Comunicarea nonverbala

Aproape niciuna dintre ipostazele noastre cotidiene nu exclude comunicarea. Trimitem si primim mesaje verbale sau nonverbale, interactionam cu ceilalti, cu realitatea inconjuratoare, avem nevoie permanenta de feedback, pentru a ne asigura ca imaginea si personalitatea noastra sunt corect percepute, pentru a ne adapta sau pentru a ne modifica atitudinea si comportamentul, in functie de cum suntem intelesi si receptati de cei din jur, pentru a ne armoniza sau a ne delimita de acestia, pentru a evita neintelegerile, conflictele, pentru a ne asigura credibilitatea.

Maniera fiecaruia de a se exprima sau de a nu se exprima, mimica, gesturile, felul de a fi, tacerile, ticurile, tonul vocii, vestimentatia, toate…  “vorbesc”, transmit emotii, sentimente, valori, optiuni. Comunicarea nonverbala amplifica si credibilizeaza mesajul verbal, dar, in aceeasi masura, il poate decredibiliza, daca este inadecvata. Din dorinta de a decripta cat mai corect comunicarea nonverbala, omul modern a pus bazele unei noi stiinte – sinergologia – care se ocupa de clasificarea si interpretarea informatiilor nonverbale, pornind de la premisa ca manifestarile fiintei umane sunt conditionate de relatia corp – creier (sistem nervos). A decoda reactiile corpului inseamna a intelege spiritul.

Gesturile si atitudinile

Gesturile reprezinta o forma de comunicare frecventa, cu multiple semnificatii. Prin miscarile si pozitiile capului, mainilor, picioarelor, bustului se pot manifesta atitudini de aprobare, de revolta, de nerabdare, de repliere la o anumita situatie. De exemplu:

• Bratele si/sau picioarele incrucisate sugereaza, in unele cazuri, o atitudine de autoaparare, in altele, de concentrare sau disponibilitatea de a transmite un mesaj, dar cu receptivitate scazuta fata de un posibil raspuns;
• Trecerea mainii prin par, indreptarea unei cute a hainei (mai mult sau mai putin imaginare) exprima nevoia unui ragaz, pentru a cumpani un raspuns, sau ezitarea in a transmite un mesaj;
• Statul pe scaun, cu spatele drept, reprezinta o atitudine fireasca, de atentie fata de interlocutor; aplecat inainte semnifica o atentie sporita; asezat si batand din picior – nerabdare, nervozitate; “tolanit” pe scaun – superioritate, indiferenta, dispret; asezat pe scaun, cu spatarul in fata – familiaritate, atitudine degajata; asezat pe scaun, cu spatele incovoiat – abandonare a discutiei, plictiseala, indiferenta fata de partenerii de discutie;
• O persoana asezata la o masa/un birou, cu mana la frunte, transmite dorinta de concentrare, de izolare de lumea exterioara;  mainile impreunate, ca la rugaciune, asezate in dreptul gurii – meditatie intensa; barbia prinsa intre degete – perplexitate; gura acoperita cu dosul palmei – neliniste;
• Mersul cu spatele drept indica o persoana stapana pe situatie, mersul cu bustul in fata – “ma grabesc, ma voi gandi mai tarziu la toate”, mersul “cocosat” – “ma dau batut”;

Mimica

Expresiile fetei pot exprima emotii – bucurie, suparare, surpriza, dezgust, tristete, teama, furie etc. Mai ales ochii concentreaza o multime de mesaje, uneori contradictorii.

• O privire insistenta poate insemna o intentie ostila, dar, daca este vorba de un schimb de priviri intre un barbat si o femeie, semnificatiile sunt mult mai nuantate. Un contact vizual firesc dureaza in jur de trei secunde, un timp mai indelungat poate sugera interesul crescut pentru interlocutor, iar mai putin – lipsa de incredere sau teama de a nu fi “judecat” de partenerul de discutie. O privire care “aluneca” pe obiectele din jur indica nesiguranta, incapacitate de relationare, iar o privire insistenta spre partea stanga ar putea fi semnul disimularii (al minciunii).
• O clipire complice din ochi poate sa insemne ca lucrurile nu trebuie luate in serios;
• O privire cuprinzatoare indica dorinta de a implica in comunicare mai multe persoane;
• O privire directa, asociata, eventual, cu un zambet, “tradeaza” un spirit deschis si empatia cu cei prezenti;

