Albert Einstein a fost nu numai un fizician genial, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai tuturor timpurilor, al cărui nume este asociat de toată lumea cu inteligenţa şi cunoaşterea, implicit cu celebra formulă E = mc2, din teoria relativităţii restrânse, şi ale cărui intuiţii remarcabile se confirmă astăzi rând pe rând, ci şi un om atipic, nonconformist, surprinzător în reacţii, comportament, gesturi şi cuvinte. Biografia sa reuneşte toate “ingredientele” unui roman – iubiri, lacrimi, drame, secrete, victorii şi prăbuşiri, înălţări şi căderi, surprize, bucurii, tristeţi, toate trăite cu maximă intensitate.

Secretul fericirii în viziunea lui Einstein – un gând care valorează 1,56 milioane de dolari în 2017

Era în anul 1922, Albert Einstein se afla într-o călătorie în Japonia, pentru a ţine nişte prelegeri pe teme ştiinţifice şi pentru a participa la un concert dedicat Sonatei Kreutzer, de Beethoven, când a primit vestea, printr-o telegramă, că i se va înmâna, în cadrul binecunoscutei ceremonii a Academiei suedeze, Premiul Nobel, pe care îl primise, de fapt, în 1921, pentru contribuţiile sale în domeniul fizicii teoretice şi pentru descoperirea legii efectului fotoelectric, context în care fizicianul a impus şi sensul modern al termenului de foton (particulă elementară, numită şi cuantă de lumină).

Lucrările referitoare la teoria relativităţii nu au fost recompensate niciodată cu un Premiu Nobel, la vremea respectivă considerându-se că teoria lui Einstein era “prea abstractă”, speculativă, cu un nivel matematic de o prea mare complexitate. A fost nevoie să treacă peste o jumătate de secol pentru ca efectele experimentale ale relativităţii să poate fi măsurate, demonstrate. Remarcabil este, de exemplu, şi faptul că undele gravitaţionale anticipate de Albert Einstein au fost percepute fizic, pentru prima dată, în august, anul acesta.

Revenind la anul 1922, Einstein decide să nu participe la ceremonia acordării Premiului Nobel pentru fizică, de la Stockholm, şi îşi continuă călătoria şi programul în Japonia. Dar vestea că laureatul Premiului Nobel este în Tara Soarelui Răsare i-a emoţionat pe japonezi şi, când a sosit la Tokyo, a fost salutat de mii de oameni veniţi special să îl întâmpine.

Einstein a fost cazat la Hotelul Imperial din Tokyo şi se afla sub impresia puternică a primirii pe care i-o făcuseră japonezii. În aceste împrejurări a fost căutat în camera sa de hotel de un curier, pentru a-i înmâna un pachet. Nu se ştie dacă din pricină că nu ar fi avut bani mărunţi pentru a nu-l lăsa pe curier să plece cu mâna goală sau pentru că respectivul curier a refuzat recompensa bănească, Einstein, în stilul spontan care îl caracteriza, a luat o foaie de hârtie cu antetul Hotelului Imperial şi a scris pe aceasta, în limba germană, un gând despre secretul fericirii. Acest gând, devenit celebru, a fost formulat astfel: “O viaţă liniştită şi simplă aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului care presupune o permanentă nelinişte”. Pe o altă hârtie a scris: “Acolo unde există dorinţă, există şi un drum”. A oferit cele două hârtii curierului, ca mulţumire şi ca sfat de viaţă, spunându-i: “Poate, dacă şansa e de partea ta, aceste două hârtii vor avea cândva o valoare mai mare decât bacşişul pe care ţi l-aş fi dat”, după cum afirmă o rudă a curierului, care locuieşte în prezent în Germania, la Hamburg. Acesta a mai declarat, de asemenea, că este încântat pentru că mai există încă oameni interesaţi de ştiinţă şi de dovezi legate de viaţa marilor personalităţi, într-o lume care evoluează atât de repede.

Octombrie 2017 – licitaţia “secretului fericirii”, gândul de milioane al lui Einstein

Se pare că Albert Einstein a avut dreptate şi în legătură cu posteritatea biletelor sale pe care le-a lăsat curierului japonez. La aproape un secol de la episodul din Japonia, la data de 24 octombrie, anul acesta, Casa de licitaţie Winner, din Ierusalim, a vândut cele două hârtii, pe cea pe care scria “O viaţă liniştită şi simplă aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului care presupune o permanentă nelinişte”, cu 1,56 milioane de dolari (aproximativ 1,33 milioane de euro), iar pe cea de-a doua, cu 240 000 de dolari, valoarea estimată iniţial fiind între 5000 şi 8000 de dolari. Doi potenţiali cumpărători şi-au disputat “gândurile” lui Einstein despre fericire, câştigătorul fiind un cetăţean european, care a vrut să-şi păstreze anonimatul.

