Home Cultură generală Gramatică Cum este corect – „niciun” sau „nici un”

Cum este corect – „niciun” sau „nici un”

2

În privința formelor „niciun” și „nici un”, precum și a celor corespondente de feminin – „nicio” și „nici o” – regulile s-au mai schimbat de-a lungul timpului. Conform DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române), ediția 2005, care instituie regulile valabile pentru limba română actuală, „niciun”, „niciunul” și „nicio”, „niciuna” se scriu într-un cuvânt (ca structuri compuse sudate), așa cum s-au scris înainte de 1953, în situațiile în care au valoare de adjective pronominale negative (însoțind un substantiv, pe care îl precedă) sau de pronume negative. Exemple:

  • Nu a venit niciun copil la școală (adjectiv pronominal negativ), Nu a venit niciunul (pronume negativ).
  • Nu se simțea nicio adiere de vânt (adjectiv pronominal negativ), Nu a venit niciuna la întâlnirea programată (pronume negativ).

Există însă și situații în care, având alte valori morfologice, „nici un” și „nici o” se scriu în două cuvinte. Exemple:

  • „El nu este agresiv și nu e nici un om needucat.” („nici” are valoare de adverb, iar „un” este articolul nehotărât al substantivului „om”).
  • „Ea nu este timidă și nu este nici o persoană dificilă.” („nici” este adverb, iar „o” articol nehotărât).
  • „El nu are nici un frate, nici mai mulți.” („nici” este conjuncție, iar „un” este numeral).
  • „El nu are nici o soră, nici mai multe.” („nici” este conjuncție, iar „o” este numeral).
  • „Nici unul/una, nici altul/alta nu spune adevărul.” („nici” este conjuncție, „unul/una”, „altul/alta” – pronume nehotărâte).

Așadar, contextul în care apar aceste cuvinte indică forma corectă, în funcție de valoarea lor morfologică. Regula se aplică și în cazul altor cuvinte compuse, în structura cărora intră „nici”:

  • „Nicicând (niciodată) nu voi accepta acest compromis.” (nicicând/niciodată – adverbe).
  • „Nu a răcit în primăvara aceasta nici o dată, nici de mai multe ori.” (nici o dată – conjuncție + numeral).
  • „Nici când a plecat, nici când a venit nu m-a salutat.” (nici când – adverb + adverb).
  • „Nu voi lua în discuție această problemă nicicum.” (nicicum – adverb).
  • „Nici cum am vrut eu, nici cum ai vrut tu.” (nici cum – conjuncție + adverb).
  • „Nu voi vorbi nicidecum.” (nicidecum – adverb).
  • „Nu a spus o vorbă despre el, nici de cum a fost primit.” (nici de cum – adverb + prepoziție + adverb).
  • „Nu l-am găsit niciunde.” (niciunde – adverb).
  • „Nu s-a dus nici unde a promis, cu atât mai puțin în altă parte.” (nici unde – adverb + adverb).

Dezvoltarea înțelegerii și preciziei în utilizare

  • Reguli și Excepții: Explorarea normelor lingvistice care guvernează utilizarea termenilor „niciun” și „nici un”, cu accent pe contextele specifice care determină alegerea corectă.
  • Exemple Contextuale: Prezentarea de exemple care ilustrează utilizarea corectă în diferite contexte pentru a ajuta cititorii să distingă între cele două forme.
  • Strategii de Memorare: Oferirea de sfaturi pentru memorarea regulilor de utilizare, inclusiv mnemonici sau trucuri lingvistice care facilitează reținerea și aplicarea corectă a termenilor.

2 COMMENTS

  1. Nicio cu Nici o ,cam suna la fel avand in urma unsubstantiv ,poate nu am EU ureche muzicala

  2. Suna la fel, dar au valori gramaticale diferite. Acestea sunt precizate in continutul articolului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version