Enigmele lui Leonardo da Vinci, fie ca sunt legate de biografia sau de exceptionala sa opera, i-au contrariat pe contemporanii genialului artist si continua sa uimeasca si astazi. Da Vinci a lasat, pe langa picturile celebre, un numar impresionant de schite, desene cu plante, animale, oameni, stele, mecanisme complicate, studii anatomice, interpretari ale fenomenelor optice, hidrodinamice, aparate de zbor etc. – toate, dovezi ale unui mod de a gandi si de a crea integrator, in care nici un detaliu nu este intamplator. Critici de arta, oameni de stiinta, ocultisti, scriitori cerceteaza inca ceea ce se ascunde dincolo de aparente, toti recunoscand ca artistul italian – pictor, sculptor, scriitor, muzician, arhitect, costumier, om de stiinta, cercetator etc.- este una dintre cele mai creative si vizionare personalitati din cate s-au nascut vreodata. Arta, medicina, optica, ergonomie, botanica, energie solara, alchimie, matematica, filosofie – nimic nu i-a fost strain.
Modelul Giocondei a fost un barbat?
Aproape instantaneu, cand se vorbeste despre enigmele lui Leonardo da Vinci, oricare dintre noi, nepremeditat, se gandeste la surasul “enigmatic” al Giocondei, interpretat in fel si chip, in functie de sensibilitatea, de gustul artistic si de informatia fiecaruia. Pe la inceputul secolului al XX-lea, Freud, fondatorul psihanalizei, a adunat, in cartile sale, opinii contradictorii, referitoare la acest subiect: “farmecul demonic al acestui suras fascineaza”, “nimeni nu ii poate deslusi gandurile si chiar peisajul din fundal tine de sugestiile misterioase ale visului”, “ Gioconda priveste in gol, rece, fara suflet, dar surasul ei seduce, iar senzualitatea este coplesitoare”, “este intruchiparea perfecta a sufletului feminin contradictoriu, exprimand deodata rezerva si seductie, tandrete si senzualitate, pudoare si voluptate, sensibilitate si ratiune, fericire si tristete, raceala si compasiune” etc.
Freud insusi crede ca tabloul este expresia “Complexului lui Oedip”, o transfigurare a imaginii Catarinei, mama celebrului pictor. Cand a pictat-o pe Mona Lisa, artistul avea 50 de ani si, pentru ca nu a fost multumit de rezultat, a refuzat sa il livreze celui care il comandase. L-a dus in Franta, unde regele Francois I l-a cumparat pentru Palatul Louvre, unde se afla si astazi. Este opera de arta cea mai vizitata din lume, peste sapte milioane de persoane venind, in fiecare an, la Louvre, in primul rand, pentru a privi aceasta creatie desavarsita.
De-a lungul timpului s-au facut multe supozitii in legatura cu persoana care i-a servit ca model lui Da Vinci pentru Mona Lisa. S-a spus, de exemplu, ca ar fi vorba de o anume Lisa Gherardini, sotia foarte frumoasa, a unui vanzator de stofe din Florenta sau imaginea, din tinerete, a mamei pictorului, ca ar fi artistul insusi sau ca ar fi doua portrete suprapuse s.a.m.d. Nu de multa vreme, cativa specialisti in domeniu, italieni, au afirmat ca Modelul Giocondei a fost un barbat, Salai, tanar asistent si prieten al pictorului. Argumentele lor, daca s-ar confirma, ar deslusi una dintre marile enigme ale lui Leonardo daVinci. Ei spun cadovada ar fi literele L (Leonardo) si S (Salai), pe care le-au identificat in ochii Giocondei. Mai sunt nenumarate alte simboluri – litere si cifre- in diferite parti ale portretului sau pe fundal, care nu pot fi identificate cu ochiul liber.
Un portret “geaman” al Giocondei la Muzeul Prado, din Spania
In celebrul muzeu spaniol, Prado, se afla “dublura” tabloului de la Louvre, pastrata in colectiile institutiei, si despre care s-a crezut ca este o copie foarte reusita, executata, probail, de vreun ucenic al maestrului. Un restaurator italian celebru, Luciano Buso, sustine insa ca si aceasta este o Mona Lisa autentica, pictata de artist in 1503, la doi ani dupa prima versiune. Si el sustine, oricat ar fi de surprinzator, ca unul dintre semnele distinctive ale autenticitatii este aceeasi litera “L”, din ochiul drept al Giocondei, prezenta si in tabloul din 1501, expus la Paris.
