Comportamentul bipolar este sau va deveni boala secolului XXI? Este amprenta pe care realitatea imediată o pune asupra noastră, făcându-ne captivi în spaţiul îngust dintre entuziam şi nelinişte? Suntem toţi bipolari? Lumea în care trăim, cu atâtea deschideri, dar şi limitări, ne face instabili emoţional, devenim mai vulnerabili în interioritatea noastră?

Existenţa cotidiană, fie că este vorba de locul de muncă, de prieteni, familie etc., are nevoie de o inteligenţă relaţională, aşa cum, constant, este nevoie şi de o inteligenţă emoţională sau intelectuală. Dacă vom privi mai atent oamenii din jurul nostru şi pe noi înşine, vom putea observa că sunt persoane care ne inspiră, ne energizează, ne stimulează, în preajma cărora avem o stare de bine, în timp ce altele ne epuizează, ne stresează sau ne “otrăvesc” starea de spirit. Am mai putea constata, de asemenea, că trebuie să facem faţă, adesea, schimbărilor de dispoziţie, aparent inexplicabile, ale altora, şi care, inevitabil, modifică şi dispoziţia noastră.

Comportamentul bipolar nu este specific unei anumite categorii de persoane, după criterii de celebritate/noncelebritate, vârstă, sex, profesie etc. În mediile online, a devenit aproape o modă ca actori celebri, interpreţi, vedete de toate vârstele, de la Sting, Jean-Claude Van Damme, Catherine Zeta-Jones, la Mel Gibson, Britney Spears etc., să se declare ca având un comportament bipolar. Multe filme actuale, care se bucură de succes, se construiesc în jurul unor personaje care au comportament bipolar, sugerându-se faptul că manifestarea bipolară ar fi o sursă de creativitate şi atipicitate. “Happiness Therapy”, de exemplu, filmul al cărui scenariu a fost scris şi realizat de David O. Russell, a fost nominalizat la şapte Premii Oscar. Bipolaritatea tinde să devină o modă.

Ce este comportamentul bipolar?

Termenul “bipolar”, în acest context, vizează două stări de spirit, situate la extreme, fără o cauză raţională, convingătoare: bucurie intensă/beatitudine, pe de o parte, pesimism/descurajare/anxietate/depresie, pe de altă parte. A trece de la râs la plâns, de la entuziasm la depresie, de la euforie la tristeţe, într-un interval foarte scurt de timp, este semnul unui comportament bipolar, care, în funcţie de gravitate, repetabilitate, a unor astfel de stări, este doar o predispoziţie, un semn al unei posibile tulburări psihice sau, în cazurile mai severe, se încadrează în noţiunea de “boală”.

În limbajul curent, spunem “bună dispoziţie” sau “proastă dispoziţie”, sunt stări fireşti, care se manifestă diferit de la om la om, în funcţie de temperament, de caracter. Este firesc ca dispoziţia, starea sufletească a unui om să se schimbe în diverse împrejurări, este modul nostru de a reacţiona, de a conştientiza, de a asuma evenimente, momente, persoane, sentimente etc. Cand aceste schimbări se succed insă intr-un ritm nefiresc, cu intensităti nejustificate, trebuie să ne punem intrebări si, dacă se poate, să identificăm posibilele cauze intr-o logică a evenimentelor si a comportamentului.

Cum recunoaştem o persoană bipolară?

Psihiatrii spun că orice tulburare bipolară presupune o situaţie de suferinţă, mărturisită sau nu, care poate pune în pericol echilibrul psihic. Pe lângă schimbările bruşte de dispoziţie, la extreme, fără un motiv exterior care să justifice un asemenea comportament, care depăşesc în intensitate şi durată pe cele normale şi care generează şi o iritabilitate continuă, alte indicii că o persoană este bipolară ţin de relaţionarea cu mediul în care trăieşte. Un comportament bipolar generează o serie de situaţii si atitudini, precum:

• Dificultatea de a păstra un loc de muncă, de a desfăşura susţinut şi concentrat o activitate;
• Dificultatea de a construi şi a proteja o relaţie de dragoste;
• Opţiunea nejustificată pentru situaţii de risc;
• Alterarea gândirii raţionale, în anumite împrejurări;
• Comportament histrionic/ipocrit, fals;
• Gânduri obsesive (care pot lua şi forma delirului, deşi persoana comunică relativ în limitele unei aparente logici), iritabilitate, agresivitate verbală (uneori şi fizică), furie, modificarea ciclului circadian (totalitatea proceselor biologice care au loc în 24 de ore);
• Mania persecuţiei combinată cu mania sau delirul grandorii/megalomania, persoana respectivă considerându-se “persecutată”, deoarece ar stârni, crede aceasta, prin calităţile sale, invidia;
• După o fază de depresie, o persoană predispusă la tulburări bipolare poate să devină extrem de activă, creativă, exaltată, nemaisimtind nici oboseală, nici nevoia de a dormi, face planuri măreţe, ambiţioase, irealizabile; astfel de faze/alternante pot dura de la câteva ore la câteva zile, timp în care persoana respectivă poate deveni total dezinhibată social, comportamental, sexual etc.
• Stereotipurile comportamentale şi de gândire, precum şi prejudecăţile, ideile primite de-a gata, rezultat al unor generalizări inadecvate, pot fi, de asemenea, semne ale comportamentului bipolar;
• În cazurile mai grave pot să apară şi tulburări motorii, tot extreme, fie agitaţie nefirească, nevoia de a ieşi, de a socializa cu orice preţ, dorinţă care se stinge apoi rapid, fie o încetineală a mişcărilor sau o impasibilitate, până la refuzul de a mânca sau a vorbi.

