Culorile conştiinţei este un concept paradoxal, asociind un aspect abstract – conştiinţa – cu reprezentări concrete, cromatice. Ken Wilber, autorul unei teorii devenită deja celebră – “Teoria integrală a conştiinţei” – este cel care susţine că fiinţa umană are diferite niveluri ale conştiinţei şi că fiecărui nivel îi corespunde o anumită culoare, o reprezentare simbolică a unor tendinţe şi valori care se pot identifica atât la scara evoluţiei societăţii, cât şi la nivel individual.
În studiile sale, Ken Wilber, licenţiat în chimie şi biologie, a integrat informaţii din psihologie, epistemologie, istoria ideilor, ecologie, evoluţie spirituală, considerând că explicaţiile ştiinţifice, singure, nu pot fi decât limitative atunci când este vorba de complexitatea fiinţei umane şi, mai ales, de acest nivel, al conştiinţei, pe care nimeni, până în prezent, nu l-a explicat mulţumitor.
Ideea de bază, în viziunea lui Wilber, este că oamenii nu se diferenţiază prin rasă, prin culoarea pielii, ci prin nivelul de conştiinţă pe care îl au şi că acest nivel nu este static, ci, dimpotrivă, se află într-o continuă dinamică, în spirală ascendentă, care evoluează în funcţie de experienţele trăite, de maturizarea ego-ului, la nivel individual. Iar la nivelul societăţilor, nivelul de conştiinţă depinde de cel al indivizilor şi, în final, de o mutaţie fundamentală în felul de a percepe valorile fundamentale. .
Conştiinţa – unul dintre cele mai mari mistere ale fiinţei umane
Mult timp, chiar şi în epoca modernă, conştiinţa (din latinescul “con scientia” – “ştiinţă cu” sau “cunoaştere cu”), pe care anticii o numeau “suflet”, “spirit”, a rămas în afara cercetării ştiinţifice. Cum este posibil ca materia, celulele vii din care este format corpul nostru să genereze gânduri, sentimente, idei, raţionamente, judecăţi? Cum apar sentimentele de fericire, suferinţă, dragoste, empatie, voinţă? Nicio teorie nu a oferit, până la acest moment, o explicaţie satisfăcătoare.
Unii oameni de ştiinţă susţin că este vorba despre un “produs” al activităţii fizice a creierului, dar, deşi tehnologia a făcut posibilă simularea pe calculator a oricărei acţiuni fizice, nicio simulare care să genereze conştiinţă nu este posibilă. Alţii pun această capacitate, de a avea conştiinţă, a fiinţei umane, pe seama glandei pineale (“al treilea ochi”), situată undeva, în mijlocul creierului, şi care ar fi o veritabilă “antenă” spirituală, care conduce la atingerea unui nivel superior de conştiinţă.
“Cogito ergo sum” (“Gândesc, deci exist”), spunea, în secolul al XVII-lea, celebrul filosof francez Rene Descartes. De unde vine, aşadar, viaţa noastră interioară, percepţia subiectivă a lumii, când nicio celulă a corpului nostru, separat, nu ar putea face aşa ceva?
Roger Penrose, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, în 2020, crede că “misterul” conştiinţei trebuie căutat la nivel cuantic, dar, şi aşa, spune acesta, ”Există încă taine considerabile, probleme profunde şi suntem încă foarte departe de explicaţii care să le elucideze. Niciuna dintre necunoscutele actuale nu poate fi lămurită în afara unei gândiri integratoare”.
Culorile conştiinţei – oglinda societăţii şi a stării noastre de spirit
Ken Wilber, în “Teoria integrală”, inclusiv în concepţia sa despre etapele şi culorile conştiinţei, chiar dacă nici el nu poate oferi o explicaţie despre originea conştiinţei, mizează totuşi pe o abordare integratoare a acestui fenomen, în care acordă importanţă egală cunoştinţelor ştiinţifice, dar şi celor spirituale.
O etapă de dezvoltare a conştiinţei se poate defini ca un sistem de înţelegere a sinelui, a celor din jur, a lumii, în general. Acest sistem este alcătuit din structuri care sunt atât cognitive, cât şi afective şi conative (care ţin de voinţă), prezentate, în cadrul diverselor teorii, ca etape care apar în viaţa oamenilor şi în dezvoltarea societăţilor umane. Din perspectiva lui Wilber, există mai multe niveluri ale conştiinţei, recognoscibile în felul în care a evoluat societatea umană, dar şi în devenirea individuală (stadii parcurse din copilărie până la vârsta adultă) şi fiecărui nivel îi corespunde, simbolic, o culoare:
Culorile conştiinţei – bej, starea arhaic-instituţională
Culoarea bej defineşte starea de conştiinţă a primelor societăţi umane, iar la nivel individual este prezentă la nou-născuţi şi la unele persoane în vârstă, cu un anumit tip de tulburare neuro-degenerativă. Este caracteristică supravieţuirii, impulsivităţii biologice, o stare în care domină simţurile şi în care fiinţa este preocupată de satisfacerea nevoilor de bază.