Limbajul obiectelor – aparenta

Aparenta corespunde imaginii generale a unei persoane si este formata din detaliile pe care le observi inainte de toate, adica vestimentatie, coafura, machiaj, bijuterii , tatuaje etc. Alegerea hainelor si a accesoriilor se face, in general, in functie de varsta, de caracteristicile fizice, de situatia profesionala, de mediu social, de gust, de dorinta de a exprima apartenenta la un grup. Prin felul in care ne imbracam vrem sa transmitem o anume imagine despre noi si, de regula, “chipul” nostru rezulta din suprapunerea a trei categorii de reprezentari: imaginea de sine (cea pe care fiecare o are despre sine), imaginea pe care dorim sa o oferim celorlalti si imaginea pe care ceilalti si-o formeaza despre noi. Obiectele pe care le purtam comunica detalii referitoare la personalitate, vorbesc despre prioritatile noastre, despre nivelul de cultura, despre valori, pentru ca sunt rezultatul unor alegeri.

Tacerea

Tacerea este o forma de comunicare, incarcata de sens, care trebuie descifrata in functie de context, pentru ca nu intotdeauna “tacerea e de aur”, ci poate fi vorba de:

• Tacerea persoanei furioase, ofensate sau iritate, care incearca sa se izoleze;
• Tacerea atenta a persoanei preocupate sa inteleleaga foarte bine mesajul care i se transmite si care, eventual, mediteaza la un tip de reactie;
• Tacerea care inseamna, din diverse pricini, refuzul comunicarii verbale;
• Tacerea ca indiciu al neintelegerii unei situatii;
• Tacerea ca semn de respect;
• Tacerea aroganta, superioara;
• Tacerea indragostitilor care nu au nevoie de cuvinte pentru a se intelege;
• Tacerea incarcata de suferinta etc.

Elementele paraverbale, adesea, vin sa completeze procesul comunicarii, prin tonalitate, prin timbrul vocii, prin ritmul vorbirii, prin pauzele dintre enunturi. O tonalitate scazuta (o voce “mica”) este semn de anxietate, pe cand o voce clara, usor de perceput, indica o personalitate asumata. La acestea se adauga diverse “ritualuri”, ca forme ale comunicarii nonverbale, care insotesc, de exemplu, formulele de salut – strangerea mainilor, inclinarea capului, o imbratisare etc. De asemenea, gestica se manifesta intr-un anume spatiu al comunicarii, distingandu-se cateva situatii, fiecare alegandu-si, mai mult sau mai putin premeditat, distanta fata de cel caruia i se adreseaza:

• Zona intima – 15 – 50 de centimetri (conversatie confidentiala);
• Zona personala – 50 cm – 1 metru (relatii profesionale/amicale);
• Zona publica – 1 – 3 metri;

Oricare persoana poseda un spatiu si o prelungire a acestuia (masina, biroul etc.), in care se simte protejat si orice gest inadecvat din partea cuiva poate genera stres, enervare, dizarmonie.

Faptul ca limbajul monverbal nu este doar o “anexa” a comunicarii verbale a fost dovedit prin numeroase experimente. De exemplu, un discurs filmat al unuia dintre primarii New York-ului, care cunostea mai multe limbi – germana, spaniola, italiana, yiddish – a fost pus, fara sonor, sa fie ascultat de un auditoriu compus din reprezentanti ai tuturor comunitatilor lingvistice din oras, care au reusit sa inteleaga mesajul doar din succesiunea gesturilor si a mimicii. De altfel, potrivit studiilor lui Albert Mehrabian, profesor de psihologie la Universitatea California (SUA), devenit celebru pentru articolele si cartile sale in acest domeniu, 7% din orice proces de comunicare reprezinta mesaj verbal, 38% – vocal (determinat de intonatia si timbrul vocii) si 55% tine de mimica si gesturi.

Asadar, o privire directa catre interlocutor, o voce clara, un debit verbal controlat (ponderat), un zambet, spatele drept, capul sus, gesturi doar atat cat sa fie subliniate cuvintele sau partile importante ale mesajului, bucurati-va de cine si de ceea ce sunteti si va veti numara, cu siguranta, printre cei despre care se spune ca au carisma.