Cum poate fi ameliorat comportamentul bipolar?

S-a constatat, de către psihiatri, că tulburările bipolare apar frecvent între 25 şi 45 de ani. Atât timp cât un comportament bipolar nu degenerează într-o manifestare patologică gravă, acesta este pus în relaţie cu o anume vulnerabilitate psihologică, dar generată şi de o serie de alti factori individuali şi sociali.

Această vulnerabilitate psihologică desemnează o capacitate redusă de rezistenţă la evenimente nefavorabile, la riscuri (pe care astfel de persoane le percep ca ameninţări înainte de a le înfrunta sau chiar dacă nu le vor trăi niciodată) şi care generează anomalii afective, intelectuale şi relaţionale. Vulnerabilitatea se explică adesea prin experienţe traumatizante anterioare.

Ameliorarea tulburărilor bipolare, înainte de tratament medicamentos, se poate realiza prin grija persoanelor apropiate, care să îl ajute pe cel care este predispus la un astfel de dezechilibru psihic să înţeleagă şi să-şi asume realitatea, apoi prin consult psihiatric, prin terapie, prin atenţia pe care părinţii trebuie să le-o acorde copiilor, de la vârste fragede, astfel încât să nu creeze condiţiile apariţiei unei astfel de boli, din neglijenţă, din lipsă de timp pentru afecţiune şi educaţie.

Dacă unii specialişti numesc deja comportamentul bipolar ca “boala secolului XXI”, acest fapt se explică tocmai prin înstrăinarea individului de propria natură, de lume – o realitate care, deşi este spectaculoasă prin avansul tehnologic, ştiinţific, pare a se îndepărta de valorile autentice, în favoarea aparenţelor, intereselor, opulenţei, a falselor repere.

Comportamentul bipolar – o boală “mondenă”?

Chiar dacă studii recente, din anii 1990, au pus în evidenţă că unele persoane/personalităţi bipolare au un nivel de creativitate mai ridicat, nimeni nu îşi poate face din comportamentul bipolar un titlu de glorie. Acesta a fost şi rămâne, dacă nu este ţinut sub control, prima fază de manifestare a unor boli psihice mai grave – psihoze, depresii cronice, schizofrenie etc.

Geniul artistic al unor personalităţi a fost pus adesea, incorect, pe seama dezechilibrului psihic bipolar. Napoleon, Churchill, Winston, Lincoln, Nietzche, Goethe, Salvador Dali, Virginia Woolf, Hamingway, Shumann, Van Gogh etc. au suferit de tulburări bipolare, dar acestea au fost mai degrabă “răul” care le-a grăbit sfârşitul. În legătură cu acest subiect, psihiatrul Kay R. Jamison, cercetător la Johns Hopkins University, sublinia că: “Nu e necesar să fii atins de tulburări bipolare pentru a crea o operă de geniu. Dar este adevărat că indivizii cu un grad crescut de creativitate sunt mai predispuşi la astfel de boli”.

Poate pentru a se situa în descendenţa unor mari nume din artă, din istorie, artisti, actori, vedete de astăzi, ca cele menţionate la începutul articolului, ţin să se declare “personalităţi bipolare” şi unele poate chiar sunt. Internetul este invadat de interviuri cu “bipolari”, cinematografia a exploatat subiectul în zeci de filme, cele mai multe de după anii 1990 (“Mr. Jones”, cu Richard Gere, “Six Feet Under”, un serial american difuzat pe HBO, “Happiness Therapy” etc.), solişti, staruri mai mult sau mai putin autentice îşi promovează videoclipuri pline de viaţă, despre iubire, fericire, lux s.a.m.d., în timp ce, în interviuri, se declară bipolare, traversând drame, despărţiri, neîmpliniri etc. Ceea ce nu ar trebui ignorat de către publicul larg este că niciun dezechilibru care afectează sănătatea fizică şi mentală nu poate fi tratat ca o mondenitate.

Specialiştii în psihiatrie pun la baza tulburărilor de dispoziţie, implicit a comportamentului bipolar (în afara eredităţii şi a efectelor produse de droguri, alcool, medicamente antianxietate etc.), capacitatea de adaptare la mediu, în multe cazuri frica sau senzaţia că eşti un perdant, eforturile exagerate în atingerea unui scop, o inteligenţă relaţională ezitantă putând duce la astfel de dereglări. Este important să cunoaştem, să înţelegem mecanismele psihicului nostru, să le controlăm pe cele controlabile, să le îmbunătăţim, să găsim motivaţii valabile, autentice, cu sens, pentru acţiunile, sentimentele, deciziile noastre, astfel încât să fim, pentru noi şi pentru cei din jurul nostru, oameni sănătosi, liberi, deschişi, creativi, empatici, chiar dacă lumea în care trăim nu este cea mai bună dintre cele posibile. Până la urmă, realitatea imediată nu este numai punctul de convergenţă al evenimentelor exterioare, este şi reflexia a ceea ce suntem fiecare dintre noi.