Home Cultură generală Personalități Femei celebre – Hariclea Darclée

Femei celebre – Hariclea Darclée

0
Hariclea Darclee sursa: identitatea.ro/privighetoarea-carpatilor-hariclea-darclee/

Hariclea Darclée este o femeie remarcabila, cu una dintre cele mai valoroase voci ale muzicii clasice, care a adus numai cinste Romaniei. S-a nascut in Braila, pe 10 iunie 1860 si este botezata Hariclea dupa numele tatalui, Haricli, care isi dorea foarte mult un baietel. Familia sa are orgini nobile, astfel, mama, Maria Haricli, nascuta Aslan, este nepoata Doamnei Mavrocordat, iar tatal ei, Ion Haricli, era un important proprietar de terenuri din judetul Teleorman. S-a nascut in Braila pentru ca atunci parintii ei se aflau aici pentru a vinde recolta, insa dupa ce si-au adus pe lume fetita, s-au putut intoarce in Turnu-Magurele.

Hariclea Darclee1

Inca de la nastere i s-a prevestit sopranei Hariclea Darclée succesul de care se va bucura, astfel, o ghicitoare foarte cunoscuta la acea vreme, pe nume Ileana i-a facut urmatoarea prezicere “O sa calatoreasca mult si o sa fie mereu in sarbatoare”. Dupa ce invinge febra tifoida de care a suferit cand era mica, isi uimeste pe zi ce trece parintii cu talentul ei deosebit. Este inscrisa la pensionul Lobkovitz din Viena, unde talentul ei este remarcat de profesoara Mathilde Marchesi, care intelege problemele financiare cu care se confruntau parintii sopranei in tara si ii ofera lectii gratuite de canto, in schimbul pomisiunii ca nu va renunta niciodata la muzica.

In anul 1881, Hariclea Darclée isi face debutul pe scena, in orasul in care s-a nascut, Braila si in primavara aceluiasi an se casatoreste cu ofiterul de cavalerie Iorgu Hartulary. Barbat frumos si erou al razboiului ruso-turc, acesta o cucereste pe soprana, insa nu si pe parintii acesteia, care isi doreau sa se casatoreasca cu un alt fel de barbat, mai ales ca era extrem de curtata. In ciuda iubirii puternice dintre cei doi, casnicia nu va fi una perfecta, din cauza infidelitatilor sotului si a pasiunii pe care acesta o avea fata de jocurile de noroc.

In ciuda problemelor din casnicie, Hariclea Darclée nu isi paraseste sotul si pleaca impreuna la Paris, in anul 1886. Devine mama unui baietel pe nume Ion, aceasta fiind o mare implinire dintr-o casatorie nefericita. Constienta de talentul ei, se lupta cu dificultatile materiale si cu problemele din casnicie pentru a nu ii sta nimic in calea idealului ei, de a deveni o artista desavarsita, iar capitala Frantei era cel mai indicat loc pentru aceasta. In iarna anului 1888 norocul ii surade si este descoperita de compozitorul Charles Gounod, care ii ofera rolul Margaretei din opera Faust, facandu-si debutul in Franta pe scena Operei Mari din capitala.

Compozitorul Charles Gounod este cel care i-a dat sopranei Hariclea Darclée numele Darclée, cu care va intra in istorie. Cu vocea ei deosebita cucereste publicul francez si devine cunoscuta pe marile scene ale lumii, avand posibilitatea sa se faca remarcata la Scala din Milano, unde debuteaza pe 26 decembrie 1890 si devine faimoasa in intreaga lume, reusind sa castige aplauzele lui Giuseppe Verdi, de care o va lega o stransa prietenie. A cantat in teatre celebre din Madrid, Rio de Janeiro, Petersburg, New York, Buenos Aires, Constantinopol, Monte Carlo sau Moscova, existand peste tot afise cu ea si fiind o artista consacrata.

Prin talentul ei si admiratia de care se bucura din partea publicului, era o placere deosebita pentru compozitorui sa lucreze cu ea, constienti de faptul ca aceasta era cea mai valoroasa soprana a vremii. Cu toate ca exista o frumoasa prietenie intre compozitorii Giacomo Puccini si Pietro Mascagni, cand venea vorba despre frumoasa soprana, cei doi erau rivali.

