Elanul – uriașul pădurilor reci și stilul său de viață solitar

Elanul (Alces alces) este de cele mai multe ori desemnat drept animalul national al Canadei, unde intr-adevar se intalnesc intre 500.000 si 1.000.000 de exemplare. Poate de aceea, multe dintre anecdotele si legendele despre aceste animale sunt legate tocmai de aceasta tara. Insa acest mamifer este mult mai raspandit, cu multa vreme in urma una din subspecii fiind intalnita si in Romania. In prezent, cate un exemplar ratacit mai ajunge prin muntii din nordul tarii, insa foarte rar. Totusi, oriunde s-ar gasi, acest animal sigur va lasa o amprenta memorabila.

Elanul (Alces alces) este cel mai mare reprezentant al familiei cervidelor, trăind în pădurile reci și tundrele din nordul Americii, Europei și Asiei. Acest mamifer impunător, care poate ajunge la o greutate de peste 700 de kilograme, se remarcă prin coarnele sale largi și robuste, folosite pentru apărare și în luptele de împerechere.

Deși pare intimidant, elanul duce o viață solitară, preferând să își petreacă mare parte din timp singur, în căutarea hranei. Cunoscut pentru adaptările sale remarcabile la frig și la condițiile dure de mediu, acest uriaș al pădurilor rămâne un simbol al sălbăticiei nordice.

Caracteristicile fizice și adaptările elaniului la climatul rece

Elanul, si mai ales subspecia A. a. gigas, este cel mai mare reprezentant al cervidelor, tinand majoritatea pradatorilor la o distanta respectabila. Un mascul mare poate ajunge la peste 720 de kilograme, in timp ce femelele se situeaza undeva la 350 de kilograme.

O astfel de statura impresionanta se pastreaza prin consumarea a 10.000 de calorii pe zi, lucru deloc usor cand esti ierbivor. Astfel, mare parte din zi este dedicata pascutului, insa cum aceasta specie nu este absolut deloc pretentioasa la hrana, misiunea nu este foarte complicata. Oricum ar fi, in jur de 32 de kilograme de plante sunt consumate in fiecare zi.

Exemplarele acestei specii duc in general o viata singuratica, grupurile fiind extrem de rare. Perioada imperecherii este singura care poate reuni mai multe exemplare; in aceasta perioada au loc lupte foarte violente si spectaculoase intre masculi, nu de putine ori unul dintre acestia alegandu-se cu rani grave care il fac prada aproape sigura pentru carnivore.

Mai tarziu, cand femelele dau nastere puilor, ele se dovedesc extrem de atasate de acestia, pe care ii apara in fata oricarui pradator. La varsta de 10-11 luni, insa puii, aproape adulti, sunt alungati de mama pentru a se descurca pe cont propriu.

Habitatul elaniului și distribuția geografică

Un elan adult, mai ales mascul, are putini dusmani naturali, in principal ursul si lupii (insa doar in numar mare), precum si tigrul siberian in Rusia. Populatiile din tarile nordice trebuie sa fi fost impresionate de confruntarile pe viata si pe moarte intre acestea animale, numeroase picturi, desene si sculpturi fiind gasite, toate cu aceasta tema.

Acest animal este foarte puternic, si se va apara cu toata forta in fata pradatorilor, mai ales cu ajutorul coarnelor imense. Poate de aceea, ursii in general evita sa atace direct un exemplar adult si lasa lupii sa faca toata treaba, apoi fiind usor sa inlature pradatorii mai mici si obositi pentru a se hrani fara grija.

Fata de om acesta specie in general nu este agresiva, evitand contactul. Insa, daca isi simte amenintat teritoriul sau in cazul femelelor, daca puiul este in pericol, oamenii ar fi bine sa se fereasca din calea lor.

Comportament și obiceiuri de hrănire ale elaniului

Atacurile, desi mai dese decat cele ale lupilor si ursilor la un loc, sunt de multe ori putin grave; alteori insa, nefericitii si-au gasit moartea in fata unui elan furios. Un capitol aparte il ocupa relatia elanilor cu masinile si accidentele pe care acestia le provoaca.

Relația dintre elan și om: accidente rutiere și vânătoare

In Suedia, dar si in Canada sunt foarte multe semne de circulatie cu “Atentie, trec elani!”. Aceste semne au avut parte de propria lor controversa, multi turisti furandu-le pe cele mai explicite, cu imagini ale elanilor zdrobind masini, cu scopul de a le duce acasa drept suveniruri. In prezent, semnele includ mai mult scris decat imagini, pentru a ramane la locul lor. Impactul frontal cu un animal care traverseaza va ucide sau rani grav aproape sigur persoanele din fata.

Nici chiar in cazul masinilor mai mari si cu o caroserie mai puternica siguranta nu e absoluta. Impactul cu un corp in miscare de cel putin 300 de kilograme nu e niciodata fara repercursiuni.

In prezent chiar a fost dezvoltat un test in plus care sa fie aplicat masinilor, acesta numindu-se “Testul elanului”; un impact similar cu cel produs un animal este reprodus in conditii de laborator, pentru a estima ce sanse au soferul si pasagerul din dreapta sa scape cu viata. Insa cel mai bun paznic este condusul precaut in zonele cu probleme.

In ziua de azi, elanul este una din speciile norocoase ale planetei, fiind considerat in afara oricarui pericol. Desi exista anumite restrictii de vanatoare, populatiile se mentin sanatoase si numeroase, poate si datorita adaptarii foarte bune la conditii vitrege de viata. Tarile scandinave se mandresc cu specialitati culinare facute din carne de elan, descrisa de multi drept mai aromata si mai gustoasa decat cea de vitel. Un alt fel in care elanul se poate dovedi util este prin imblanzire.

Desi mai multe experimente au ramas fara concluzie, cazuri recente au aratat ca un examplar crescut de mic alaturi de alte animale poate sa se dovedeasca docil; proprietarul unui astfel de exemplar chiar spunea ca prefera uriasul animal cailor, acesta fiind mai putin pretentios si putand cara mult mai mult fara efort. Singura diferenta consta in faptul ca animalul trebuie eliberat cateva saptamani in perioada de imperechere, urmand ca apoi sa se intoarca singur sa isi reia locul in grajd.

Rolul elaniului în ecosistemul său

Elanul joacă un rol vital în echilibrul ecologic al pădurilor nordice și al tundrelor. Prin consumul său de frunze, crenguțe și scoarță, acesta contribuie la gestionarea creșterii vegetației și la menținerea sănătății pădurilor.

Elanul se hrănește cu până la 32 de kilograme de plante pe zi, preferând arborii tineri, cum ar fi mestecenii și arțarii, dar și vegetația acvatică pe timpul verii. Consumul său diversificat ajută la prevenirea invadării pădurilor de anumite specii de plante, permițând altor specii de copaci și arbuști să se dezvolte.

De asemenea, atunci când elanul migrează în căutarea hranei, traseele sale creează cărări prin zăpadă, facilitând deplasarea altor animale sălbatice mai mici. Prin excrementele sale, elanul îmbogățește solul cu nutrienți, contribuind la regenerarea vegetației. Totuși, suprapopularea elaniilor într-o regiune poate cauza deteriorarea habitatului, afectând negativ biodiversitatea locală.