Dinozaurii, aceste creaturi fascinante ale trecutului, aveau moduri foarte diferite de hrănire, adaptate stilului lor de viață și mediului înconjurător. În funcție de dieta lor, erau împărțiți în carnivori și erbivori, fiecare cu trăsături unice care îi ajutau să supraviețuiască și să prospere în perioada Mezozoică.
De la dinozaurii cu dinți ascuțiți, specializați în a vâna alte animale, la erbivorii cu dinți adaptați pentru a sfărâma plantele, ambele categorii aveau strategii unice pentru a-și asigura necesarul de hrană.
Dinozaurii carnivori: prădători însetați de sânge
Conform descoperirilor realizate pana in prezent, s-a constatat ca dinozaurii sunt impartiti, in functie de modul de hranire, in carnivori si erbivori. Cei carnivori apartin subordinului teropodelor. Pentru a se putea hrani, ei au fost dotati cu dinti lungi si ascutiti, de marimi diferite, cu ajutorul carora smulgeau bucati din carnea animalului pe care il vanau.
Dinozaurii erbivori: giganții ce consumau cantități uriașe de plante
Spre deosebire de acestea, erbivorele aveau o dentitie diferita, in forma de cioc, cu care smulgeau plantele din care se hraneau. Pentru a facilita procesul de mestecare, erau dotati cu molari ascutiti si obraz lat.
De asemenea, dinozaurii erbivori, asemeni tuturor reptilelor, nu ramaneau niciodata fara dinti, deoarece daca le cadea unul, crestea imediat altul, acest lucru cauzand si faptul ca dintii aveau marimi diferite.
Diferențele între dinții și ciocurile dinozaurilor
O dovada cunoscuta a modului cum se comportau erbivorele si carnivorele o reprezinta descoperirea din anul 1972, din desertul Gobi, a doua schelete, un pradator care ataca un erbivor. Primul a reusit sa despice abdomenul victimei sale folosindu-se de gheare, dar victima sa l-a ranit grav cu ciocul, ambele animale murind in lupta.
Pentru a asimila necesarul de calorii, dinozaurii erbivori trebuiau sa manance o cantitate foarte mare de plante, pe care, dupa ce le mestecau, le impingeau in stomac cu ajutorul muschilor esofagului. S-a crezut ca aceste animale aveau doua stomacuri, primul fiind locul in care transformau hrana intr-o pasta fina cu ajutorul pietrelor stomacale.
Dupa acest proces extrageau materialul nutritiv din plante, necesar pentru a avea energie. Pietrele stomacale erau foarte importante pentru digestie, motiv pentru care existau animale care aveau o gusa cu asemenea pietre, pentru a-i facilita digestia.
Ce ne arată fosilele despre comportamentul de hrănire al dinozaurilor?
Fosilele descoperite au oferit cercetătorilor dovezi fascinante despre modul în care dinozaurii se hrăneau. De exemplu, urme de mușcături pe oasele unor erbivori au dezvăluit strategii de atac folosite de carnivori precum Tyrannosaurus rex.
În plus, descoperirea unor fosile păstrând resturi de hrană sau pietre stomacale în zona abdomenului ne arată că erbivorii, precum Brachiosaurus, se bazau pe metode speciale pentru a digera hrana. Aceste detalii completează imaginea despre complexitatea ecosistemului mezozoic și despre cum fiecare specie era adaptată pentru a-și maximiza șansele de supraviețuire.