Asa se face ca Hariclea Darclée are onoare de a i se compune opera “Iris”, de catre Mascagni, iar rivalul acestuia, Puccini, ii compune opera “Tosca”, dedicandu-i aria „Vissi d”arte”, din actul II al operei. De asemenea, Alfredo Castalani ii dedica “La Wally”. Perioada cuprinsa intre anii 1893- 1910 au fost anii ei de glorie, in care s-a bucurat de un mare succes pe marile scenele ale lumii. La premiera operei “Tosca” il cunoaste pe Eugeniu Giraldoni, un barbat de care soprana se va indragosti si alaturi de care va trai o dragoste intensa. Cu toate ca amandoi erau extrem de ocupati si nu se puteau intalni foarte des, relatia lor supravietuieste, pana cand, intr-o perioada cand cei doi erau despartiti, Giraldoni se indragostise de fiica unui print din Rusia, pe care o lasa insarcinata, fiind nevoit sa ii devina sot.

Dupa o scrisoare pe care o primeste de la sotia lui Giraldoni, Hariclea Darclée pune capat relatiei si se dedica in totalitate muzicii si publicului care o adora. In ciuda numarului mare de barbati cuceriti de personalitatea remarcabila a sopranei, aceasta nu a acceptat propunerile primite, indiferent din partea cui veneau, gasind mereu o maniera delicata si politicoasa prin care sa le refuze. Printre cei care au fost indragostiti de ea se numara Carlos I al Portugaliei, care, dupa insistente, s-a deghizat intr-un om obisnuit pentru a merge personal la ea, ca sa ii faca cunoscute sentimentele. In ciuda celor sapte ani in care acesta a fost indragostit nebuneste de soprana, aceasta nu a cedat insistentelor lui. De asemenea, sultanul Abdul Hamid a fost interesat de soprana, fara sa aiba succes.

Hariclea Darclée din arhiva Teatrului Solis, Foto: lostinmystery.wordpress.com

Iubita de oamenii de peste tot in lume, unde Hariclea Darclée urca pe scena, aceasta nu a uitat niciodata publicul roman, care o adora cand le oferea onoare de a o admira pe scena. S-a implicat in crearea Operei Romane din Bucuresti, din anul 1921 si a primit “Bene Merente clasa I” din partea Regelui Carol. Popularitatatea de care se bucura artista era uriasa, tinutele ei vestimentare erau copiate de femeile din inalta societate, existand pana si parfumuri care ii purtau numele, cel mai cunoscut fiind “Essenza Darclee”.

Dupa o cariera stralucita, Hariclea Darclée se intoarce in Romania, in anul 1936, cu dorinta de a deschide o scoala de canto, visand sa poata preda in propria scoala de canto. Cu toate ca castigase sume enorme de bani, aceasta nu s-a intors bogata in tara, deoarece a fost o persoana foarte generoasa, care a organizat concerte de binefacere si a daruit bani teatrelor pe care le-a iubit atat de mult. In Romania se retrage la Hotelul Bratu din Calea Grivitei, insa duce o existenta modesta, datorita problemelor finanicare, singura ei sursa de venit provenind din viile detinute la Cotnari, care au fost distruse dupa o puternica grindina. Boala de care suferea, sarcom hepatic, nu i-a ingaduit sa se ocupe de refacerea lor.

In anul 1939 Hariclea Darclée, femeia care a fost apropiata Reginei Elisabeta si apreciata de Puccini, Mascagni sau Giuseppe Verdi moare, nu inainte de a fi nevoita sa ceara ajutor Casei Regale, ajutor pe care nu l-a mai primit. Moare la Spitalul Filantropia, fara sa se bucure, in ultima parte a vietii, de faima si prosperitatea pe care le merita. Din nefericire, Romania nu i-a putut aduce nici ultimul sprijin de care avea nevoie, asigurarea funerariilor, care au fost finantate de Ambasada Italiei.

Dupa cele 58 de roluri pe care soprana Hariclea Darclée le-a interpretat si faima pe care a adus-o Romaniei, aceasta nu a primit din partea tarii in care isi dorea sa se retraga si unde se simtea acasa respectul care i se cuvinea unei artiste de talia ei. Considerata de catre Italia o artista nationala, aceasta este “Prima soprana a lumii” si „Privighetoarea din Carpati”, al carui nume aduce cinste tarii noastre, chiar daca Romania nu a indeplinit cele necesare pentru a merita o asemenea artista. Incepand cu anul 1990, prin munca profesorului Adrian Simion, Liceul de Arta din Braila poarta numele Hariclea Darclée, acesta fiind un omagiu care aminteste de valoarea inestimabila a acestei soprane.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version