In perioada Jurasicului superior a erei Mezozoice a trait reptila marina Peloneustes care a reprezentat o noua tendinta evolutiva in familia Pliozaurilor. Aceasta se remarca prin capul foarte mare si gatul scurt, dar si prin forma liniara a corpului. Botul era lung si ascutit, iar maxilarele prevazute cu doar 15 perechi de dinti ascutiti, cu ajutorul carora animalul vana pesti, cefalopode si amoniti.
Avea membrele anterioare si posterioare transformate in inotatoare suficient de puternice astfel incat sa permita animalului sa-si urmareasca prada pe distante lungi. Cele din fata erau mai scurte decat cele din spate, toate aveau o miscare complexa de vaslire in sus, in jos si inapoi, astfel incat animalul reusea sa avanseze rapid prin apa.
Peloneustesul era un inotator foarte bun tocmai datorita intotatoarelor lungi si formei corpului ca o torpila, de aceea reusea si prefera sa vaneze mai ales sepii si alte cefalopode. Popula zonele de tarm ale Europei, de acum 164 de milioane de ani, iar hrana sa era formata din diferite vietati marine rapide.
Principalii sai dusmani erau Pliozaurii de dimensiuni mai mari, cum sunt de exemplu Liopleurodonul si Pliosaurusul – ambii au trait in perioada Jurasicului superior, cand astfel de reptile marine infricosatoare stapaneau marile si oceanul. Toti acesti Pliozauri carnivori erau inotatori excelenti datorita musculaturii puternice a inotatoarelor.
De asemenea, aveau obiceiul sa inghita pietre stomacale pentru a se scufunda la adancimi mari si nu pentru a-si usura digestia cum faceau anumite specii de dinozauri care traiau in acele vremuri pe uscat.
Specia Peloneustes philarchus face parte din ordinul Plesiosauria, familia Pliosauridae. Ramasitele sale fosile au fost descoperite in Europa si descrise in anul 1889, de catre paleontologul britanic Richard Lydekker.
