Scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu, considerata creatoarea romanului istoric orasanesc, s-a nascut la 8 decembrie 1876 in comuna Ivesti din judetul Galati si este fiica generalului D. Bengescu si a profesoarei Zoe. Studiaza la Institutul de domnisoare “Bolintineanu” din capitala, cu toate ca si-ar fi dorit sa urmeze studiile superioare la Paris, iar la varsta de 20 de ani se casatoreste cu magistratul Nicolae Papadat. In ciuda potentialului sau literar, este nevoita sa amane cariera literara, atat din cauza faptului ca sotul sau este transferat dintr-un oras in altul, locuind pe rand la Turnu-Magurele, Buzau, Focsani si Constanta, dar si pentru ca este o mama dedicata cresterii celor 4 copii ai sai.
Cu toate ca este o mama devotata copiilor, Nen, Marcela, Zoe si Elena, Hortensia Papadat-Bengescu nu renunta la dragostea sa fata de literatura. In ciuda faptului ca sotul sau nu este un om sensibil la minunatele forme literare de exprimare ale limbii romane, fiind un om mult mai in varsta, alaturi de care nu exista o compatibilitate spirituala, ea ramane fidela dragostei fata de scris, chiar daca si-o manifesta tarziu. Culta, cunoscatoare a limbii franceze, ea scrie atat versuri, cat si proza, scriind si teatru, insa fara sa isi neglijeze rolul de mama si de sotie si respectand cu strictete rigorile societatii in care traia. Preocupata de semenii sai, in timpul Primului Razboi Mondial este sora de caritate.
Scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu debuteaza in anul 1912 in presa culturala cu articole in limba franceza, primul articol vorbind despre moartea actorului Petre Liciu, iar in anul 1913 incepe sa publice propriile creatii literare la revista “Viata Romaneasca”, sprijinita de cel pe care il admira in mod deosebit, Garabet Ibraileanu. Prima publicatie este poemul in proza numit “Viziune”, acesta fiind primul dintr-un sir de proza lirica, pe care Garabet Ibraileanu o adora, fiind observata si de George Toparceanu, care o incurajeaza. Debutul editorial al scriitoarei are loc in anul 1919, cu volumul “Ape adanci’, care contine proze scurte, cu care va primi cuvinte de lauda, atat de la Ibraileanu, cat si de la Tudor Vianu.
Dupa primul succes literar, Hortensia Papadat-Bengescu publica in anul 1920 drama “Batranul”, volumul de proza “Sfinxul”, iar in anul urmator “Femeia in fata oglinzii”, si in 1923 “Balaurul”, care este inspirat din experientele traite ca sora de caritate. Urmeaza “Romanul Adrianei” in anul 1924 si “Romanta provinciala”, din anul urmator. Prima parte a operei scriitoarei si, in special volumul de debut, este considerata ca fiind lirica, opera sa fiind, astfel, impartita in lirica si obiectiva. Colaborarea cu “Viata Romaneasca” este caracterizata de observarea subtila, realizata de catre autoare, a sufletului feminin, care accentueaza o analiza a senzatiilor. Incepand cu participarea la cenaclul Sburatorul, careia i se alatura in anul 1919, autoarea se indreapta catre o directie obiectiva.
Incepand cu anul 1923, prin publicarea creatiei “Balaurul”, se observa o accentuare a exterioritatii, caracterizata de obiectivitate. Un rol decisiv in indreptarea scriitoarei catre o scriere obiectiva si catre romanul modern il detine Eugen Lovinescu. De altfel, toate romanele scriitoarei erau citite prima data in cenaclu si apoi date spre publicare. In anul 1927 publica “Fecioarele despletite”, care este si prima parte a ciclului Hallipilor, numit astfel dupa familia din care faceau parte personajele principale ale cartii. Din acest ciclu urmeaza, in anul 1927, “Concert din muzica de Bach”, din anul 1933 “Drumul ascuns” si “Radacini”, din anul 1938.
In anul 1936 Hortensia Papadat-Bengescu este premiata de Societatea Scriitorilor Romani. Cu toate ca a adus contribuitii considerabile romanului modern roman si a creat romane de exceptie, cu personaje memorabile, nu se bucura de mare apreciere in perioada vietii, cu exceptia scriitorilor, precum Camil Petrescu sau Liviu Rebreanu, care ii apreciau scrierile. Fara sa se bucure de mare apreciere, dar si fara o situatie materiala decenta, se stinge din viata la 5 martie 1955 in capitala. La ceremonia de inmormantare, cu toate ca ar fi fost firesc sa fie prezenti prieteni si scriitori, care sa-i aduca ultimele omagii, a fost inmormantata ca o femeie pe care putini oameni o cunosteau, ca o anonima, fara sa se tina macar un discurs.
De asemenea, cei dornici sa viziteze casa in care ilustra scriitoare Hortensia Papadat Bengescu a locuit in ultimii sai ani din viata vor fi dezamagiti cumplit, deoarece acest lucru nu este posibil. Locuinta sa nu mai exista, fiind inlocuita de Magazinul Cocor, spre rusinea tarii noastre, aceasta fiind o totala lipsa de respect fata de cea care a fost o romanciera de exceptie, ale carei creatii literare fac parte dintre cele mai bune scrieri ale literaturii romane.
