A treia femeie laureata a Premiului Nobel, Barbara McClintock, este una dintre cei mai celebri cinogeneticieni, fiind descoperitoarea elementelor genetice mobile. S-a nascut la 16 iulie 1902 in Hartford, Conneticut, fiind cel de-al treilea copil dintre cei patru ai medicului Thomas Henry McClintock si ai sotiei sale Sara Handy McClintock. Din cauza unor dificultati financiare, locuieste de la varsta de trei anisori, pana la inceperea scolii, alaturi de o matusa a sa. Dupa finalizarea gimnaziului, descopera pasiunea pentru stiinta in perioada liceului, motiv pentru care doreste sa se inscrie la Universitatea Cornell, in ciuda impotrivirii mamei sale, care considera ca studiile superioare pot fi o piedica impotriva unei casatorii. Cu ajutorul tatalui sau devina studenta a acestei universitati in anul 1919.
Este foarte important de mentionat faptul ca Barbara McClintock studiaza botanica, incepand cu anul 1919, intr-o perioada in care nu se obisnuia ca femeile sa urmeze o cariera stralucita, considerandu-se ca acestea sunt mai potrivite pentru a se ocupa de o gospadarie si de cresterea copiilor. Cu siguranta, era nevoie de foarte mult curaj pentru ca o femeie sa se inscrie la o facultate si sa studieze botanica, astfel incat, obtinerea diplomei de licenta, de catre viitoarea cinogenticiana, in anul 1923, este o adevarata realizare. Incepand cu anul 1921, cand urmeaza primul sau curs de genetica, este fascinata de acest domeniu. Desi isi continua studiile dupa terminarea facultatii, femeile care studiau la Cornell nu puteau obtine diplome de masterat sau de doctorat in genetica, motiv pentru care in anul 1925 isi sustine examenul de doctorat in botanica, iar doi ani mai tarziu devine doctor in botanica.
In ciuda faptului ca femeilor nu li s-a permis sa detina o diploma in genetica la Cornell, Barbara McClintock si-a castigat o buna reputatie in acest domeniu, incat a devenit membra unui grup de oameni de stiinta ce studiau genetica porumbului la nivel celular. Totodata, la inceputul anilor 1930 a urmat o pregatire postdoctorat, fiind insarcinata sa efectueze cercetari genetice la diverse institutii, precum Universitatea din Missouri sau Cornell, cat si Institutul Tehnologic din Californa. De asemenea, a urmat o perioada de pregatire si in Germania, pentru sase luni, devenind un foarte bun specialist in genetica, care s-a bucurat de apreciere si a invins orice urma de discriminare referitoare la activarea femeilor in acest domeniu.
In anul 1936, Barbara McClintock devine asistent profesor la Universitatea din Missouri, Columbia, iar dupa patru ani demisioneaza, gandindu-se ca nu va fi numita profesor titular, iar un an mai tarziu va accepta sa faca cercetari la Departamentul de Genetica de la Carnegie Institute of Washington, unde va lucra pentru 2 ani, pana in anul 1967, cand se va retrage din functie. In toata perioada efectuarii cercetarilor, a adus numeroase contributii stiintei, fiind unul dintre cei mai importanti oameni de stiinta ai secolului al XX-lea din America. Este recunoscuta pentru cercetarile ce privesc genetica porumbului si relatia ce are loc intre reproducerea plantei si mutatia care urmeaza.
In anul 1940, Barbara McClintock descopera elementele genetice mobile, in urma cercetarilor sale efectuate la porumb. Aceasta a studiat legatura dintre modificarea cromozomilor porumbului si pigmentatia acestei plante, descoperand ca elementele genetice mobile modifica pigmentatia boabelor de porumb. Aceasta descoperire a revolutionat cunostiintele genetice ale porumbului de la acea vreme, si nu numai, fiind distinsa, in anul 1983, cu Premiul Nobel, oferit pentru descoperirea mobilitatii elementelor genetice. Astfel, ea este prima persoana din intreaga lume, care a demonstrat faptul ca cromozomii de acelasi fel interactioneaza incrucisat in timpul meiozei.
Barbara McClintock se stinge din viata la 2 septembrie 1992, dupa o lunga activitate desfasurata in genetica porumbului, care a revolutionat cunostiintele biologice de la acea vreme, fiind prima femeie din istorie care a fost distinsa cu un Premiu Nobel, fara sa il “imparta” cu o alta personalitate a stiintei. Si-a desfasurat activitatea de cinogeneticiana pana la sfarsitul vietii, fiind distinsa cu numeroase premii si primind numeroase distinctii, in semn de recunostinta pentru contributiile aduse. Importanta sa este deosebita, atat din punct de vedere al progreselor din biologie, cat si pentru stralucita cariera desfasurata intr-o perioada in care putine femei imbratisau o cariera in stiinta.
