Home Cultură generală Personalități Femei celebre – Bonnie Parker

Femei celebre – Bonnie Parker

0
Bonnie Parker sursa: legacy.com/news/explore-history/article/100-years-of-bonnie-parker

Celebra in Statele Unite ale Americii, Bonnie Parker este una dintre putinii oameni care au incalcat legea in numeroase randuri si cu toate acestea nu a bucurat pe nimeni atunci cand a murit, dupa cele 167 de gloante trase de politie, chiar daca moartea ei insemna incetarea jafurilor. Dupa moarte, alaturi de iubitul si partenerul de talharii, Clyde Barrow, a devenit o legenda, fiind o sursa de inspiratie pentru literatura, muzica si film, impresionand prin iubirea lor atat de puternica, fiind de nedespartit.

Bonnie Parker s-a nascut la Rowena, Texas, la 1 octombrie 1910 si a ramas orfana de tata la varsta de 5 anisori. Alaturi de cei doi frati ai ei nu a avut parte de o copilarie usoara, provenind dintr-o familie saraca, fiindu-i si mai greu mamei, dupa moartea sotului, sa se ocupe de cresterea celor trei copii. Asa se face ca se muta in Dallas, unde se confrunta cu serioase probleme financiare. In ciuda neajunsurilor, s-a descurcat foarte bine la literatura, demonstrand un talent innascut la cursurile de scriere creativa. Talentul ei era unul exceptional, care i-a adus si un premiu pentru literatura, fiind si cea care se ocupa cu de sustinerea discursurilor la evenimentele la care participau politicienii locali.

Pe cand avea 16 ani, Bonnie Parker se casatoreste cu Roy Thornton, persoana care incalca frecvent legea. Desi nu divorteaza de acesta, el este arestat dupa comiterea unui jaf la aproximativ doi ani de la casatorie. Cu toate ca au continuat sa se mai intalneasca, s-au despartit fara ca ea sa divorteze si a continuat sa poarte verigheta, cu care a fost gasita atunci cand a murit. Astfel, se pare ca Clyde nu este singura persoana certata cu legea de care aceasta s-a indragostit.

Bonnie Parker il cunoaste pe Clyde Barrow la inceputului anului 1930, pe cand avea 19 ani. Cei doi s-au cunoscut in casa unei prietene comune, care avea mana rupta. Fiind fara serviciu, aceasta isi permitea sa aiba grija de prietena ei, care avea nevoie de ajutor. Intre ea si Clyde a fost dragoste la prima vedere, care s-a transformat intr-o iubire foarte puternica, incat reputatia lui de hot si puscarias, fiind inchis la sfaristul anilor 1920 pentru furt, nu a speriat-o. Desi stia cum este sa fii impreuna cu o persoana certata cu legea, fiind casatorita cu un puscarias, aceasta i-a fost mereu loiala lui Clyde, indiferent de faptele lui.

In persoana lui Clyde, Bonnie Parker isi gaseste marea dragoste. El avea 21 de ani si era luat in evidenta de politie pentru spargerile pe care le infaptuia, insa ea nu ezita sa i se alature bandei lui de talhari. In ciuda numeroaselor lui arestari, cei doi si-au continuat relatia, iar in anul 1931 incep sa lucreze impreuna, devenind cei mai celebri talhari din timpul Marii Depresii din Satele Unite ale Americii. Desi era o perioada tulbure, cunoscuta pentru numarul mare de infractori care bantuiau strazile Statelor Unite ale Americii, precum John Dillinger sau Al Capone, cei doi iubiti reusesc sa se bucure de cea mai mare popularitate.

Bonnie Parker, Foto: en.wikipedia.org
Bonnie Parker, Foto: en.wikipedia.org

Alaturi de Clyde, Bonnie Parker invata secretele talhariei, dar si ale evadarii, ea fiind cea care il ajuta in repetate randuri sa evadeze din inchisoare. Dupa eliberarea conditionata a lui Clyde din anul 1932, cei doi isi iau meseria de talhari in serios, iar la sfarsitul aceluiasi an atrag atentia celor de la FBI, dupa ce descopera unele dovezi care ii incriminau. De altfel, pe 5 august 1932 Clyde a ucis un politist pentru a se apara, insa aceasta nu era singura crima de care era acuzat.

