Hadrosaurusul (Hadrosaurus foulkii) este primul dinozaur descoperit în America de Nord, o specie impresionantă care a trăit acum aproximativ 80 de milioane de ani, în Cretacicul superior.
Hadrosaurusul (Hadrosaurus foulkii) este primul dinozaur descoperit in America de Nord, in anul 1858, de catre paleontologul Joseph Leidy – un mare specialist in anatomia animalelor cu coloana vertebrala si profesor la Universitatea din Pennsylvania.
Ramasitele, fosilele acestor dinozauri au fost gasite in urma sapaturilor facute in regiunile: Montana, New Mexico, Dakota de Sud si New Jersey. Un schelet intreg al acestui dinozaur este expus la Academia de Stiinte Naturale din Philadelphia, iar o statuie de Hadrosaurus realizata de sculptorul John Giannotti se afla in centrul orasului Haddonfield – New Jersey.
Dimensiunile și adaptările fizice ale Hadrosaurusului
Acest animal preistoric a trait in era Mezozoica, in Cretacicul superior, cu aproximativ 80 de milioane de ani in urma si este numit de paleontologi ,,soparla imensa”. Acestia au reconstituit un schelet aproape complet si astfel au reusit sa estimeze lungimea acestui dinozaur ca fiind de 9-10 m si greutatea de aproximativ 3 tone.
Observandu-se ca gambele si coapsele membrelor aveau cam aceeasi lungime s-a dedus ca animalul se deplasa prin miscari de alergare lente pe cele doua membre posterioare foarte puternice si deseori se lasa cu greutatea corpului si pe membrele anterioare desi mai firave si mai scurte.
Labele anterioare aveau cate patru degete prevazute cu gheare ascutite pentru apucat, iar labele posterioare aveau cate trei degete mai robuste si de asemenea prevazute cu gheare tari, rezistente sa tina intreaga greutate a corpului. Echilibrul corpului era realizat cu ajutorul cozii rigide, lungi, groasa la baza si ascutita la varf, purtata in pozitie orizontala. Corpul sau era acoperit cu proeminente osoase care il aparau de atacul anumitor animale de prada.
Craniul sau lung dezvaluie o proeminenta osoasa chiar in zona nasului, al carui rol era pentru impunerea fortei in luptele care se dadeau intre masculi in perioada de imperechere pentru cucerirea femelelor dar si pentru castigarea suprematiei in turma. Narile si orbitele foarte mari au dus la concluzia ca acuitatea olfactiva si vizuala era destul de bine dezvoltata.
Botul se termina cu un cioc mare si cornos, maxilarele erau foarte flexibile si dotate cu dinti puternici care pe masura ce se uzau cresteau din nou de la baza lor. Atat ciocul cat si dintii erau adaptati perfect pentru a sfasia fara probleme plantele mari si vegetatia dura cu care animalul se hranea, care era prinsa, sfaramata, mestecata, pana ce se transforma intr-o pasta ce aluneca pe gat. Cand dorea sa rupa ramurile mai inalte ale unui copac se sprijinea pe coada si membrele din spate, iar cele din fata le tinea pe trunchiul copacului.
Habitatul și hrana dinozaurului Hadrosaurus
Pradatorul sau cel mai mare era dinozaurul Dryptosaurus – un vanator periculos si rapid, lung de 6 m, care popula aceleasi zone. Cand se afla in pericol acest Hadrosaurus gasea refugiul in apele raurilor, deoarece dinozaurii mai mari erau mai precauti in zonele cu mal. De asemenea aceasta specie era amenintata de catastrofele naturale, de eruptii vulcanice, incendii si inundatii.
Hadrosaurusul face parte din ordinul Ornithischia si familia Hadrosauridae.
Importanța descoperirii Hadrosaurusului pentru paleontologie
Descoperirea Hadrosaurusului în 1858 a marcat o etapă importantă în paleontologie, fiind primul dinozaur aproape complet descoperit în America de Nord. Această descoperire a stimulat interesul pentru fosile în rândul oamenilor de știință și a dus la dezvoltarea unor tehnici noi de săpături și conservare.
La acea vreme, Hadrosaurusul a devenit o atracție majoră, iar scheletul său, expus publicului larg, a inspirat o serie de cercetări despre viața preistorică și despre adaptările evolutive ale dinozaurilor. Studierea Hadrosaurusului a contribuit la înțelegerea evoluției dinozaurilor erbivori și la dezvoltarea taxonomiei, punând bazele unor descoperiri ulterioare în America de Nord.
