Home Călătorii Obiective turistice din România Epava de la Costinești – povestea „Evangelia” pe malul mării

Epava de la Costinești – povestea „Evangelia” pe malul mării

0

Epava de la Costineşti este simbolul staţiunii cu acelaşi nume, simbol care a ajuns, din păcate, într-o stare avansată de degradare. Deşi are un nume, „Evangelia” (sau „Evanghelia”), nava eşuată lângă ţărmul plajei din Costineşti este cunoscută în toată România ca „Epava de la Costineşti”.

Istoria acestei epave este una foarte interesantă, care continuă şi astăzi să uimească. Nava Evangelia a fost construită în Irlanda de Nord, la Belfast, în şantierele navale „Harland & Wolff”, aceleaşi care au construit şi faimosul vas Titanic.

A fost lansată pe apă în anul 1942 şi a avut mai mulţi proprietari, însă cel mai celebru a fost armatorul grec Aristotel Onassis. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nava a fost folosită drept cargou american, iar după război a devenit navă comercială.

Pe lângă numeroşii proprietari, Epava de la Costineşti a avut şi mai multe nume: Empire Strength, Saxon Star, Redbrook şi, în cele din urmă, Evangelia. Nava are dimensiuni impresionante: lungime de 131 de metri, înălţime de 10 metri şi lăţime de 17 metri.

Aceasta a eşuat în noaptea de 15 octombrie 1968, iar acest lucru a atras după sine o mulţime de ipoteze şi legende. Nu au fost înregistrate victime, iar căpitanul navei a susţinut că totul s-a petrecut din cauza unei furtuni – însă, în acea noapte marea a fost liniştită şi nu a fost vorba de nicio furtună.

Ancheta ulterioară a scos la iveală mai multe amănunte – nava avea o viteză destul de mare, iar cursul de orientare era acelaşi pe care o are şi astăzi Epava de la Costineşti. Se pare că nava a fost chemată de mai multe ori, atât vizual, cât şi prin radio, însă nu a fost primit niciun răspuns.

Vizibilitatea a fost şi ea bună, având în vedere că se puteau vedea luminile din Vama Veche, Mangalia şi 2 Mai. Cu toate acestea, nava a eşuat la o distanţă de 1,5 mile marine de larg, în locul denumit de comunişti „Golful francezilor” (în acest loc, făceau plajă pionierii Partidului Comunist Francez). Concluzia anchetei a fost una simplă: nava a eşuat în mod deliberat.

Cei care au fost martorii acestui incident au declarat că, în momentul respectiv, căpitanul ar fi mirosit puternic a alcool, iar acesta a declarat, printre altele, că a crezut că este în Portul Constanța şi că intrumentele de navigaţie nu mai mergeau din cauza furtunii, lucru fals. O altă ipoteză este aceea că Onassis l-ar fi pus pe căpitan să eşueze nava pentru ca el să pună mâna pe banii din asigurare, un obicei des întâlnit la armatorii greci.

Epava de la Costinesti1

Cu toate acestea, Onassis nu a mai încasat banii, pentru că asiguratorul a refuzat să plătească, după ce a auzit poveştile legate de eşuarea navei. Mai mult, pentru că echipajul a abandonat Evangelia, nava a intrat automat în posesia statului român, unde va rămâne în continuare, chiar dacă moştenitorii familiei Onassis încearcă să o recupereze.

Legat de încărcătura pe care a avut-o Epava de la Costineşti circulă alte legende. Unii spun că Evangelia ar fi fost plină de portocale, iar la scurt timp după ce a eşuat, Constanța s-ar fi umplut de locuri în care se vindeau aceste fructe.

O altă ipoteză este aceea că ar fi avut băuturi alcoolice şi butoaie cu măsline şi ulei de măsline – acestea ar fi atras atenţia hoţilor, care s-au înghesuit să caute butoaiele.

Cei care au văzut epava ştiu că aceasta are o gaură destul de mare, iar despre aceasta circulă două ipoteze: pe de o parte, se spune că a apărut după o explozie interioară, iar pe de altă parte, se spune că armata ar fi folosit nava ca ţintă şi aşa a apărut şi gaura.

Indiferent care este adevărul, Epava de la Costineşti a devenit, alături de Obelisc, un simbol foarte important. Din păcate, acest simbol a fost lăsat la mâna hoţilor de fier, iar astăzi se află într-o stare avansată de degradare – faptul că hoţii de fier au dezmembrat-o bucată cu bucată a grăbit acest proces, iar fenomenele meteorologice din larg şi-au pus şi ele amprenta.

Mai mult, a fost un punct atractiv şi pentru căutătorii de comori. Deşi se pare că autorităţile ar vrea să o restaureze, având în vedere câţi turişti atrage, până acum nu a început niciun demers în acest sens.

În ciuda degradării progresive, structura navei rămâne impresionantă. Epava a devenit un loc popular pentru fotografii, dar și pentru cei pasionați de istorie și de mistere maritime.

În prezent, „Evangelia” este nu doar o atracție turistică, ci și un subiect de studiu pentru ecologiști și cercetători, care examinează impactul epavei asupra mediului marin și al biodiversității locale.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version