Depozitul de la Svalbard este un loc unic în lume. Aflat pe Insula Spitsbergen, din Arhipelagul Svalbard, aparţinând Norvegiei, din Oceanul Arctic, în apropierea oraşului Longyearbyen şi la aproximativ o mie de kilometri de Polul Nord, Depozitul de la Svalbard (Svalbard Global Seed Vault) este un fel de “Arcă a lui Noe” vegetală, în varianta modernă, a anilor 2000. Aici este prezervată biodiversitatea planetei noastre, în cea mai mare rezervă de seminţe din lume.
Supranumit “Buncărul Apocalipsei”, din Arctica, Depozitul de la Svalbard este nu numai cea mai impresionantă, dar şi cea mai bine protejată rezervă genetică a biodiversităţii lumii noastre vegetale, proiectată special pentru a rezista la dezastrele naturale – cutremure de pământ, asteroizi, secetă, inundaţii, pandemii etc. – sau la catastrofe provocate de acţiunea umană. În lume, mai există în jur de 1700 de centre de rezerve genetice, dar niciuna comparabilă cu cea de la Svalbard.
Depozitul de la Svalbard – “Arca lui Noe” vegetală, în varianta modernă, a anilor 2000
Inaugurat la data de 26 februarie 2008, Depozitul de la Svalbard, adică “Rezerva mondială de seminţe” (în norvegiană, “Svalbard globale frohveil”) cuprinde peste 1,5 milioane de mostre diferite de seminţe din întreaga lume, pentru a fi păstrate în eventualitatea că Terra ar trece printr-un dezastru.
Varietatea culturilor agricole este cheia vieţii umane. Posibilitatea omului de a-şi cultiva hrana este o condiţie fundamentală pentru perpetuarea speciei. Pierderea unei culturi de plante, dispariţia unor specii de animale sunt, de cele mai multe ori, fenomene ireversibile, care atentează la sănătatea şi echilibrul planetei, iar regenerarea, dacă mai este posibilă, ar putea dura mii de ani.
Guvernul norvegian a asigurat, în totalitate, costurile construcţiei de la Svalbard, cu aproximativ 8 milioane de dolari. Global Crop Diversity Trust, o organizaţie nonprofit internaţională, care îşi desfăşoară activitatea în scopul păstrării diversităţii culturilor vegetale şi asigurării securităţii alimentare, la nivel global, a avut un rol esenţial în colectarea mostrelor, în colaborare cu Banca Genetică Nordică. În continuare, guvernul norvegian asigură întreţinerea construcţiei, iar Global Crop Diversity Trust se ocupă de finanţarea activităţii de colectare.
Banca Genetică Nordică a păstrat încă din 1984, germoplasmă de plante (conţinut din nucleu de celule care determină caracterele şi însuşirile speciei) din Scandinavia, într-o mină de cărbune abandonată, precum şi peste 10 000 de eşantioane de la aproximativ 2000 de plante de cultură şi probe de seminţe din Africa de Sud, toate transferate la Depozitul de la Svalbard.
Fundaţia Gates (Bill & Melinda Gates Foundation, BMGF), fondată în anul 2000, cu scop filantropic, a donat, la rândul ei, 20 093 428 dolari, pentru a ajuta centrele internaţionale de cercetare agricolă în ambalarea şi expedierea seminţelor către Spitsbergen.
A fost înfiinţat, cu această ocazie, un Consiliu Internaţional care să supervizeze şi să consilieze proiectul, împreună cu reprezentanţi ai ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) pentru Alimentaţie şi Agricultură. La acest proiect participă, de asemenea, o mulţime de alte ţări, de pe toate continentele, care trimit seminţe specifice diverselor regiuni ale globului.
De ce a fost aleasă Insula Spitsbergen pentru a se construi Depozitul de la Svalbard?
Regiunea din Insula Spitsbergen, în care este amplasat “Buncărul Apocalipsei”, se află la o altitudine de 321 metri deasupra nivelului mării. În timpul verii, versanţii insulei sunt acoperiţi de vegetaţie specifică zonei, iar iarna locul se acoperă cu zăpezi şi gheţuri.
Pe de altă parte, Norvegia este considerată o ţară demnă de încredere, iar aşezarea sa geografică oferă condiţii de congelare naturale. Este, în acelaşi timp, insula este un loc greu accesibil, prin urmare este aproape imposibilă orice tentativă de furt sau distrugere.
