Spinosaurus (Spinosaurus aegypticus) a fost un dinozaur carnivor unic, renumit pentru creasta sa impresionantă și pentru adaptările sale neobișnuite. Descoperit pentru prima dată în 1915 de paleontologul Ernst Stromer, Spinosaurus a trăit în Cretacicul superior, acum aproximativ 70 de milioane de ani, în regiuni care astăzi sunt parte din Africa de Nord.
Spinosaurusul (Spinosaurus aegypticus) este unul dintre cei mai lungi dinozauri, care a trait in era Mezozoica, in Cretacicul superior, cu peste 70 de milioane de ani in urma. Ramasitele sale, fosilele au fost descoperite in anul 1915 de catre paleontologul Ernst Stromer, in Maroc si Egipt.
Caracteristicile fizice și structura corpului lui Spinosaurus
Acest dinozaur avea anumite particularitati morfologice care il deosebeau de celelalte specii de dinozauri. In primul rand avea corpul foarte lung, s-a estimat ca lungimea sa ar fi ajuns la 14 m si nu putea fi depasita decat de cea a imensului Tyrannosaurus, care depasea 14 m lungime, 6 m inaltime si cantarea 7 tone. De asemenea, greutatea unui Spinosaurus era impresionanta, ajungea la 4 tone, iar pe spate prelungirile vertebrelor puteau atinge 1,7 m si erau acoperite cu piele groasa.
Aceasta creasta de piele se banuieste ca ar fi fost folosita pentru preluarea caldurii de la razele solare, sau dimpotriva pentru eliminarea caldurii in zilele toride, prin faptul ca sufla vantul de-a lungul acesteia. Greutatea mare a corpului era echilibrata in timpul mersului cu ajutorul cozii lungi, care era purtata orizontal.
Membrele anterioare erau mai mici, cu patru degete subtiri terminate cu gheare ascutite si incovoiate, iar membrele posterioare erau robuste, musculoase, cu oase late, masive, cu primele trei degete mari prevazute cu gheare tari si curbate, iar al patrulea deget mai mic si pozitionat lateral.
Adaptările unice și habitatul semi-acvatic
Nu exista dovezi directe despre hrana pe care o consuma acest Spinosaurus, insa unele dovezi indirecte despre stilul de viata, anatomie si mediul acestui animal preistoric ne sugereaza (prin solzii de peste si dintii altor dinozauri mai mici descoperiti in regiunea de stomac) ca era un mare carnivor, care traia in apropierea apelor si vana o mare varietate de animale si dinozauri tineri.
Craniul sau alungit si destul de ingust, cu incisivi ascutiti si curbati, indica faptul ca acest vanator prefera sa prinda in special pesti si soparle. Insa potrivit unor paleontologi care au studiat in amanunt forma craniului, au constatat ca maxilarele permiteau animalului sa-si deschida larg gura si sa-si extinda falcile, astfel incat el putea inghiti si o prada mai mare.
De asemenea, se presupune ca acest animal se deplasa de obicei pe membrele posterioare, care erau mai mari si mai puternice, dar ocazional alerga si pe toate cele patru membre. In urma unor studii recente ale compozitiei izotopice de oxigen din smaltul dintilor de Spinosaurus s-a ajuns la concluzia ca acesti dinozauri au avut mai degraba un stil de viata semi-acvatic, asemanator broastelor-testoase sau crocodililor.
Descoperirea fosilelor și importanța lor în paleontologie
Potrivit altor paleontologi se presupune ca aceste animale preistorice se aflau la concurenta cu alte animale de prada pentru a gasi hrana si astfel erau fortati sa se adapteze unui stil de viata acvatic si semi-terestru.
Orbitele mari ale acestui animal sugereaza faptul ca acest vanator periculos poseda o acuitate vizuala foarte mare, observa cu mare usurinta prada de la distanta, o ataca prin surprindere si o tinea cu ghearele puternice si incovoiate. In perioada de imperechere, se dadeau lupte crancene intre masculi pentru cucerirea femelelor, se loveau, se muscau isi raneau creasta de pe spate. De asemenea, creasta de pe spate juca si rolul de capatare a atentiei intre parteneri, prin colorit, marime si forma.
Spinosaurusul face parte din ordinul Saurischia si familia Spinosauridae.
Rolul crestei lui Spinosaurus în ecologie și comportament
Creasta distinctivă a lui Spinosaurus, formată din prelungiri osoase de până la 1,7 metri înălțime, a ridicat multe întrebări în rândul cercetătorilor cu privire la rolul său. Ipotezele variază de la funcții termoreglatoare – ajutând dinozaurul să absoarbă căldura solară sau, dimpotrivă, să elimine excesul de căldură – până la utilizarea sa în comunicarea și atragerea partenerilor. În perioada de împerechere, masculii ar fi putut folosi creasta pentru a-și etala superioritatea sau pentru a intimida rivalii, acest aspect fiind întâlnit și la unele specii moderne de reptile.
