În diversele contexte de comunicare, apar frecvent greșeli legate de trecerea unor verbe de la o conjugare la alta, „după ureche”, cele mai multe abateri de la normele limbii literare producându-se în cazul verbelor de conjugarea a doua (terminate, la infinitiv, în –ea) și conjugarea a treia (în –e, la infinitiv). Astfel, sunt de conjugarea a doua, cu sufixul de infinitiv –ea (și nu de conjugarea a treia, în –e), verbe (inclusiv derivatele acestora) precum: „a părea”, „a cădea”, „a plăcea”, „a vedea”, „a scădea”, „a tăcea”, „a zăcea”, „a încăpea”, „a prevedea”, „a decădea”, „a (se) complacea”, „a displăcea”, „a dispărea”, „a revedea” etc., care se pot recunoaște, fără dificultate, după accentul pe ultima silabă.
Un aspect important în utilizarea corectă a limbii române este și utilizarea cratimei în verbele reflexive. Cratima se folosește atunci când forma verbală este la reflexiv, exemplu: a se plăcea (corect) vs a se placea (incorect). Înțelegerea diferenței între când se folosește și când nu se folosește cratima poate ajuta la clarificarea multor confuzii lingvistice.
Mulți dintre noi fac greșeala de a scrie „a place” când, de fapt, forma corectă este „a plăcea”. Similar, „a tace” este adesea confundat cu „a tăcea”. Prin familiarizarea cu aceste forme corecte și practica constantă, putem evita astfel de greșeli frecvente. Este esențial să acordăm atenție și altor cuvinte similare, cum ar fi „a bate” și „a bătea”, pentru a ne asigura că folosim întotdeauna varianta corectă.
Prin urmare, în afara de infinitiv, toate formele flexionare construite cu infinitivul (viitorul, condiționalul prezent), se vor scrie și se vor pronunța corect astfel: „va apărea”, „va dispărea”, „va scădea”, „va prevedea”, „ar tăcea”, (mi)-ar părea)”, „ar zăcea” etc. Nu se va pierde din vedere nici faptul că, la indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a, plural, verbele a scădea, a tăcea, a cădea, a plăcea, a prevedea etc. au accentul pe desinență: „să scădem”/„să scădeți”(nu să scădem/să scădeți), „să tăcem”, „să cădeți” etc.
Sunt de conjugarea a III-a (cu infinitivul în –e) verbe precum: „a face”, „a bate”, „a merge”, „a rămâne”, „a duce” etc. În cazul acestora, la indicativ și conjunctiv prezent, formele flexionare corecte, la persoanele I și a II-a plural, primesc accentul pe temă: „să facem”/„să faceți” (nu să facem/ să faceți), „să batem”, „să mergem” etc.
Un verb de conjugarea a III-a, des folosit – a scrie – chiar dacă nu ridică probleme în privința formei de infinitiv, este frecvent utilizat greșit, la indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a plural. În aceste situații, formele corecte sunt: „să scriem”/„să scrieți” (nu să scrîm/ să scrîți).
În afara greșelilor menționate anterior, alte abateri frecvente de la norma, se înregistrează și în flexiunea unor verbe precum:
- „a avea” – la conjunctiv prezent, persoana a III-a, forma corectă este să aibă (nu să aibă)
- „a așeza”, „a înșela” – formele corecte la indicativ, prezent, persoana a III-a, singular și plural, sunt el/ea așază, el/ea înșală (nu asează/înșală); în schimb, a aranja, a îmbrățișa, a înfățișa au formele corespunzătoare corecte – el/ea aranjează/ îmbrățișează/ înfățișează flexiunea diferită se explică prin faptul că verbele a aranja, a îmbrățișa, a înfățișa au rădăcina terminată în consoană ș/j.
- „a preceda”, „a succeda” – formele corecte, la indicativ prezent, sunt precedă, succedă (și nu precede, succede)
- „a veni” – un verb de conjugarea a IV-a (cu infinitivul în –i), se scrie la indicativ, perfectul simplu, persoana a III-a, cu un –i (el veni), dar cu doi –i, la persoana I a aceluiași timp (eu venii).
