Diafragma este principalul muschi al respiratiei, care separa cavitatea toracica de cavitatea abdominala. Dupa inima, diafragma este cel mai important muschi din organismul uman, fiind responsabila de mentinerea corecta a respiratiei si, implicit, de starea de sanatate si de echilibru fizic, mental si emotional. Structura sub forma de dom a diafragmei se extinde de-a lungul conturului general al coastelor inferioare si se ataseaza de stern. In timpul inhalarii de aer, acest muschi se tonifica si coboara, permitand patrunderea aerului la nivelul plamanilor. Dupa expir, muschiul se relaxeaza si revine la forma sa initiala de dom. Orice iritare a diafragmei va duce la declansarea sughitului, pentru ca aceasta se va contracta abrupt. Muschiul este extrem de important si in actiuni ca tusit, stranutat, vomat, plans, urinat si in expulzarea fatului in timpul nasterii, pe cale naturala.
Contractia diafragmei are urmatoarele functii:
- scaderea presiunii intrapleurale (pleura este membrana care imbraca plamanii si peretii toracelui);
- expansiunea cutiei toracice, prin generarea unei presiuni intra-abdominale pozitive;
- expansiunea cavitatii toracice prin folosirea abdomenului ca punct de sprijin;
Intelegerea disfunctiilor care pot interveni la nivelul acestui muschi este esentiala pentru a-l proteja, in diverse imprejurari, avand in vedere ca orice scadere in calitatea functionarii diafragmei va altera starea de sanatate a intregului organism. Corpul uman poseda diferite mecanisme mostenite, pentru a compensa o eventuala scadere a functiei diafragmei, dar niciunul dintre acestea nu va putea preveni, cu succes, compromiterea respiratiei, in cazul in care functia acestui muschi este moderat scazuta sau, pur si simplu, absenta. Afectiunile neurologice diafragmatice apar in momentul in care un traumatism sau o boala degenerativa afecteaza impulsurile nervoase respiratorii din creier. Afectiunile anatomice tin de lezarea muschiului (diafragma), scazand expansiunea ei. Atat afectiunile neurologice, cat si cele de natura anatomica vor determina diverse dezechilibre legate de presiunea la nivelul toracelui, de ventilatia si de cantitatea de oxigen care va ajunge la alveole.
Anatomia diafragmei
Acest muschi este un tesut musculo-fibros, care separa toracele de abdomen. Dezvoltarea lui incepe inca din a patra saptamana de sarcina si dureaza pana la finalul celei de-a opta saptamani. Diafragma porneste de la nivelul coastei numarul sase si un numar destul de mare de structuri diferite traverseaza acest muschi, dar existenta a trei orificii face posibila trecerea aortei, a esofagului si a venei cave. Aportul de sange catre diafragma se face prin intermediul areterelor si al venelor. Muschiul este inervat de catre nervul frenic, care porneste din zona cervicala, traverseaza regiunea gatului si a toracelui, pana a ajunge la muschiul pe care il inerveaza. Traseul acestui nerv, pana la destinatie, este unul foarte lung, motiv pentru care orice eveniment care intrerupe transmisia neurologica a impulsurilor prin intermediul nervului frenic va afecta in mod direct si diafragma.
Afectiuni ale inervarii diafragmei
In timpul respiratiei normale, trunchiul cerebral transmite potentiale de actiune catre a cincea vertebra cervicala, care vor fi transmise mai departe, prin intermediul radacinii posterioare a maduvei spinarii, formand nervul frenic bilateral. Acesti nervi traverseaza gatul si toracele pentru a ajunge sa inerveze diafragma. Transmiterea cu succes a impulsului nervos de la creier si pana la acest muschi este dependenta de integritatea functionala a acestui nerv cu traiect lung si sinuos. Orice leziune de natura traumatica la nivelul capului sau al gatului va intrerupe transmiterea semnalelor, acest tip de accidente fiind, in general, unele cu efecte catastrofale.
Printre leziunile si afectiunile frecvente care pot sa afecteze transmiterea impulsurilor nervoase respiratorii se numara traumele, afectiunile neurologice ale coloanei vertebrale, siringomielita (o boala care distruge anumiti centri nervosi, din pricina patrunderii, in maduva spinarii, a lichidului cerebrospinal), poliomielita, boala neuronului motor (o boala degenerativa, incurabila, a sistemului nervos, provocata de moartea neuronilor motori) si scaderea frecventei transmiterii impulsului neuronal de la centrii respiratori catre diafragma.
Lezarea nervului frenic periferic poate avea loc si din cauza interventiilor chirurgicale pe cord deschis, a manipularii coloanei vertebrale prin interventie mecanica (manuala), a terapiei cu radiatii, dar si din pricina afectiunilor demielinizante (care presupun distrugerea mielinei, a substantei care formeaza teaca unor nervi, la nivelul sistemului nervos central), ca de exemplu sindromul Guillain-Barre (o boala rara, care se manifesta prin diminuarea reflexelor, a tonusului muscular, incapacitatea de a distinge stimulii tactili etc.), neoplasmele, uremia, neuropatiile postinfectii etc.
Afectiuni anatomice ale diafragmei
Afectarea anatomica a acestui muschi poate fi clasificata in doua mari categorii – cele congenitale si cele dobandite. Herniile congenitale diafragmatice apar in momentul in care muschiul nu se dezvolta normal.
O cauza frecventa a afectiunilor anatomice dobandite este, insa, trauma. Herniile de tip Bochdalek sunt cele mai dese, fiind reprezentate de anomalii ale diafragmei, care pot duce la absenta sau la migrarea musculaturii diafragmatice. Studiile pe animale de laborator atesta faptul ca principala cauza a acestor hernii poate proveni dintr-o deficienta cronica de vitamina A. Pacientii care sufera de hernii congenitale diafragmatice au o rata a mortalitatii intre 45 si 50%, motiv pentru care diagnosticarea timpurie si managementul corespunzator al afectiunii sunt de o deosebita importanta.
Ruptura traumatica a muschiului diafragmei poate sa apara in urma unui accident de masina, a unei plagi injunghiate, imprejurari in care se poate sfasia membrana, iar muschiul este smuls din punctele sale de insertie. Cele mai frecvente astfel de rupturi sunt cele localizate pe partea stanga (70 % partea stanga vs 30 % partea dreapta), datorita protectiei oferite de ficat si de rezistenta crescuta a hemi-diafragmei. Cu toate acestea, herniile post-traumatice de pe partea stanga pot sa rezulte si din slabirea punctelor de fuzionare ale acestui muschi atat de important in procesul de respiratie.
Asadar, corpul uman este dependent de acest muschi, pentru a-si putea realiza, in mod normal, functia de respiratie si orice afectare a lui produce dezechilibre grave in organism. A respira corect, dincolo de diverse boli si accidente care pot interveni, este o conditie de baza a starii de sanatate si acest fapt nu se poate realiza fara buna functionare a diafragmei.
