Falcarius utahensis este un dinozaur fascinant din Cretacicul inferior, considerat una dintre verigile importante în evoluția de la dinozauri la păsări.
Descoperirea și clasificarea Falcariusului
Dinozaurul Falcarius reprezinta o veriga in lantul evolutiei de la dinozauri la pasari. Ramasitele sale fosile au fost descoperite de braconierul Lawrence Walker, in anul 2005, in Utah (SUA) si au fost descrise de paleontologul James Kirkland in acelasi an. Specia a primit denumirea stiintifica Falcarius utahensis dupa numele zonei unde a fost gasita.
Interesant la acest dinozaur era corpul suplu acoperit cu pene si cu siguranta era un animal cu sange cald. Popula zonele cu paduri si se hranea cu plante si animale mici, mai ales soparle. Potrivit expertilor aceasta specie a aparut in era Mezozoica, in Cretacicul inferior, cu aproximativ 126 de milioane de ani in urma, ca urmare a raspandirii largi a plantelor delicioase de origine vegetala si in special a celor cu flori.
Acest animal preistoric avea corpul relativ mic, ajungea la lungimea de 4 m si greutatea de 80 kg.
Caracteristicile fizice ale dinozaurului cu pene
Mersul sau era biped, pe cele doua membre posterioare terminate cu degete lungi – trei orientate inainte si unul mai mic inapoi – toate cu gheare ascutite, mici, tari si curbate, la fel ca la pasarile din zilele noastre. Al doilea deget era mai lung decat primul, iar al treilea mai subtire decat primele doua, cel de-al patrulea era mai mic si pozitionat mai sus. Membrele anterioare erau la fel de lungi ca cele posterioare, prevazute si ele cu gheare ascutite, dar mai lungi si mai curbate, cu rol de aparare sau de apucare a crengilor cu frunze ale copacilor.
Conformatia firava a oaselor, lungimea tibiei mai mica decat cea a coapsei arata ca viteza sa de alergare nu era foarte buna. Singurele arme de aparare impotriva dinozaurilor pradatori erau ghearele ascutite in forma de secera, care puteau provoca rani suficient de grave acestora.
Coada era foarte lunga si subtire, cuprindea un numar de 30-35 de vertebre, masura cam jumatate din lungimea totala a animalului, avea rol de echilibrare a corpului si de carma cand Falcariusul alerga, ajuta la schimbarea brusca a directiei prin miscarea ei din stanga in dreapta si invers. Gatul lung, subtire si flexibil era alcatuit din multe vertebre extrem de alungite care sustineau capul mic al dinozaurului.
Botul se termina cu un cioc lipsit de dinti, doar pe cele doua maxilare apareau pe laterale numerosi dinti mici, conici si ascutiti, iar in spate dinti lati adaptati sa macine si vegetatia mai dura. Cavitatea abdominala larga arata ca dinozaurul era mai ales un mare erbivor care consuma cantitati mari de plante, iar apoi ocazional hrana sa era completata cu mici animale, soparle, insecte.
Faptul ca cercetatorii au descoperit in Utah fosilele a sute sau chiar mii de dinozauri din specia Falcarius (multe dintre ele ale unor pui sau exemplare tinere) i-a facut pe experti sa creada ca aceste animale traiau in grupuri foarte mari si au murit din cauza otravirii cu plante toxice sau ca urmare a intoxicatiei cu gaze naturale.
Dinozaurul Falcarius face parte din ordinul Saurischia, subordinul Theropoda.
Importanța descoperirii Falcariusului pentru înțelegerea evoluției
Descoperirea Falcariusului reprezintă o etapă cheie în înțelegerea tranziției de la dinozauri la păsările moderne. Structura sa fizică și caracteristicile comportamentale oferă indicii despre modul în care speciile de dinozauri au început să dezvolte trăsături comune cu păsările, cum ar fi penele, ghearele ascuțite și o dietă variată. Această descoperire a contribuit semnificativ la completarea puzzle-ului evoluției vieții de pe Pământ.