Roni Grosz, arhivistul de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, al cărei rector a fost o vreme şi exceptionalul om de stiintă, unde se află cea mai mare colecţie Albert Einstein din lume, într-un interviu acordat cu ocazia licitaţiei, sublinia că nu se poate spune cu certitudine dacă aceste gânduri ale omului de ştiinţă se referă la propria celebritate sau la aspecte generale de viaţă, dar că, oricum, hârtiile licitate completează portretul unei personalităţi geniale, care merită să fie cunoscută din toate perspectivele.

Iubirile lui Einstein şi fericirea “relativă”

Mileva Maric, soţia lui Einstein, sârboaică de cetăţenie ungară, era, la rândul ei, de o inteligenţă excepţională, în pofida faptului că avea un handicap fizic, şchiopăta, si era extrem de firava şi timidă. Cu toate acestea, la vârsta de 15 ani a obţinut o dispensă pentru a urma o şcoală de băieţi, în care să îşi dezvolte abilităţile pentru fizică şi matematică. Urmează aceeaşi Universitate ca şi Einstein, ETH, din Zurich, unde numai cinci studenţi au fost admişi la fizică, doi dintre ei fiind Mileva Maric şi Albert Einstein.

În contextul dificultăţilor pe care Albert Einstein le-a întâmpinat la absolvirea facultăţii, i-a mărturisit mamei sale că a întâlnit o fată minunată, pe care aceasta nu o plăcea insă deloc. În pofida opoziţiei înverşunate a mamei, cei doi se căsătoresc, Mileva rămâne însărcinată, în 1903, dar copilul dispare fără urmă, fie a murit la naştere, fie a fost adoptat. Mileva şi Einstein îşi continuă căsnicia şi munca împreună şi, în 1905, publică cinci articole, semnate doar de Einstein, dar cercetările, după spusele Milevei, aparţinând amândurora, trei dintre articole fiind legate de celebra formulă E=mc2.

În 1904, în familia Einstein se naşte Hans-Albert, iar în 1910, Eduard. Mileva este însă din ce în ce mai nemulţumită, soţul ei, în timp ce devine tot mai cunoscut, nu îi recunoaşte munca, de aceea se hotărăşte să îl părăsească, cerându-i banii care i s-ar fi cuvenit pentru munca depusă. Obţine o parte din bani după ce Einstein primeşte Premiul Nobel, dar îi cheltuieşte pe toţi pentru îngrijirea lui Eduard, bolnav de schizofrenie. În acelaşi timp, se spune că, din momentul în care iubirea s-a stins între cei doi, Einstein devenise extrem de rece şi “pretenţios”, până într-acolo încât întocmise o listă de reguli pentru soţia sa – să aibă grijă de treburile casnice, să-i protejeze intimitatea, biroul său să fie mereu curat şi în ordine, promiţându-i că, în felul acesta, se va purta politicos, rezonabil, ca faţă de orice femeie străină. Mileva Maric a murit în 1948, după mai multe atacuri celebrale.

In 1919, Albert Einstein se căsătoreşte cu Elsa, verişoara să. În 1933, cei doi emigrează în SUA. După ce Elsa se îmbolnăveşte, cu grave probleme cardiace şi renale, Einstein se dedică tot mai mult studiilor sale, simţindu-se, în perioada respectivă, după cum însuşi mărturisea, “rătăcit ca un suflet pierdut”. Un prieten al lui Einstein spunea că l-a văzut pentru prima dată pe Einstein plângând la moartea celei de-a doua soţii, în 1936.

O scurtă şi tumultoasă poveste de dragoste s-a petrecut între anii 1945-1946, după cum s-a aflat din textul unor scrisori, între Albert Einstein şi Margarita Konenkova, spion rus, cu numele de cod Lucas, ajunsă în America pentru a duce la îndeplinire misiunea de a seduce şi de a afla secrete de la mari oameni de ştiinţă din vest despre bomba atomică. Einstein era preocupat de cu totul alte domenii, neinteresante pentru Margarita, în calitate de spion rus, însă savantul a trăit cu intensitate această întâlnire excentrică, cu o femeie misterioasă, sensibil întotdeauna la gratiile feminine. După război, Margarita s-a întors în ţara natală şi a trăit mult şi liniştit, până în 1982, în confortul asigurat de nomenclatură, alături de soţul ei, Serghei Konenkov, un sculptor rus.