Depozitul de la Svalbart a fost construit pe versantul unui munte de gresie, la 120 de metri adâncime. Un coridor de 100 de metri lungime conduce spre trei încăperi, fiecare cu o lungime de 27 de metri şi lăţimea de 9,5 metri, cu o suprafaţă totală de 256 metri pătraţi şi însemnând aproape 1 500 metri cubi de stocare – un spaţiu dotat cu multe sisteme de securitate.
În Depozitul de la Svalbard, seminţele sunt ambalate în pachete speciale, cu patru straturi, sigilate termic, pentru a preveni mucegaiul. Temperatura la care sunt păstrate este de -18 grade Celsius, în conformitate cu standardele internaţionale de depozitare, iar energia pentru unităţile de refrigerare este asigurată de cărbunele extras din zonă.
Chiar şi în cazul unei defecţiuni a instalaţiilor, ar fi nevoie de câteva săptămâni pentru ca temperatura să crească până la -3 trei grade Celsius, care este temperatura naturală a rocilor din jur.
De altfel, Insula Spitsbergen este considerată un loc ideal pentru această “Arcă a lui Noe” a timpurilor noastre, pentru că aici nu există activitate tectonică, iar amplasarea depozitului la 130 de metri deasupra nivelului mării, garantează că spaţiile interioare vor rămâne uscate şi în condiţiile topirii gheţii sau dacă nivelul mării ar creşte.
Important pentru conservare este şi permafrostul din regiune, adică un strat de sol şi de roci care nu se dezgheaţă nici în timpul verii şi care ar putea păstra seminţele celor mai multe plante alimentare timp de sute de ani, chiar mii de ani.
Timpul de conservare, în condiţiile din depozit, este, de exemplu, pentru orz, de 2061 de ani, pentru năut, 2613 ani, pentru porumb, 1125 ani, pentru mazăre, 9876 ani, pentru orez, 1138 ani, pentru grâu, 1693 ani, pentru ceapă, 413 ani etc. Ideea nu este ca aceste seminţe să fie lăsate să se învechească. Periodic, stocul este reînnoit.
“Buncărul Apocalipsei” de la Svalbard s-a îmbogăţit de curând
Misiunea “Svalbard Global Seed Vault”, care, la ora actuală, cuprinde peste 1,5 milioane de eşantioane (dar este conceput pentru circa 4 milioane), nu este numai acela de a conserva această zestre genetică a Terrei, în cazul unor dezastre mondiale, ci şi de a proteja specii de plante care sunt pe cale de dispariţie.
În această lună, februarie 2020, s-au adus, la Depozitul de la Svalbard, încă 60 000 de mostre de seminţe, de la 36 de bănci genetice regionale şi internaţionale. Cu această ocazie, Stefan Schmitz, directorul Crop Trust, care gestionează această rezervă, declara că, “pe măsură ce ritmul schimbărilor climatice şi al pierderii biodiversităţii creşte, apare o nouă urgenţă în eforturile de a salva culturile alimentare pe cale de dispariţie”.
În 2015, de pildă, cercetătorii au putut recupera din “Arca lui Noe”, din Norvegia, duplicate de seminţe dispărute odată cu distrugerea Băncii de gene din Aleppo, în timpul conflictelor din Siria. De altfel, ţările şi instituţiile depozitare rămân proprietarii seminţelor şi le pot recupera potrivit convenţiilor stabilite cu Depozitul de la Svalbard.
Depozitul de la Svalbard şi schimbările climatice – perspective pesimiste
În ultimul timp, avertismentele organismelor internaţionale referitoare la încălzirea globală şi la acţiunile iresponsabile ale omului în raport cu mediul, cu tehnologia, crizele, conflictele mondiale etc., s-au înmulţit.
În 2017, 13 oameni de ştiinţă, laureaţi ai Premiului Nobel, membri ai Consiliului director al “Bulletin of the Atomic Scientists”, care monitorizează “Ceasul Apocalipsei”, un ceas simbolic, menit să amintească oamenilor şi, mai ales, diriguitorilor lumii, că sunt responsabili pentru viaţa pe această planetă care este “casa” noastră, subliniau categoric că: “Nu avem niciun motiv să credem că lumea, aşa cum evoluează astăzi, va rămâne favorabilă civilizaţiei umane”.
