Home Animale Cele mai fascinante specii de rinoceri și trăsăturile lor unice

Cele mai fascinante specii de rinoceri și trăsăturile lor unice

0
Descoperă cele mai interesante specii de rinoceri din lume

Rinocerii fac parte din ordinul Perissodactyla și familia Rhinocerotidae. Au corpul robust, uriaș, iar capul puternic turtit pe partea posterioară. Se remarcă prin osul nazal foarte tare îngroșat, ce se aseamănă cu una sau două umflături osoase, sau una ori două coarne groase. Corpul este greoi, iar picioarele masive și puternice, acoperite de piele groasă.

Din păcate, braconajul și pierderea habitatului au dus la scăderea populațiilor, multe specii fiind acum în pericol de dispariție.

Specii de rinoceri:

Ceratotherium simum
Ceratotherium simum

Rinocerul alb

Este cea mai mare specie de acest gen, poate avea lungimea corpului de 3,7-4 m și greutatea de până la 2,3 tone. Are denumirea științifică de Ceratotherium simum și este cea mai numeroasă specie de rinoceri care trăiește în vestul, estul și sudul Africii.

Rhiniceros unicornis

Rinocerul indian

Are un singur corn nazal și face parte din categoria rinocerilor cu platoșe. Are denumirea științifică de Rhiniceros unicornis și este o specie în pericol de dispariție. Are lungimea corpului de cel mult 3,8 m, înălțimea la greabăn de 1,7 m și greutatea de până la 2,2 tone. Rinocerul indian trăiește solitar în regiunile din sudul Asiei, din Valea Brahmaputra.

Diceros bicornis

Rinocerul negru

Este o specie din savana africană, considerată în pericol grav de dispariție. Are denumirea științifică de Diceros bicornis și trăiește în estul și sudul Africii. Are lungimea corpului de 2,9-3,1 m și greutatea de 0,9-1,3 tone.

Dicerorhinus sumatrensis

Rinocerul de Sumatra

Trăiește în sudul și sud-estul Asiei și are denumirea științifică de Dicerorhinus sumatrensis. Are lungimea corpului de 2,5-3,2 m și greutatea de cel mult 800 kg. Acest rinocer pare de culoare închisă datorită părului țepos ce crește pe anumite zone ale corpului. Face parte din categoria rinocerilor semiîmplătoșați, care nu au pielea împărțită în plăci.

Rhinoceros sondaicus

Rinocerul de Java

Este o specie în pericol grav de dispariție și are denumirea științifică de Rhinoceros sondaicus. Are lungimea corpului de 3-3,5 m și greutatea de până la 1,4 m. Este unul dintre cele mai rare mamifere din categoria rinocerilor.

Curiozități despre rinoceri

Rinocerii sunt printre cele mai vechi mamifere de pe planetă, având o istorie evolutivă ce datează de peste 50 de milioane de ani. Coarnele lor sunt formate din cheratină, aceeași substanță care se găsește în părul și unghiile umane.

Deși par a fi niște animale greoaie, un rinocer poate atinge viteze de până la 50 km/h pe distanțe scurte. În plus, rinocerii au o relație specială cu păsările oxpecker, care se hrănesc cu paraziții de pe pielea lor și le avertizează de posibilele pericole.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version