Istoria Romaniei nu include doar barbati curajosi, ci si femei curajoase, precum este Ana Ipatescu, care a luptat pentru apararea guvernului revolutionar, impresionand prin importanta actului de eroism realizat. Aceasta s-a nascut in anul 1805, in capitala, in mahalaua Olarilor, si facea parte dintr-o familie burgheza. Tatal ei, Athanasie Ghiulerasa, era comandant de subunitate in cavaleria usoara si detinea si o cafenea. Nu a avut o copilarie lipsita de probleme, deoarece parintii ei s-au despartit, iar relatia dintre ea si mama vitrega, Safta, nu era una foarte buna.
Cu toata ca mama vitrega a Anei Ipatescu nu dorea sa o lase sa studieze, aceasta a urmat Scoala Normala din Bucuresti si a fost foarte bine pregatita din punct de vedere intelectual. Destul de tanara, in anul 1927, pleaca de acasa si se casatoreste in anul urmator cu arendasul Ivancea Dimitriu, iar casnicia nu a fost una fericita. Cei doi se despart in trei ani mai tarziu, datorita comportamentului nepotrivit al sotului, care a reusit sa ramana cu zestrea sotiei.
Din nefericire pentru Ana Ipatescu, despartirea de sot si pierderea zestrei nu sunt singurele greutati intampinate in anul 1931, deoarece in acest an ii moare si tatal, si mai mult decat atat, este amenintata de un argat, care intentiona sa puna mostenire de averea tatalui ei, sa ramana saraca. Anul urmator pierderii tatalui se recasatoreste, de aceasta data din interes, cu Nicolae Ipatescu, un arendas si un functionar la Departamentul Visteriilor. Alaturi de sotul ei, are ocazia sa participe la intalnirile secrete ale intelectualilor ce urmau sa formeze guvernul provizoriu revolutionar.
Evenimentele care au loc in anul 1848 si la care Ana Ipatescu participa o transforma intr-o eroina recunoscuta international. Totul incepe in luna iunie a anului 1848, cand pe o campie situata in apropierea capitalei, un grup de revolutionari citeste Proclamatia de la Islaz, cu scopul de a indemna oamenii sa lupte impotriva sistemului politic existent in Tara Romaneasca. Cu toate ca revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu, prin interventia unui complot al boierilor, guvernul revolutionar este arestat. Simtindu-se fara putere in fata unei asemenea lovituri, poporul revolutionar era pe cale sa se resemneze in scurt timp, daca nu ar fi fost incurajati de tanara revolutionara.
Ana Ipatescu, cu doua pistoale in mana si strigand “Moarte tradatorilor, tineri curaj, salvati libertatea!”, salveaza guvernul revolutionar, amintindu-le oamenilor cauza nobila pentru care lupta si faptul ca nu trebuie sa se lase batuti. Daca, dupa arestarea revolutionarilor, era cat pe ce sa se puna capat revoltei oamenilor, speriati de faptul ca nu vor putea castiga lupta si isi vor pierde libertatea proaspat obtinuta, prin aparitiei romancei curajoase, ce purta o esarfa tricolora, revolutionarii au fost mai curajosi si mai increzatori ca niciodata.
Prin curajul Anei Ipatescu, oamenii asalteaza Palatul Domnesc si ii elibereaza pe revolutionari, ascultand cuvintele femeii revolutionare. Actul ei eroic a nascut multe interpretari, existand si varianta conform careia nu a avut o motivatie politica. Astfel, unii istorici considerau ca ceea ce a determinat-o sa actioneze cu atata curaj era de fapt dragostea ei pentru Nicolae Golescu, cu care aceasta ar fi avut o relatie. Desi nu exista un document care sa dovedeasca relatia dintre cei doi, pentru oamenii din Bucuresti nu reprezinta un secret.
Crezandu-se ca Ana Ipatescu nu a suportat gandul ca cel pe care il iubea era inchis, aceasta a dat dovada de un curaj iesit din comun, pentru a-l salva. In ziarele de scandal ale vremii s-a scris despre dragostea pe care ea i-o purta lui Nicolae Golescu, membru al guvernului provizoriu si inchis, alaturi de colegii sai. Cu toate acestea, ea este o eroina, o explicatie pentru gestul ei fiind dragostea de tara, dincolo de orice speculatie. Pentru fapta ei eroica, nu a fost apreciata doar in tara, ci si in strainatate, fiind considerata o adevarata eroina.
Din nefericire, sotul Anei Ipatescu, Nicolae, este condamnat la exil si dupa straduinte indelungate, reuseste sa il viziteze in anul 1850 in Turcia, iar anul urmator, dupa multe incercari, reuseste sa il elibereze, intorcandu-se in tara. Fratele sau in schimb, Grigore, care a fost, de asemenea, exilat, nu a putut fi eliberat, murind in anul 1852 in exil la Brussa. Ea nu a fost o eroina doar pentru tara, ci si pentru sotul ei, pentru eliberarea careia a luptat.
In anul 1869 Ana Ipatescu isi pierde sotul, ramanand vaduva. Dupa revolutie, duce o viata retrasa, insa asta nu o impiedica sa fie la curent cu tot ce se intampla in tara, chiar daca nu se implica in evenimentele vremii. Asa se face ca impartasea acelasi ideal pe care il aveau toti romanii, realizarea Marii Uniri. Dupa moartea sotului mai traieste sase ani, in anul 1875, in varsta de 70 de ani, la 13 martie moare, cu dorinta de a fi inmormantata la Manastirea Pasarea. Din pacate, mormantul ei nu a putut fi gasit pana acum .
Indiferent de speculatiile epocii cu privirea la adevarata motivatie a gestului eroic infaptuit de Ana Ipatescu, aceasta este o eroina, ce a luminat mintile romanilor revolutionari, lipsiti de increderea ca lupta lor mai poate avea rezultatul la care visau. Este un simbol al femeii revolutionare pentru Romania, o eroina care a reusit sa salveze revolutia si un model. Prin fapta ei, ramane in istorie neamului, fiind una dintre oamenii care au luptat pentru poporul roman, pentru libertate si pentru identitatea neamului.
