Faraonii negri – istoria uitată a Egiptului Antic

Faraonii negri au condus Egiptul aproape 100 de ani, dar rolul acestora ca lideri ai civilizaţiei antice a fost ţinut ascuns în mare parte datorită rasismului. Oamenii de ştiinţă şi istoricii au eşuat în mod repetat să recunoască impactul pe care l-au avut regii ce au călătorit din mijlocul Africii şi au cucerit Egiptul în jurul anului 730 Î.Hr.

Un bărbat pe nume Piye s-a decis să salveze Egiptul, invadându-l. El se considera adevăratul conducător al Egiptului, precum şi moştenitorul tradiţiilor spirituale ale unor faraoni precum Ramses al II-lea şi Thutmose al II-lea. Timp de 20 de ani Piye condusese Nubia, acum parte a Sudanului. Odată hotărât să intre în Egipt, acesta îşi adună armată şi după procesiuni de curăţare spirituală, pleacă la luptă.

După un an de lupte, fiecare lider din Egipt capitulase. În schimbul vieţilor, învinşii i-au oferit toate bijuteriile, toţi caii şi orice altceva ar mai fi vrut. Piye le-a luat şi s-a întors înapoi în Nubia, fiind ultima dată când avea să mai ajungă în Egipt. După domnia de 35 de ani, acesta este îngropat într-o piramidă în stil egiptean împreună cu caii săi. Era prima dată în 500 de ani când un faraon era îngropat în aşa manieră.

Piye a fost primul faraon negru (o serie de regi din Nubia care au condus Egiptul ca faraoni formând cea de-a XXV-a dinastie). Faraonii negri au reunificat Egiptul şi au ridicat monumente grandioase, creând astfel un vast imperiu. Ei au ţinut piept şi asirienilor.

Abia în ultimii 40 de ani arheologii au înviat povestea lor şi au ajuns să recunoască că aceştia nu au apărut din senin. Ei au apărut dintr-o civilizaţie africană puternică, ce a înflorit pe malurile Nilului mai bine 2500 de ani în urmă şi ce poate fi urmărită de la începutul primei dinastii egiptene.

Piramidele lor (mult mai multe decât cele egiptene) sunt un adevărat spectacol în deşertul nubian. În timp ce piramidele de la Cairo şi Luxor sunt pline de turişti dornici să le vadă, rareori sunt vizitate cele de la El Kurru, Nuri şi Meroe, care stau drept simbol al culturii înfloritoare a anticei Nubii.

Din păcate, atât guvernul sudanez cât şi cel egiptean au construit baraje de-a lungul Nilului ce au dus la inundarea a mii de situri arheologice neexplorate. Abia în ultimii ani arheologii au încercat să facă unele săpături în speranţa că ar mai putea găsi ceva.

Cu toate acestea, pe baza operelor de artă din Roma, Egipt şi Grecia antică, am putut afla că lumea antică era lipsită de rasism. Atunci culoarea închisă a pielii nu era văzută ca semn de inferioritate. Abia după ce europenii au colonizat Africa în secolul al XIX-lea, oamenii de ştiinţă au acordat atenţie culorii nubienilor.

Aceştia nu au putut crede că negrii ar fi construit monumentele găsite. Ei au crezut că liderii Nubiei, incluziv Piye, au avut pielea deschisă, că aveau rădăcini egipto-libiene şi că aceştia conduceau triburile primitive de africani. Iar faptul că la un moment dat au existat căsătorii mixte a dus la prăbuşirea dinastiei.

Acest lucru reflecta ignoranţa completă la adresa istoriei Africii şi faptul că aveau o viziune limitată asupra lumii. Excavaţii făcute din 1960 până acum au dezvăluit că Nubia era un regat diferit de Egipt, atât prin arhitectură cât si prin procesiuni. Cu toate acestea, egiptenii nu erau mulţumiţi să aibă nişte vecini atât de puternici în sud, ceea ce i-a determinat pe faraonii din dinastia a XVIII-a să cucerească Nubia. În timp nubienii au îmbrăţişat obiceiurile culturale şi spirituale ale egiptenilor.

Chiar dacă pentru arheologii din generaţiile trecute acesta a reprezentat un semn de slăbiciune, nubienii au văzut lucrurile diferit. Ei au aşteptat, iar când Egiptul era divizat şi începuse să-şi piardă obiceiurile, au venit ca nişte salvatori şi i-au cucerit. Liderii lor învinşi nu au fost ucişi ci puşi să construiască diguri pentru a proteja de revărsarea Nilului.

Odată cu venirea nubienilor la cârma Egiptului, Piye a readus adevăratele obiceiuri faraonice înapoi, fratele său Shabaka a stabilit o prezenţă nubiană în Memphis şi Teba iar Taharqa, fiul lui Piye, a condus imperiile Egiptului şi Nubiei timp de 26 de ani. În timpul acesta multe monumente au fost realizate după chipul său, unele dintre ele fiind prezente în muzee ale lumii, temple, piramide şi pieţe. Din păcate, majoritatea au fost distruse de rivalii săi.

Din cauza războaielor duse şi mai apoi pierdute cu asirienii, Taharqa a fost nevoit să plece din Egipt. După moartea sa este înlocuit de ultimul faraon nubian, însă acesta se afla sub control asirian.

Din păcate încă există multe fapte necunoscute cu privire la dinastia faraonilor negri, iar din moment ce mare parte a civilizaţiei se află acum pe fundul unor lacuri, este foarte posibil nici să nu le mai aflăm.