Cu aceeaşi ocazie, aceştia insistau asupra faptului că: “ Lumea noastră niciodată nu a fost atât de aproape de o schimbare în rău ca acum”, schimbările climatice, războiul nuclear, războiul cibernetic fiind principalele ameninţări la adresa umanităţii.
Nici Depozitul de la Svalbard, “Buncărul Apocalipsei”, din Arctica, nu a fost ocolit de pericole, chiar dacă locul în care este amplasat este unul dintre cele mai sigure din lume. Proiectată să reziste la dezastre, această “Arcă a lui Noe” vegetală, care poartă o preţioasă parte a zestrei genetice de pe Terra, nu se poate lupta cu natura însăşi.
Creşterea temperaturilor pe glob, inclusiv în Arctica, a condus la topirea permafrostului, a solului care, în mod normal, este mereu îngheţat, şi la crearea unor fisuri la intrarea în depozit, fără a afecta, deocamdată, seminţele. Dar un astfel de incident s-ar putea repeta, în condiţiile în care, între 1971 şi 2019, temperatura la Polul Nord a crescut cu 3-5 grade Celsius.
Un Raport recent al Institutului Meteorologic din Norvegia arată că toţi gheţarii se micşorează, încălzirea Oceanului Arctic împiedică formarea gheţii, iar până în anul 2100, temperatura ar putea creşte cu 7 grade Celsius, în condiţiile unor emisii medii de gaze cu efect de seră, sau chiar cu 10 grade, dacă emisiile sunt la un nivel ridicat.
Creşterea constantă a temperaturilor va provoca şi precipitaţii mai abundente, avalanşe, alunecări de teren, topirea permafrostului în zonele de coastă – un scenariu pesimist.
Al doilea buncăr din Insula Spitsbergen – Arctic World Archive
În martie 2017, un al doilea buncăr a fost construit tot pe Insula Spitsbergen – Arctic World Archive – pentru a proteja alte mărturii despre civilizaţia noastră, toate stocate în versiuni digitalizate. Se găseşte aici, de exemplu, versiunea digitalizată a tabloului “Strigătul” (The Scream – 1893), de Edvard Munch, expresie a anxietăţii omului modern, aflat în prezent la Muzeul Naţional al Norvegiei.
Despre contextul în care Edvard Munch a realizat acest tablou celebru, artistul însuşi mărturisea: “ Mă plimbam la apus de soare, cu doi prieteni. Cerul a devenit deodată roşu ca sângele (…) Tremurând de spaimă, am auzit ţipătul infinit al naturii”.
În Arctic World Archive se găseşte stocată în acelaşi mod opera “Divina Comedie”, a lui Dante Aligheri, originalul aflându-se în Biblioteca Vaticanului. În martie 2018, a fost depozitată şi înregistrarea emisiunii germane de ştiinţă TV Galileo, iar în noiembrie 2019, GitHub, serviciu de găzduire web, pentru proiecte software, şi-a depus la Arctic World Archive toate codurile sale publice open source arhivate.
Nenumărate alte mărturii despre istoria, civilizaţia şi cultura umană, despre tehnologie, sunt depuse în al doilea buncăr din Insula Spitsbergen. Primul argument pentru alegerea unui astfel de loc este cel valabil şi pentru depozitul de seminţe – este un loc sigur, unde astfel de documente (în format digital) pot fi păstrate peste 500 de ani. În plus, Arhipelagul Svalbard este complet demilitarizat, prin convenţii semnate de peste 42 de ţări, aşadar unul dintre cele mai sigure amplasamente din punct de vedere geopolitic din lume.
Ideea de a salva mostrele de seminţe din întreaga lume într-o “Arcă a lui Noe” vegetală, precum Depozitul de la Svalbard, ca măsură de securitate în cazul în care planeta ar trece prin dezastre devastatoare, precum şi conservarea moştenirii culturale şi a realizărilor umanităţii, este un demers îndrăzneţ şi justificat. Pe de altă parte, este şi un semnal de alarmă, la care trebuie să fim atenţi, într-o epocă tot mai debusolată, în pofida faptului că pare a fi, cum spun specialiştii, cea mai favorabilă dezvoltării societăţii umane.