Culorile conştiinţei – violet, starea magico-animistă
La acest nivel al conştiinţei, căruia îi corespunde culoarea violet, individul este capabil să facă diferenţa între bine şi rău, are sentimentul că este protejat de o forţă magică sau că se poate apăra de forţe şi spirite necunoscute prin ritualuri, magie, superstiţii. La scara istoriei, conştiinţa “violet” este caracteristică societăţilor tribale, spune Wilber, iar la nivel individual este specifică oamenilor al căror comportament se bazează mai mult pe credinţă în forţe supranaturale, decât pe raţionament.
Culoarea roşie – starea “zeilor puterii”
Pentru această stare a conştiinţei, lumea este o “junglă” în care domină cei puternici, impulsivi şi egocentrici, iar cei slabi nu au altă posibilitate de alegere, decât să se supună celor dintâi. Valorile promovate sunt puterea şi supunerea. Puterile mistice se asociază, într-o astfel de fază, cu liderii.
Culoarea albastră – starea ordinii mistice
Între culorile conştiinţei, albastrul defineşte ordinea şi stabilitatea – o realitate în care controlul este deţinut de o autoritate care controlează totul, recompensează faptele bune şi le pedepseşte pe cele rele. În istorie, relevant pentru culoarea albastru ar fi confucianismul chinez, sistem filosofic şi religios, în care “Cerul”, puterea supremă, este garantul ordinii şi al comportamentelor umane, iar preocuparea centrală a omului este să găsească echilibrul între voinţa Cerului şi voinţa Pământului. Starea ordinii mistice poate fi şi cea a ordinelor cavalereşti din Evul Mediu. La nivel individual, starea conştiinţei reprezentată de albastru ar corespunde supunerii faţă de standarde.
Culoarea portocaliu – progres ştiinţific
Portocaliul, in cadrul reprezentărilor simbolice ale conştiinţei, este semnul progresului ştiinţific, corespunde unei mentalităţi pragmatice, orientată spre rezulate şi dezvoltare. “Eul” tinde să scape de “mulţime” şi decide să caute singur adevărul. Lumea pare acum o maşină perfect reglată, care funcţionează pe baza legilor comportamentale. Este starea de conştiinţă caracteristică clasei de mijloc, materialismului şi a triumfului materiei.
Culoarea verde – starea sensibilă a eului
În această stare a conştiinţei, asociată verdelui, umanitatea are obiective comune, este preocupată de conştientizarea socială. Dogma, lăcomia şi dezbinarea nu mai există. Locul central este ocupat de armonie şi de dezvoltarea potenţialului uman. Ierarhiile au fost depăşite şi oamenii se concentrează pe dimensiunea spirituală – o epocă a post-modernismului, probabil aparţinând unui viitor despre care nu ştim cât de îndepărtat este.
Culorile conştiinţei – nivelul doi al “Teoriei integrale”
“Teoria conştiinţei integrale” a lui Ken Wilber menţionează şi un nivel de gradul al doilea al conştiinţei, în care culorile reprezentative ar fi galbenul şi turcoazul, ultimele bucle ale spiralei ascendente. Culoarea galbenă corespunde “stării de integrare”, când mai sunt posibile incertitudini, schimbări şi care tinde spre egalitarism.
Turcoazul este culoarea holistică, cea care echilibrează toate forţele interconectate şi în care factorul integrator al lumii este un principiu imaterial şi incognoscibil, în care conştiinţa colectivă nu mai este suma conştiinţelor individuale, ci mult mai mult.
În esenţă, mesajul pe care îl transmite Ken Wilber, prin “Teoria conştiinţei integrale”, este că, din punctul lui de vedere, viziunea materialistă asupra lumii a făcut mult rău devenirii societăţilor, ignorând uriaşul potenţial uman, şi că, în mod natural, va veni un moment în care omul va înţelege care sunt adevăratele valori.
Omul va mai înţelege, poate, şi că, dincolo de mecanismele nedescifrate ale apariţiei conştiinţei individuale, există o conştiinţă cosmică, integratoare, hrană perpetuă pentru ceea ce există aici, pe Pământ. Până atunci, peste teorii, tentative de explicaţii ştiinţifice, concepţii filosofice, religioase etc., rămâne o zonă de mister a existenţei umane, cea a conştiinţei, care scapă axiomelor, raţionamentelor, demonstraţiilor si fără de care, paradoxal, nu am şti cine suntem.
