Mult mai apreciata in Franta decat in Romania, Elvira Popescu este o actrita de exceptie, care a demonstrat de mica un talent innascut pentru teatru si film. Nascuta in capitala, la data de 10 mai 1896, ea si-a cucerit de mica propriii parinti cu talentul ei actoricesc, determinandu-i pe acestia sa o incurajeze sa studieze actoria. Astfel, urmeaza Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti, iar la varsta de numai 16 ani isi face prima aparitie pe scena, la Teatrul National, cand inlocuieste o actrita care nu putea fi prezenta, deoarece se imbolnavise.
Dupa absolvirea Conservatorului Arta dramatica din capitala cu rezultate exceptionale, Elvira Popescu nu intampina dificultati in a-si obtine roluri importante la inceput de cariera. Angajata inca de la inceput la Teatrul National, rolul pe care il primeste la 16 ani face parte din Independenta Romaniei. De asemenea, in anul 1923 interpreteaza un rol in regia lui Alfred Halm, un regizor de origine austriaca, in filmul Tigancusa de la mansarda. Odata cunoscut talentul de actrita exceptionala de toata lumea, nu era pentru nimeni o noutate calitatile actoricesti ale artistei, insa, obtinerea pozitiei de directoare a Teatrului Ex-Celsior, din anul 1921 si infiintarea Teatrului Mic a fost cu siguranta o surpriza, mai ales ca a fost o foarte buna directoare pentru ambele teatre.
Pasionata de autorii francezi, Elvira Popescu a fost atrasa de creatiile lui Louis Verneuil, un autor la mare cautare in acea vreme. Spre surpirnderea ei, in anul 1923, acest autor avea sa ii schimbe viata, deoarece, dupa ce protagonista din piesa Verisoara mea di Varsovia se imbolnaveste, inainte de a sustine spectacolul la Teatrul De La Michodiere, din capitala Frantei, tanara actrita romanca este candidata ideala pentru a interpreta acest rol. Un avantaj al ei a constat in faptul ca protagonista piesei nu trebuia sa vorbeasca limba franceza corect, iar aceasta vorbea franceza incorect, dar si cu un accent strain, reprezentand alegerea ideala.
Fara dar si poate, interpretarea actritei Elvira Popescu de pe scena pariziana a fost un succes uluitor. Acesta este începutul unei colaborări de durată cu Verneuil, colaborare care s-a extins şi pe plan sentimental şi care s-a încheiat cu moartea prin sinucidere a lui Verneuil în 1952 (la care se pare că a contribuit şi despărţirea de Elvira). Piesa a avut un succes enorm, ajungând la peste 1000 de reprezentaţii, iar artista a primit doar cuvinte de laudas din partea publicului francez, fiind suprafanumita „Notre Dame du Théâtre”, „Monstre Sacré” sau „Reine du Boulevard”.
Pasind in lumea teatrala cu un asa succes, Elvira Popescu este foarte iubita de publicul francez si apreciata pentru cat de multe avea de oferit pe scena. Cariera ei teatrala este, cu siguranta, una de invidiat, deoarece aceasta a fost o actrita de teatru pentru o perioada de 65 de ani, fara intreruperi. Cu toate ca a avut o cariera atat de longeviva, nu a interpretat un numar mare de roluri, deoarece piesele in care actrita juca erau atat de cerute de public, incat se jucau ani la rand, depasindu-se, in anumite situatii,, 2000 de reprezentatii. Rolurile pe care le-a interpretat apartin atat lui Louis Verneuil, cat si lui André Roussin, Sacha Guitry sau lui Henry Bernstein.
In ceea ce priveste cariera cinematografica a actritei Elvira Popescu, aceasta s-a desfasurat intre anii 1920- 1970, insa mult mai bogata intre anii 1930- 1940. Ea a jucat in peste 26 de filme,in care a interpretat roluri de exceptie, reusind sa se faca memorabila nu doar pe scena, ci si micile ecrane. Printre filmele in care a jucat se numara Plein soleil, din anul 1959, regizat de catre Rene Clement, film in care actrita joaca alaturi de Alain Delon şi Maurice Ronet. De asemenea, in anul 1960, s-a remarcat in regia lui Abel Gance, in filmul Austerlitz, unde a jucat alaturi de Martine Carol si Pierre Mondy.
In mod cert, Elvira Popescu era unica pe scena, oferindu-le care veneau sa o vada spectacole memorabile. Cu o stapanire foarte buna a profesiei de actrita de teatru, ea intra in pielea oricarui personaj pe care il interpreta si transmitea foarte mult publicului, care nu o lasa sa plece de pe scena. A fost un adevarat monstru sacru al teatrului, fara de care scena teatrala nu ar fi fost la fel. La fel ca in Romania, a reusit si in Franta sa fie apreciata nu doar pentru calitatile actoricesti, ci si pentru cele manageriale, deoarece se afla la conducerea teatrelor „Théâtre de Paris” si „Théâtre Marigny”, in colaborare cu actorul Hubert de Malet.
Actrita Elena Popescu este casatorita de trei ori, primul sau sot este tot un actor, si anume unul de comedie, pe nume Aurel Athanasescu, impreuna cu care devin parintii unei fetite, Tatiana. Cea de-a doua casnicie se finalizeaza prin decesul sotului, in anul 1950, acesta fiind Ministrul Industriei si Comertului Ion Manolescu- Strunga. Ultima casnicie se incheie in anul 1967, atunci cand sotul sau, Maximilien Sebastien Foy se stinge din viata, in urma acestei casnicii devenind contesa de Foy.
Printre distinctiile pe care Elvira Popescu le primeste de-a lungul stralucitei sale cariere se numara premiul „Molière” pentru cea mai buna actrita, oferit de catre Asociatia Actorilor Francezi. De asemenea, primeste de doua ori ordinul Legiunea de Onoare, iar pe 13 mai 1993 devine membru de onoare al Academiei Romane. In varsta de 99 de ani, se stinge din viata la Paris, in tara pe care a iubit-o si in care a devenit o actrita de prestigiu. Moare pe data de 31 decembrie, anul 1993.
