Iguanodonul (Iguanodon bernissartensis) a fost cel mai impresionant reprezentant din neamul Iguanodonilor. Acest dinozaur a trait in era Mezozoica, in Cretacicul inferior si poarta numele de ,,Soparla iguana” sau ,,Dinte de igoana”. Ramasitele fosile ale acestor animale preistorice au fost scoase la lumina in regiuni din America de Nord, Europa, Africa si Asia, fapt ce demostreaza ca au trait pe acele meleaguri.
In anul 1824, doctorul Gideon Mantell – un mare pasionat de fosile – a descoperit niste dinti enormi ai acestui dinozaur in regiunea Sussex, din sudul Angliei si de atunci acest animal preistoric a primit o denumire stiintifica.
Caracteristicile anatomice ale Iguanodonului
Iguanodonul avea capul alungit si ingust, asemanator cu cel al unui cal si probabil ca limba sa era destul de lunga, ca la girafele de astazi, folosita pentru a-si aduce mai usor plantele la gura, pentru a fi macinate cu maselele puternice. Desi acest lucru este doar o supozitie, paleontologii au ajuns la concluzia ca era un mare erbivor si traia in apropierea apelor, iar hrana sa preferata era constituita din numeroase plante de pe sol, ferigi si iarba.
Dintii foarte dezvoltati erau perfect adaptati pentru maruntirea hranei, a ramurilor de pini sau alte vegetale tari. De asemenea stomacul trebuia sa fie destul de mare si probabil ca avea obiceiul la fel ca si sauropodele sa inghita pietre stomacale – gastroliti – pentru maruntirea hranei in burta.
Habitat și dietă – un erbivor adaptat
Desi putea sa se deplaseze in patru labe, el prefera sa stea mai mult pe membrele din spate. Cand vroia sa ajunga la frunzele copacilor, se intindea pana la ramurile inalte ale acestora stand pe cele doua picioare si sprijinindu-se pe coada, ca pe un al treilea picior.
Membrele anterioare erau mai scurte dar robuste, fiecare laba avea cate cinci degete, din care degetul mare se termina cu o gheara verticala, foarte tare si ascutita, asemanatoare unui pumnal, al cincilea deget era foarte mic, iar celelalte prevazute si ele cu gheare ascutite dar nu foarte lungi.
Membrele posterioare erau puternice, mult mai mari decat cele din fata, cu labe ce aveau cate trei degete cu gheare masive si ascutite. Corpul era prevazuta cu proeminente osoase de marimi diferite si acoperit de piele groasa, aspra, tare si tepoasa, care sigur la pipait ar fi dat o senzatie neplacuta.
Coada sa destul de lunga era foarte groasa si puternica, intarita de numeroase tendoane osificate, de aceea era tinuta mereu pe sol, pentru a contrabalansa greutatea acestui urias dinozaur. Aceste tendoane se asemanau cu niste benzi osoase si aveau rolul de a intari oasele cozii si coloana vertebrala.
Paleontologii au estimat ca un exemplar adult ajungea la o lungime de aproximativ 9 m, iar greutatea de cca. 4-5 tone. Deoarece majoritatea scheletelor descoperite aveau diferente de marime la animalele adulte s-a stabilit ca masculii erau mai mari, iar femelele mai mici.
Probabil ca aceasta specie era inrudita cu cea a hadrozaurilor, ambele reprezentand un grup al saurienilor, care s-au raspandit in numeroase regiuni in perioada Jurasicului mijlociu si inlaturand incet uriasele sauropode. In timp specia s-a adaptat conditiilor de hrana si mediu, au devenit erbivore, iar hrana lor de baza o constituia ierburile si florile.
Tehnici de apărare și viața în turme
Aceste animale se protejau intre ele, traiau in turme mari (formate din masculi, femele si pui), iar cand se aflau in pericol se refugiau in rauri si ramaneau unite, pentru ca un numar mare de animale reusea sa sperie un pradator si sa creasca sansele de supravietuire a indivizilor.
Singurele lor arme erau cozile intarite, cu prelungiri osoase, dar mai ales gheara in forma de pumnal de la membrele anterioare. Iguanodonii obisnuiau sa dea lovituri cu ajutorul cozii, provocand rani grave, iar cu ghearele sfasiau abdomenul sau gatul pradatorului.
Dinozaurul Iguanodon face parte din ordinul Ornithischia si familia Iguanodontidae.
Strategii de apărare și organizare socială
Iguanodonul, fiind un erbivor relativ vulnerabil, a dezvoltat strategii de apărare complexe. Una dintre principalele sale arme era gheara ascuțită de la membrele anterioare, pe care o folosea pentru a respinge atacurile prădătorilor. Coada lungă și puternică, întărită de tendoane osoase, era folosită și ea ca o bară de echilibru și de apărare împotriva atacatorilor.
Turmele de Iguanodoni ofereau un avantaj evolutiv: protecția mutuală. Aceste grupuri erau formate din masculi, femele și pui, iar un număr mare de indivizi putea intimida prădătorii, reducând riscul de atac. În fața unui pericol, întreaga turmă se retrăgea în apă, unde dinozaurii mari aveau avantajul de a rămâne împreună pentru a descuraja prădătorii mai mici.