Cu toate ca nimic din ce faceau ei nu era corect, fiind acuzati de crime si talharii grave, dragostea dintre Bonnie Parker si Clyde este remarcabila, ei se iubeau indiferent de faptul ca actiunile lor ii tranformau in adevarati criminali si se iubeau mai presus de moarte. Povestea lor de iubire, atat de profunda, i-a transformat in legende, fiind doi oameni care isi traiau viata fara frica, savurand la maxim fiecare picatura de pericol la care se supuneau. Desi riscau in fiecare zi sa fie prinsi sau omorati, cei doi isi traiau fiecare zi pe fuga, talharind, fara sa le afecteze iubirea si iubindu-se mai presus de orice.

Bonnie Parker si Clyde nu obisnuiau sa jefuiasca banci, ci magazine micute sau benzinarii, iar ea, conform marturiilor din banda lui Clyde, nu era un talhar in adevaratul sens al cuvantului, deoarece singurul lucru pe care il facea era sa fie alaturi de Clyde, insa nu participa la jaf. De asemenea, nu a fost vazuta folosind vreodata arma, acest lucru fiind confirmat si de sora lui Clyde. Indiferent de actiunile ei, cert este ca era mereu alaturi de Clyde si traia mereu pe fuga, alaturi de acesta si de banda lui.

Politistilor nu le-a fost usor sa ii prinda pe Bonnie Parker si Clyde Barrow, oricat de mult se straduiau, acestia erau mereu cu un pas inainte, insa la una din urmariri se parea ca norocul le suradea politistilor, deoarece aceasta se ranise la picior. Astfel, politistii stiau ca avea nevoie de tratament, motiv pentru care supraveghea toate farmaciile din zona, insa cum stia ca este urmarita, a obtinut tratamentul de la un veterinar si a scapat si de aceasta data. Simtind ca sunt de neoprit si-au vazut nestingheriti de treaba, continuand sa fure masini sau sa jefuiasca magazine.

Bonnie si Clyde, Foto: en.wikipedia.org

Pe 23 mai 1934 nu mai aveau sa aiba scapare, iar Bonnie Parker avea sa isi gaseasca sfarsitul alaturi de iubitul ei, Clyde. In apropiere de localitatea Sailes, Louisiana, politia americana a organizat o ambuscada din care nu au mai putut sa se salveze. Dupa o urmarie memorabila, in care Clyde credea ca vor scapa nevatamati, deoarece conducea o masina mult mai puternica, cu o viteza foarte mare, politia a deschis focul de arma, iar dupa cele 167 de gloante trase, nu au mai avut scapare. Cei doi au murit imbratisati.

Se presupune ca Bonnie Parkers si iubitul ei au comis 13 crime, Clyde fiind banuit de uciderea unui serif si a unor politisti in Missouri, la care se adauga numeroase jafuri sau furturi de masini. Cantarind 41 de kilograme si cu o inaltime de 1,50 de metri, ea a fost o femeie foarte frumoasa si inteligenta, a carei moarte a intristat un numar foarte mare de persoane. Astfel, la inmormantarea ei au participat 20.000 de oameni, punand la indoiala cat de corect s-a procedat prin omorarea ei. Desi este foarte adevarat ca nu se bucura nimeni de numarul mare de jafuri sau de crimele comise, probabil ca nimeni nu dorea sa plateasca cu viata, pentru ca totul sa inceteze.

De la moartea ei pana in prezent, Bonnie Parker a fost un personaj legendar, ce a inspirat numeroase filme, precum “The Bonnie Parker Story”, din anul 1958, in anul 1960 viata ei si a iubitului ei este ilustrata in filmul “Gun Crazy”, in 1967 Faye Dunaway ii interpreteaza rolul in „Bonnie si Clyde”, iar in 1968, intr-un alt film intiluat „Bonnie si Clyde” Serge Gainsbourg si Brigitte Bardot interpreteaza exceptional rolurile celor doi talhari.

Fie din cauza ca oamenii inca mai pot vedea partea frumoasa a lucrurilor, fie pentru ca apreciaza o buna poveste de iubire, Bonnie Parker nu ramane cunoscuta doar in calitate de talharita, ci de femeia care a creat, alaturi de Clyde, una dintre cele mai frumoase si mai inspiratoare povesti de dragoste, poveste despre care se va mai scrie, continuand sa inspire atat muzica, cat si literatura sau cinematografia.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version