Cocosul de munte (Tetrao urogallus) este una dintre cele mai mari pasari terestre din tinuturile tarii noastre si este reprezentat in Europa si nordul Asiei prin noua rase.
Caracteristicile fizice ale cocoșului de munte
Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) este cea mai mare pasăre terestră din România, trăind în pădurile de conifere ale Carpaților. Această specie impunătoare este cunoscută pentru masculii săi spectaculoși, care pot cântări până la 6 kg și care se remarcă prin penajul colorat și dansul de împerechere impresionant. Deși odinioară era răspândit în multe regiuni ale Europei, cocoșul de munte a devenit o specie vulnerabilă din cauza defrișărilor și vânătorii excesive.
Masculul, inchis la culoare, de talia unei gaste, are un penaj pectoral verde-albastru lucios, pene alungite pe gat si cu o pata desupra ochiului de un rosu-aprins (aceste pete sunt numite de vanatori ,,trandafiri”). Femela este mult mai mica decat masculul, penajul ei este de culoare bruna, pestrita (pe partea superioara) si de culoare galbena (pe partea interioara a corpului).
Ca inaltime, masculul are cca. 1 m, iar femela doar 70 cm. Ambele prezinta pe partile laterale ale picioarelor (acoperite in anotimpul iernii cu pene, pentru protejare impotriva frigului) pinteni cu structura carnoasa.
Habitatul și distribuția cocoșului de munte
Cocosul de munte, prefera padurile de conifere (de pe dealuri si munti). In nord-estul Germaniei populeaza campii, precum si padurile umede cu esente amestecate de arbori, cu subarboret si desis. Iarna, se constata uneori scurte migratii, pe care pasarile le fac pentru a gasi locuri mai favorabile pentru hrana. Se hranesc cu vlastari tineri de brazi, pini si molizi, diferite boabe si fructe de padure, seminte, insecte si larvele lor.
Cocosul de munte se imperecheaza in perioada rutului cu mai multe gaini. Perioada de imperechere este cuprinsa intre lunile martie-iunie. Masculul obisnuieste sa-si indeparteze rivalii prin constitutia sa (mai robusta decat femela) si ,,dansul” executat caracteristic, el atrage atentia femelei.
Împerecherea și reproducerea la cocoșul de munte
Dansul imperecherii consta in miscari ale corpului, ridicarea aripilor, gatul intins, ciocul indreptat spre cer, infoierea penelor, rasfirarea penelor cozii (asemanator deschiderii unui evantai) si scoaterea unor sunete (care sunt caracteristice acestei pasari). In aceasta perioada de atragere a atentiei femelei, masculii sunt foarte agresivi cu ceilalti cocosi rivali, atacand chiar si omul daca se afla in apropiere.
La ivirea zorilor, cocosul toaca mai ales pe copaci, dar mai tarziu, mai ales spre sfarsitul perioadei de rut, trece la toaca pe sol. Cantecul lui este mai incet decat al cocosului de padure si consta dintr-un tril ritmic cu rezonanta lemnoasa, un sunet de baza si unul suplimentar mai ascutit.
Clocitul (dureaza pana la 28 de zile) si cresterea celor 6-10 pui este in grija exclusiva a femelei. Oualele sunt de marimea celor de gasca, si culoarea caracteristica este alba cu multe puncte brun-maro.
Puii sunt dependenti de femela timp de doua saptamani, care ii apara, ii hraneste (cu insecte mici – alimentatie bogata in proteine) si ii fereste de frig. Puii hraniti si tinuti in zone uscate si calde se dezvolta bine si cresc rapid, in timp ce puii crescuti in zone mai reci si anotimp ploios (fara protectia gainii, care trebuie sa-i adaposteasca sub aripile ei si ziua si noaptea) poate duce chiar la moartea lor.
Inca din primele zile, puii au culoarea asemanatoare femelei, cu pata caracteristica pe cap de culoare neagra. La cca. 4 saptamanii, puii sunt capabili sa faca zboruri scurte, iar la cca. 6 saptamani isi mentin temperatura corpului si pot dormi singuri in noptile calde, pe crengile copacilor.
Cateva saptamani mai tarziu (cam la trei luni), ei isi schimba culoarea penajului (naparlesc), in functie de tipul sexului (spre cocosi sau gaini). La inceputul lunii septembrie, familiile se separa in grupuri diferite de masculi si femele, si zboara in cautarea hranei.
Masculul adult cantareaste pana la 5 kg, in timp ce femela adulta atinge doar jumatate din greutatea acestuia. Deschiderea aripilor la femela este mica (de 60 cm), in timp ce la mascul deschiderea aripilor este de 90 cm.
Ambele se pot distinge foarte bine, in functie si de marimea urmelor lor (pe zapada). Cocosul de munte zbora in etape scurte, deoarece are aripile scurte si rotunjite, si greutatea corpului este mare (atinge cca. 6 kg la mascul), in timpul zborului penele scot un sunet suierator.
Teritoriile de masculi se pot suprapune cu teritoriile de femele. Sunt in general pasari diurne, au activitate redusa in timpul zilei, iar noaptea se odihnesc pe ramurile orizontale ale copacilor inalti. In timpul clocitului, femelele isi petrec timpul numai in cuib, masculii sunt cei activi.
In tara noastra, cocosul de munte este raspandit in padurile din muntii inalti ai Carpatilor. Aceasta pasare este numita popular ,,gotcan”, se afla in ultimul timp in numar tot mai mic. In Scotia, Germania si Siberia, aceste pasari sunt pe cale de disparitie (vanarea este interzisa, se pedepseste prin lege).
In partea de vest a Asiei Centrale si nordul Europei, traieste o specie de cocos de munte mai sedentara, care prefera padurile de conifere cu arbori seculari. Specia a disparut de tot din muntii Bavariei, din Belgia si Irlanda. In padurile din Finlada, Norvegia si Suedia, aceasta pasare este considerata comuna, fiind intr-un numar destul de mare.
Amenințări și conservare
Una din conditiile disparitiei cocosului de munte din anumite zone este in primul rand distrugerea habitatului lor, apoi cresterea animalelor de prada, dar si vanatul excesiv din unele regiuni.
Cocosul de munte este considerata azi o pasare pe cale de disparitie.
Conservarea Cocoșului de munte în România
Cocoșul de munte a devenit o specie vulnerabilă în Europa, iar în România este protejat prin legislația națională, fiind interzisă vânătoarea sa. Principalele amenințări care afectează populațiile de Cocoș de munte includ pierderea habitatului, cauzată de defrișări și dezvoltarea infrastructurii turistice în zonele montane. De asemenea, schimbările climatice au un impact semnificativ asupra ecosistemelor montane, reducând disponibilitatea hranei și perturbând ciclurile naturale ale acestor păsări.
