Una dintre femeile faimoase din Romania, care deschide drumul reprezentantelor sexului frumos catre politica este Florica Bagdasar, nascuta in anul 1901, in satul Bitolia-Monastiu, din Macedonia. Este fiica inginerului macedoroman Sterie Ciumetti, care avea sa devina o femeie ce va face istorie in Romania. Scoala primara a urmat-o in Bitolia, iar in anul 1925 este absolventa Facultatii de Medicina din Bucuresti. In anul in care a absolvit facultatea se si angajeaza ca medic intern si extern la asezamintele Brancovenesti.
Din timpul facultatii Florica Bagdasar il cunoaste pe Dumitru Bagdasar, fondatorul scolii de neurochirurgie romaneasca, care ii va deveni un foarte bun prieten si sot. Fermecata de rasul lui la inceput, cei doi se cunosc, se indragostesc, iar in anul 1927 devin sot si sotie, formand unul dintre cele mai celebre si mai faimoase cupluri din Romania. Dupa casatorie, cei doi parasesc Romania, pentru a merge in America la specializare, iar acolo ea lucreaza in clinica de neurochirurgie din Boston. Dupa o perioada de studii intense se intoarce in tara, unde lucreaza ca medic secundar la Cernauti si Jimbolia.
Incepand cu anul 1934, Florica Bagdasar devine cea mai apropiata colaboratoare a sotului, la inceput la Spitalul de Urgenta, apoi, in anul 1935, la Spitalul Central din capitala. In anul 1940 se ocupa de consultarea copiilor bolnavi ce sufereau de afectiuni grave si este interesata de psihiatrie, motiv pentru care se inscrie la concurs, pentru a ocupa pozitia de medic primar de psihiatrie. Alaturi de sotul ei, mai mare cu 8 ani decat ea, formeaza unul dintre cele mai celebre cupluri din tara si devine mama unei fetite, Alexandra, care va profesa ca matematician si se va casatori cu matematicianul L. Ionescu Tulcea si apoi cu scriitorul american Saul Bellow.
La 23 august 1944 Florica Bagdasar devine membra a Partidului Comunist Roman, facand parte in perioada cuprinsa intre 1944- 1948 in numeroase organizatii, precum „Uniunea Patriotilor”, „Uniunea Femeilor Antifasciste din Romania”, Apararea patriotica”, sau „Uniunea Femeilor Democrate din Romania”. Intre anii 1946- 1951 este deputat in „Marea Adunare Nationala”, cariera ei politica aflandu-se in plina ascensiune. In anul 1946 devine prima femeie, printre cei 73 de membri, care fac eparte din Conferinta de Pace de la Paris, insa acesta este si anul in care isi pierde sotul, cel alaturi de care a impartasit pasiunea pentru medicina si o frumoasa poveste de dragoste.
Anul 1946 este dureros datorita pierderii celui care i-a fost aproape pe parcursul casniciei, dar este si anul in care Florica Bagdasar devine prima femeie ministru din tara, fiind numita Ministrul Sanatatii, pozitie ocupata pana in anul 1948. Implicarea ei in sanatate este tot mai mare, fiind coordonatoarea serviciului de consultatii al Centrului de Igiena Mentala din capitala si conferentiar la catedra de Psihologia Copilului Normal şi Patologic din Institutul Medico-Farmaceutic.
Rolul pe care Florica Bagdasar l-a detinut pentru sanatatea din Romania a fost deosebit de semnificativ, fiind cea care a pus bazele Centrului de Igiena Mentala, foarte important pentru ajutorarea copiilor retardati, care aveau atat de mare nevoie de ajutor. Primeste, in anul 1948 Ordinul Steaua Republicii Populare Romane si este una dintre figurile reprezentative ale medicinii din Romania. Din nefericire, in ciuda realizarilor si interesului cu care a tratat probleme de medicina, este indepartata, incepand cu anul 1953, de la conducerea Centrului de Igiena Mentala si nu numai. Este inlaturata si din alte pozitii care aveau legatura cu cariera sa pedagogica, in ciuda implicarii sale si a realizarilor obtinute.
Ca justificare pentru lipsirea din drepturile de a practica medicina, desi Florica Bagdasar si-a dedicat o buna parte din viata studiului si practicilor medicale, se sustine ca activitatea pedagogica i-a afecat serios sanatatea si ca este grav bolnava. Aceasta este o modalitate total nedreapta de a trata o femeie a caror actiuni nu au adus decat beneficii tarii, fiind inca una dintre victimele sistemului comunist, care, in loc sa fie tratata cu respect, i se denigreaza numele si ii este luat dreptul sa profeseze.
Incepand cu anul 1957, Florica Bagdasar primeste functia de vicepresedinte al Crucii Rosii din Romania, functie pe care o detine pentru o perioada de cativa ani. Catre sfarsitul vietii nu se bucura de recunoasterea pe care o merita, cu toate ca, dupa cum scrie academicianul Mihai Ciuca, joaca un rol foarte important in eliminarea malariei. Fara sa se numere printre preferatele, din puct de vedere politic ale vremii, este tolerata de regimul comunist, fiind in totalitate marginilizata, cu toate ca nu merita acest lucru.
In anul 1978, Florica Bagdasar se stinge din viata, la varsta de 77 de ani si a fost incinerata, asa cum si-a dorit. In ciuda implicarii la nivel politic si social, a murit fara sa se bucure de recunoastere si fara o buna stare materiala, locuind, in ultimile luni din viata alaturi de sora ei, intr-un apartament de pe Strada Galati. Daca in alte tari, o persoana de talia ei s-ar fi bucurat de toata atentia cuvenita, in Romania comunista, aceasta si-a petrecut ultimii ani din viata precum un om care nu a facut nimic pentru tara.
Cu toate acestea, Florica Bagdasar a fost un stralucit om de stiinta si medic, care a facut onoare stiintei medicale, functiei de Ministru al Sanatatii, fiind o importanta figura politica, care a luptat pentru ca neuropsihiatria sa evolueze in Romania.
