Pentru a putea cunoaște lumea din jurul nostru ne bazăm pe ajutor din partea simțurilor. Astfel, simțurile sunt fundamentale pentru gândire și înțelegere. Chiar dacă există concepția general acceptată că oamenii au doar 5 simțuri, în realitate avem măcar 9, dacă nu chiar mai multe, în funcție de definirea a ceea ce înseamnă un simț. Cu toate cele măcar 9 simțuri umane, animalele ne depășesc cu mult. Unele animale posedă aceleași simțuri ca și oamenii, doar cu o acuitate mult mai mare, altele au simțuri cu totul diferite. În cele ce urmează vă prezentăm câteva din cele mai interesante simțuri din regnul animal.
Sensibilitatea extremă la lumină
Multe animale care au evoluat în medii întunecate au doar ochi rudimentari sau și-au pierdut vederea în întregime. Într-o peșteră foarte întunecată nu există nici un avantaj al speciilor în păstrarea unor organe pentru vedere. Un pește numit astyanax mexicanus, ce trăiește în apele peșterilor, și-a pierdut vederea dar și-a dezvoltat o metodă de detectare chiar și a unei scăderi foarte mici în intensitatea luminii. La animale, glanda pineală răspunde la lumină pentru a detecta diferența dintre zi și noapte. În cazul acestor pești, corpul translucid permite luminii să ajungă direct la glanda pineală și astfel aceștia se pot orienta.
Vedere sub formă de infraroșu
Cele mai multe dintre radiațiile termice emise de obiectele ce se află aproape de temperatura camerei sunt sub formă de infraroșu, astfel că detectarea poate fi folosită pentru a aprecia împrejurimile pe baza căldurii. În cazul șerpilor care vânează animale cu sânge cald, aceștia pot detecta lumina infraroșie. Chiar și șerpii care au fost orbiți pot încă vâna cu acuratețe folosindu-se doar de capacitatea lor de detectare a luminii infraroșii. Acești „ochi” cu infraroșu sunt niște structuri ce formează imagini brute în momentul în care radiațiile infraroșii lovesc o retină sensibilă la căldură. Interesant este că baza moleculară a detecției luminii infraroșii este complet diferită de detectarea luminii vizibile și cel mai sigur a evoluat separat.
Ecolocația
Chiar dacă se spune că liliecii sunt orbi, în realitate aceștia au vedere. Chiar dacă liliecii au ochii mici și mai puțin puternici decât alte animale de pradă, acest lucru nu îi incomodează, din moment ce și-au dezvoltat o abilitate de a vâna cu ajutorul sunetului. Ecolocația liliecilor înseamnă utilizarea de impulsuri înalte ale sunetului și ascultarea revenirii sale pentru a putea să calculeze distanța și direcția obiectelor din jurul lor. Adaptări speciale ale urechilor și creierului le permit să creeze o imagine tridimensională a împrejurimilor, la fel ca și un radar. Forma mărită a urechilor liliacului îi permit acestuia să adune și să direcționeze sunetul direct către timpanele subțiri și hipersensibile.
Acest tip de orientare mai este prezent la delfini și la balene. Oamenii posedă o formă foarte rudimentară a acestui simț, astfel că putem să ne dăm seama din ce direcție vine un anumit sunet. Există cazuri de nevăzători care și-au dezvoltat acest simț pentru a compensa lipsa vederii.
Magnetismul
Câmpul magnetic ce înconjoară Pământul permite multor viețuitoare să identifice direcția și să navigheze pe distanțe lungi, la fel cum o busolă îi ajută pe oameni să călătorească prin detectarea nordului magnetic. Studii comportamentale au arătat că multe animale, printre care albinele, rechinii, broaștele țestoase, porumbeii, păsările migratoare și unele specii de pești precum tonul și somonul, posedă acest simț magnetic.
Pentru albine găsirea stupului după o zi lungă de zburat este o chestiune de viață sau de moarte. Pentru a putea naviga, ele trebuie să se folosească de o varietate de informații iar una din aceste surse de informații pare să se găsească în interiorul lor. Chiar dacă detalii ale modului în care aceste viețuitoare simt de fapt câmpul magnetic nu sunt încă cunoscute, cercetătorii au descoperit că toate aceste animale au depozite de magnetit în sistemul lor nervos.
Aceste cristale de magnetit se aliniază cu câmpurile magnetice și s-ar părea că acționează ca niște ace microscopice de busolă. Un inel mic din particule de magnetită (granule magnetice de fier) din interiorul albinelor poate detecta câmpul magnetic al Pământului și le poate ajuta să-și determine locația. Magnetismul este folosit și de păsările migratoare.
Simțul electric
Câmpurile electrice sunt utilizate în numeroase moduri de către animale. De exemplu, țiparii au celule musculare modificate ce produc o sarcină electrică suficient de puternică pentru a șoca și uneori chiar a ucide prada lor. Alți pești utilizează câmpuri electrice mai slabe pentru a naviga prin ape tulburi sau pentru a monitoriza împrejurimile. De exemplu, unele tipuri de pești și unele broaște au o linie laterală (un rând de pori senzoriali la nivelul pielii) care le permite să detecteze curentul electric în apă.
Ornitorincul vânează mici nevertebrate pe fundul râurilor sau lacurilor, acesta având celule senzoriale ce sunt capabile să detecteze câmpurile electrice slabe emise de animale în urma mișcării.