Soprana Montserrat Caballe a cucerit lumea cu vocea sa exceptionala timp de decenii, fiind renumita pentru tehnica sa vocala desavarsita si pentru interpetrarile sale din repertoriul bel canto. Nascuta la 12 aprilie 1933, in Barcelona, este, in anul 1954, absolventa institutiei de invatamant Conservatorio Superior di Liceo, din Barcelona, unde a urmat lectii de canto de la Napoleone Annavazzi, Conchita Badia si Eugenia Kemmeny, fiind absolventa cu medalia de aur. Prima aparitie pe scena are loc in anul 1953, cand interpreteaza “Il Ciarlatano”, cu ocazia ceremoniei de incheiere a cursurilor, la Gran Teatro del Liceo.
Mai tarziu, Montserrat Caballé se muta in Basel, Elvetia, unde este observata de directorul operei, care o alege pentru a interpreta, in anul 1957, un rol in “La flautra magica”, iar mai tarziu in acelasi an va deveni Mimi din “Boheme”. Incepand cu acest an va lucra la Opera din Basel pentru doi ani, din repertoriul ei facand parte creatiile lui Mozart sau Strauss. Intre anii 1959-1962 va canta pentru Opera din Bremen, fiind neobisnuit la acea vreme pentru cantaretii spanioli sa cante in limba germana.
Totodata, Montserrat Caballé urmeaza studii de perfectionare in Milano si in anul 1965 isi fac debutul pe scena de la Carnegie Hall din New York, cand o inlocuieste pe soprana Marilyn Horne, care nu a putut interpreta din motive medicale. Aici interpreteaza rolul principal din “Lucrezia Borgia”, de Gaetano Donizzeti, acesta reprezentand primul mare succes international al artistei. Desi acesta era primul rol pe care l-a interpretat din repertoriul bel canto si a trebuit sa se pregateasca pentru el doar intr-o luna, evolutia sa a fost uimitoare, castigand popularitate in lumea operei. In luna decembrie a aceluiasi an revine pe scena de la Carnegie Hall, unde va interpreta in a doua sa opera bel canto, actul I “Queen Elizabeth I” al operei “Roberto Devereux”, de Donizzeti. Tot in anul 1965, pe 22 decembrie isi face debutul si pe scena Metropolitan Opera, unde o va interpreta pe Marguerite, in creatia lui Gounod, “Faust”.
In anul 1969, Montserrat Caballé interpreteaza roluri in opera in trei acte “Tosca”, si in “Madama Buterfly” ambele apartinand compozitorului Puccini. De asemenea, tot in acest an interpreteaza trei roluri in creatiile lui Verdi, acestea fiind Desdemona in “Otello”, Violetta in “La Traviata” si Leonora in “Il trovatore”. In anul urmator se bucura de succes cu “Luisa Miller”, care face parte tot din compozitiile lui Verdi, interpretand si “Elisabetta of Valois”, iar in anul 1970 isi face debutul in “La scala”, in rolul Lucrezia Borgia. Un alt mare succes al sau a avut loc in anul 1984, pe scena de la Carnegie Hall, cand a fost aplaudata pentru o jumatate de ora, fara intrerupere, dupa ce publicul a fost cucerit de performanta artistei.
In activitatea sa artistica de decenii, Montserrat Caballé a interpretat peste 80 de roluri, in opere ce apartin compozitorilor Donizzeti, Puccini, Wagner, Verdi, Richard Strauss, sau Gounod. De asemenea, a interpretat si intr-un duet rock, alaturi de Freddie Mercury, cand canta piesa “Barcelona”, ce va deveni, incepand cu anul 1992, imnul Jocurilor Olimpice. In anul 1995 a colaborat cu Vanghelis, pentru albumul “El greco”, iar doi ani mai tarziu Mike Moran produce albumul cu titlul “Friends for life’, ce cuprinde duetele artistei cu artisti precum Gino Vannelli, Helmut Lotti, Johnny Logan, Johnny Hallyday si Bruce Dickinson.
Asa cum este firesc pentru o soprana de talia sa, Montserrat Caballé a castigat numeroase premii, fiind numita in anul 1968 cea mai buna cantareata din lume si obtinand numeroase medalii de aur. De asemenea, a fost numita Ambasador UNESCO si isi dedica ultimii ani ai activitatii pentru desfasurarea actiunilor umanitare, cu scopul de a ajuta copii neajutorati din tarile subdezvoltate, insa a pus si bazele unei fundatii inchinate sprijinirii copiilor cu nevoi din Barcelona. Pe 21 aprilie 2009 Montserrat Caballé i-a incantat pe romani, cand a concertat in Piata Constitutiei din Bucuresti, alaturi de Al Bano. La acest concert au fost prezenti 10.000 de romani bucurosi sa o vada pe soprana spaniola, la frumoasa vasta de 76 de ani.
Prezenta sopranei Montserrat Caballé pe scena din Romania a fost un moment unic pentru romani, care, cu siguranta, nu o vor uita pe cea care a fost numita, in anul 1968, cea mai buna cantareata din lume.