Astfel de “semne” exista in toata opera lui Leonardo da Vinci, asa incat, ideea scriitorului american, Dan Brown, de a scrie un roman – “Codul lui da Vinci” (care a starnit atatea controverse) –isi are acoperire in realitate. Desigur, cartea ramane literatura si, prin urmare, in mare masura, un bun exercitiu de imaginatie.
Trupul uman si proportia divina
Este celebru desenul lui Leonardo da Vinci care infatiseaza proportiile trupului uman, desenat intr-un cerc. Nimic nu este intamplator in aceasta reprezentare, in care simbolurile principale sunt cercul, patratul, steaua cu cinci varfuri (pentagrama) si crucea. Or, se stie, din cultura tuturor spatiilor geografice si din toate timpurile, cercul simbolizeaza Universul (eternitatea), patratul – viata terestra, concreta, materiala, pentagrama – constiinta umana, iar crucea – semnul spiritualitatii. Pornind de aici, diverse interpretari ezoterice, prin calcule complicate, au gasit si alte corespondente, numerologice, astrologice, pe care le-au pus in legatura cu faptul ca Leonardo da Vinci era, probabil, un initiat, care, prin tot ceea ce a creat, a lasat umanitatii, secretele Universului, bine ascunse, in imagini, cifre, forme geometrice, care nu au fost intelese, pana acum, decat in foarte mica masura. A fost marele artist un initiat? Este una dintre enigmele lui Leonardo da Vinci, care niciodata nu va putea fi deslusita pana la capat.
O enigma de natura astronomica
Una dintre enigmele lui Leonardo da Vinci se refera la capacitatatea de a intelege fenomene, pe care stiinta le-a explicat cateva secole mai tarziu. Unul dintre ele este legat de imaginea lunii, care poate fi vazuta pe cer, cat este inca lumina, cand soarele tocmai apune. Da Vinci a surprins-o in desenele sale si a si explicat-o, intr-o maniera foarte apropiata de adevarul stiintific, fiind vorba despre lumina reflectata de Pamant pe partea neluminata de soare, a lunii. Intr-un manuscris, s-a gasit explicatia data de Leonardo da Vinci si anume, ca Luna poseda atmosfera proprie si “oceane”, de unde deduce ca vastele intinderi lichide fac din luna o imensa oglinda pentru lumina solara, asa cum se intampla si pe Pamant.
Ceea ce este gresit in acest rationament este ca luna nu are oceane, dar principiul reflectarii luminii, ca explicatie la fenomenul astronomic mentionat anterior, ramane valabil. Faptul ca a fost intuit de marele Leonardo, in urma cu peste patru secole, este o enigma. Cum a reusit sa gaseasca aceasta explicatie, intr-o vreme in care inca se mai sustinea ca pamantul este centrul Universului? Prin forta imaginatiei, prin intuitie, printr-o “altfel” de cunoastere?
Enigmele lui Leonardo da Vinci sunt si masinariile – aparate de zbor, scafandri, masini de razboi blindate, un robot – un cavaler in armura capabil sa se miste, sa se aseze, sa isi miste bratele, capul etc. Toata viata, Leonardo da Vinci a tinut carnete de insemnari, in care erau consemnate nu numai evenimente din viata sa, ci si ganduri care ii strafulgerau mintea stralucita. Unele dintre ele s-au pastrat si erau formulate astfel: “De unde vin lacrimile?”, “Sa scriu ce este sufletul”, “Cum se distribuie hrana in corp?”, “Nebunie, somn, foame, senzualitate, furie…cand fermenteaza in corp, produc febra si boala”, “Cum se explica delirul produs de unele boli?” etc.
Ca personalitate, se pare ca era sociabil, carismatic, vesel, cu momente de interiorizare. Si picturile sale tradeaza stari diferite, osciland intre inertie si miscare, intre aparenta (decor) si stare de spirit profunda, intre obiectivitate si subiectivitate. Cele mai multe dintre operele si gandurile lui au depasit epoca in care a trait. Cum se explica un asemenea fapt? Poate ca aceasta ramane cea mai mare dintre enigmele lui Leonardo da Vinci.
