Cunoaște-te pe tine însuți! (în greacă: Gnothi seauton!, în latină: Nosce te ipsum!) este una dintre cele mai cunoscute cugetări, care a intrat în conștiința culturală a lumii prin semnificația ei filosofică și morală, transmitând un îndemn legat de dimensiunea spirituală a omului.
Originea expresiei Cunoaște-te pe tine însuți se află în limba greacă – Gnothi seauton! Primul care face referire în scris la acest adagiu este Platon, într-unul dintre Dialogurile sale – Charmides (sau despre înțelepciune) – o lucrare elaborată în jurul anului 388 i.Hr. Platon spune că această cugetare este cel mai vechi precept dintre cele gravate la intrarea Templului din Delphi, dedicat zeului Apollo, sactuar al celebrului Oracol, cuvinte aparținând, potrivit diverselor surse istorice, Celor șapte înțelepți ai Greciei – denumire onorifică dată unor oameni politici, legislatori și filosofi din Grecia presocratică.
Expresia Cunoaște-te pe tine însuți nu este doar un apel la introspecție, ci și un îndemn la acțiune. Ea ne încurajează să ne explorăm propriile gânduri, emoții și comportamente, să recunoaștem propriile forțe și slăbiciuni, și să trăim o viață mai autentică și conștientă. Acest proces de autoreflecție este esențial în creșterea personală și dezvoltarea spirituală, oferind o bază solidă pentru decizii personale și profesionale înțelepte.
Platon a interpretat cuvintele „Cunoaște-te pe tine însuți”, de la intrarea în Templul din Delphi, ca un salut al zeilor adresat celor care ajungeau în locul respectiv, un indemn pentru a fi înțelepți, temperați, rezonând cu celelalte două îndemnuri de la intrarea în templu – „Nimic prea mult” și „A garanta înseamnă a te ruina”.
Cel care a consacrat însă expresia „Cunoaște-te pe tine însuți!” este Socrate, filosof al antichității grecești, unul dintre fondatorii filosofiei morale. Chiar dacă nu a lăsat nicio operă scrisă, gândirea sa a fost transmisă de-a lungul secolelor de către discipolii săi, Platon și Xenofon având o contribuție esențială în acest sens.
În perioada Umanismului, o mișcare culturală născută în Franța, în secolul al XIV-lea, iradiind apoi și în celelalte culturi europene, expresia „Cunoaște-te pe tine însuți” a devenit un îndemn consacrat, pentru ca omul să devină conștient de propria măsură, să nu se compare cu zeii, să caute în sine însuși adevărul și valoarea, pentru ca spiritul să se dezvolte curat și armonios.
Friedrich Hegel, celebrul filosof idealist german, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, care a influențat decisiv filosofia contemporană, vedea în maxima „Cunoaște-te pe tine însuți” un punct de cotitură în istoria spiritualității, deoarece a îndreptat atenția spre conștiință, spre Eu-ul profund din fiecare, adevăratul izvor al cunoașterii.
O variantă modernă a acestui adagiu, al cărei autor este necunoscut, este: „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și pe zei”, ceea ce înseamnă că introspecția este calea adevăratei cunoașteri și numai îndeplinind această condiție omul poate accede la cunoașterea lumii și a Universului. Cunoașterea de sine presupune întotdeauna corectitudine a gândirii, spirit critic și atenție la „privirea” celorlalți, luciditate în privința caracteristicilor personale, individuale, condiție pentru cunoașterea autentică.
În acest sens, Blaise Pascal, om de știință, filosof și teolog francez, sublinia că, dacă prin cunoașterea de sine nu se ajunge la adevăr, măcar aceasta ajută la echilibrul existențial. Mai târziu, Carl Gustav Jung, psihiatrul elvețian, mergând pe aceeași idee, atrăgea atenția asupra faptului că ceea ce omul nu vrea să cunoască despre sine sfârșește prin a se transforma în destin.
Cunoașterea de sine mai înseamnă puterea de a-ți conduce destinul, înseamnă stimă de sine, motivație, alegeri pertinente, înțelegerea sensului vieții.
Descartes, matematician, fizician și filosof francez, a făcut din preceptul gravat pe templul din Delphi fundamentul sistemului său filosofic, concentrat într-o altă maximă celebră: „Cogito, ergo sum” (Gândesc, deci exist) / „Dubito, ergo sum” (Mă îndoiesc, deci exist).
Singurul care a contrazis importanța acestui îndemn – „Cunoaște-te pe tine însuți!” / „Gnothi seauton!” / „Nosce te ipsum!” – după mai bine de două milenii și jumătate, a fost Nietzsche, filosof german, care a înlocuit afirmația că „Fiecare este sieși cel mai apropiat” în „Fiecare este sieși cel mai îndepărtat”.
O minunată valorificare literară a preceptului socratic „Cunoaște-te pe tine însuți” se află într-una dintre capodoperele poetului Mihai Eminescu – Glossă – în îndemnul adresat geniului, de a se distanța de tumultul vieții, într-un discurs liric adresat, confesiv și gnomic, de o mare profunzime: „Tu așează-te deoparte, / Regăsindu-te pe tine, / Când cu zgomote deșarte / Vreme trece, vreme vine”.