Albert Einstein – un om nonconformist

Albert Einstein a ratat primul examen la intrarea la ETH, celebra Universitate Tehnică din Zurich, Elveţia, care, de-a lungul timpului, a dat 20 de laureaţi ai Premiului Nobel, şi a fost foarte aproape să nu primească diploma de absolvire. Savantul povesteşte că îi era imposibil să asiste la cursuri, să îşi ia notiţe şi să lucreze după modelul pedagogic impus. În ultimul an la Universitate, şi-a procurat notiţele de la prietenul său Marcel Grossman, un student model. Einstein a fost atât de dezgustat şi epuizat de efortul de a absolvi Universitatea încât timp de aproape un an nu s-a putut ocupa de niciuna dintre problemele ştiinţifice care îl preocupau.

Inteligenţa lui Einstein era una atipică, excepţională. La 14 ani stăpânea deja calculul infinitezimal, citea şi putea să înţeleagă Critica raţiunii pure, de Kant. La ETH, în timp ce rigoarea mediului universitar îl plictisea până la exasperare, în particular tot entuziasmul şi pasiunea sa erau prinse în uimitoare cercetări despre fundamentele teoretice ale fizicii şi despre Univers.

Originea celebrei fotografii în care Einstein scoate limba

Este celebră şi atipică fotografia în care marele savant, autorul teoriei relativităţii, care a revoluţionat întreaga gândire ştiinţifică, scoate limba la fotograful care l-a imortalizat. Este o reacţie copilărească, poate un fel de a fi fericit sau de a-şi aminti cum este să fii fericit atunci când celebritatea devine sâcâitoare.

Fotografia a fost făcută când Einstein a împlinit 72 de ani, adică la data de 14 martie 1951. În aceste împrejurări, un fotograf îi cerea cu insistenţă genialului savant să zâmbească pentru o fotografie, spre exasperarea lui Einstein care a răspuns spontan, aşa cum fac copiii când se supără, scoţând limba.

Inteligent şi cu simţul umorului, Einstein i-a făcut imediat şi o dedicaţie fotografului respectiv: “Vei fi extrem de încântat de acest gest, pentru că este dedicat umanităţii. Un om obişnuit îşi poate permite să facă ceea ce niciun diplomat nu ar îndrăzni. Al dumneavoatră auditor loial şi recunoscător, A. Einstein”.

Fizicianul a mărturisit mai târziu că această fotografie este relevantă pentru comportamentul său, pentru felul în care a refuzat întotdeauna gesturile de convenienţă şi pentru respectul propriilor valori: “Am avut mereu dificultăţi în a accepta autoritatea şi, în acest caz, a scoate limba la un fotograf care se aştepta, cu siguranţă, la o atitudine solemnă din partea mea, înseamnă refuzul de a mă preta la jocul reprezentaţiilor, refuzul de a oferi o imagine conformă cu regulile.”. Un exemplu edificator pentru ceea ce înseamnă să gândeşti “out of the box”!

Poate că secretul fericirii la care s-a gândit Einstein, acela de a duce o viaţă liniştită şi simplă, departe de neliniştile succesului, a rămas doar un vis. Poate nici nu şi-a dorit o viaţă liniştită şi simplă, era un vizionar, a avut premoniţii, a avut acces, prin natura lui spirituală, la o cunoaştere subtilă, excepţională. Viaţa omului Albert Einstein, dincolo de genialitatea gândirii lui ştiinţifice, îl arată însă la fel de tumultos, mereu pasional, revoltat şi inocent, gresind uneori, în viaţa sentimentală mai ales, creativ şi agasat de reguli, întotdeauna conştient de propria valoare. “Dacă nu aş fi fost fizician – mărturisea Einstein – aş fi fost probabil muzician; gândesc adesea muzical, îmi văd reveriile muzical, văd toată viaţa mea în forme muzicale…”. Un geniu şi un om fascinant precum Sonata pentru vioară în G major, de Brahms, pe care o îndrăgea atât, pe care a ascultat-o de mii de ori şi în care mereu mai rămân de descoprit alte armonii, dintr-un cer mai înalt decât orizontul unei biografii.