Hypsilophodon, un dinozaur erbivor care a trăit acum aproximativ 125-120 de milioane de ani, în perioada Cretacicului timpuriu, impresionează prin adaptările sale defensive și agilitatea remarcabilă.
Descoperirea fosilelor de Hypsilophodon în Anglia
O alta descoperire remarcabila a fost facuta in Anglia, in anul 1849, cand 24 de schelete fosile atestau existenta dinozaurului Hypsilophodon in perioada tarzie a Jurasicului si de inceput a Cretacicului, in era Mezozoica, cu 125-120 de milioane de ani in urma.
Numarul mare de schelete indica faptul ca aceste animale preistorice au murit impreuna in urma unui cataclism natural sau au fost prinse si blocate in nisipurile miscatoare. Pe baza acestor ramasite fosile, in anul 1870 paleontologul englez Thomas Henry Huxley descrie aceasta noua specie si o numeste Hypsilophodon foxii.
Structura fizică și adaptările defensive ale lui Hypsilophodon
Aceste creaturi preistorice erau erbivore, populau zonele impadurite si savanele de pe continentul european unde astazi se afla Spania, Portugalia, Anglia si Germania. Paleontologii au estimat lungimea exemplarelor adulte ca fiind in jur de 2-2,3 m si greutatea de aproximativ 50-70 kg.
Dimensiunile mici arata clar ca aceste animale erau nevoite sa traiasca in grupuri sociale si sa comunice bine intre ele, sa fie atente la orice pericol, pentru a scapa de pradatori. Unele supravegheau zona in timp ce altele se hraneau, astfel incat se puteau refugia la timp, in siguranta, din fata unui posibil atac.
Membrele anterioare erau scurte, aveau labele terminate cu cinci degete – particularitate ce aparea la dinozaurii primitivi. Membrele din spate erau mult mai lungi si mai robuste decat cele posterioare, fapt ce arata ca mersul unui Hypsilophodon era biped, structura scheletului era ca la pasarile de prada din zilele noastre, aveau degetele lungi, trei orientate inainte si unul inapoi, toate terminate cu gheare ascutite si curbate.
Spatele cat si partea superioara a membrelor era protejata cu un rand dublu de solzi ososi, foarte rezistenti. Oasele lungi indica faptul ca aceste animale alergau foarte rapede, cu viteze de aproximativ 30 km/ h, mai ales atunci cand se fereau de dinozaurii pradatori, ascunzandu-se in padurea deasa, printre tufisuri sau vegetatia abundenta.
Coada era groasa la baza si ascutita la varf, perfecta pentru mentinerea echilibrului atat in mersul biped, cat si pe toate cele patru picioare – cand dinozaurul isi cauta tacticos hrana formata din plantele de la nivelul solului. Fiind un animal zvelt care isi misca deseori capul dintr-o parte in alta spre a surprinde orice miscare, cu siguranta avea si craniul foarte usor pentru a fi sustinut fara efort prea mare de gatul lung si ingust.
Orbitele erau mari deci avea o acuitate vizuala buna, botul se termina cu un cioc cornos, iar dintii mari si plati de pe partile din spate a maxilarelor se ascuteau mereu in timpul masticatiei si reuseau sa rontaie chiar si plantele mai dure. Cand cantitatea de hrana era in exces era depozitata in buzunarele obrajilor, la fel cum fac si hamsterii din zilele noastre.
Dinozaurul Hypsilophodon face parte din ordinul Ornithischia, familia Hypsilophodontidae.
Rolul ecologic al lui Hypsilophodon
Hypsilophodon a avut un rol important în ecosistemele Cretacicului timpuriu. Fiind un erbivor de dimensiuni mici, contribuia la menținerea echilibrului vegetației prin hrănirea cu plante joase. În plus, datorită numărului mare de indivizi din turmele sale, acest dinozaur reprezenta o sursă principală de hrană pentru prădătorii de dimensiuni medii.
De asemenea, prin comportamentul său de deplasare și hrănire, Hypsilophodon contribuia la răspândirea semințelor și la întreținerea habitatelor împădurite. Această contribuție ecologică demonstrează cât de esențial era acest dinozaur pentru sănătatea și diversitatea ecosistemului din care făcea parte.
