Istoria lumii cuprinde, asa cum este firesc, atat regine care se impun fara sa recurga la violente sau crime, cat si regine ce prefera sa isi pateze mainile cu sange, pentru a impune ordinea dorita in teritoriul stapanit, dupa cum este Regina Maria I a Angliei. Astfel, ea a fost numita “Bloody Mary”, din cauza numarului mare de protestanti, care au ars pe rug, in timpul in care ea a fost regina. Fiica regelui Henric al VIII-lea al Angliei, importanta ei in istorie este foarte mare, deoarece este prima femeie din dinastia Tudorilor care a devenit regina, deschizand astfel drumul femeilor pentru a se afla la conducerea tronului. Nu a fost usor sa urce pe tron, din pricina complotului lui John Dudley, Duce de Northumberland. Acesta l-a sfatuit pe Eduard al VI-lea, fratele reginei care ocupa atunci tronul, sa isi excluda surorile din testament, pentru a o include pe nora sa, Lady Jane Grey.
Cu toate acestea, cel de-al treilea Act din Succesiune, din anul 1544 este in favoarea Reginei Maria I a Angliei, care va fi numita regina la 22 iulie 1553. Curajul cu care s-a luptat pentru tron este extrem de important, deoarece este singurul monarh, in afara de Henric al VII-lea, care a fost nevoit sa lupte pentru tron. Desi din toata perioada sa de domnie, de cele mai multe ori este amintit doar numarul protestantilor care au fost arsi pe rug, a avut o conducere remarcabila, cu numeroase realizari si a reusit sa duca mai departe dinastia Tudor.
Regina Maria I a Angliei, nascuta la 18 februarie 1516, a fost deosebita inca de mica, studiind greaca, latina, stiintele si muzica. La varsta de 9 ani a primit, de la tatal sau, propria curte, la castelul Ludlow si a fost numita Printesa de Wales, devenind prima fiica a unui monarh care s-a bucurat de o asemnenea onoare. Dupa ce, in anul 1533, tatal sau se casatoreste cu Anne Boleyn, casatoria cu mama sa, Caterina de Aragon, este declarata nula, motiv pentru care ea este numita fiica nelegitima, spunandu-i-se Lady Mary. Desi a ramas considerata nelegitima, alaturi de sora sa, Elisabeta, dupa ce-a de-a sasea casatorie a tatalui sau, cu Catherine Parr, este trecuta, impreuna cu Elisabeta, in linia de succesiune, dupa Eduard, prin cel de-al treilea Act de Succesiune.
Desi fratele Reginei Maria I a Angliei dorea sa protejeze protestantismul englez, prin eliminarea surorii sale de la succesiune, nu a reusit. In calitate de prima regina a Angliei, nu a fost usor sa se afle la conducerea tarii, insa, avand legea de partea ei, a devenit o regina remarcabila, a carei personalitate s-a impuns in toate planurile tarii. Daca pana atunci toate regulile curtii si ale domniei erau specifice unui barbat, le-a adaptat pentru conducerea sa, avand loc si prima incoronare a unei femei, fara sa existe un precedent pe care sa-l urmeze. Nu a ramas niciun obicei al predecesorilor sai pe care ea sa nu-l indeplineasca, astfel, daca se obisnuia ca monarhul sa atinga tumorile bolnavilor sau sa spele bolnavii pe picioare, in credinta ca fiind atinsi de un monarh, se vor vindeca, a procedat si ea la fel. Chiar daca se credea ca aceste acte pot fi indeplinite doar de barbati, si nu de femei, ea devine prima femeie care le-a realizat.
In calitate de regina a Angliei si a Scotiei, Reginei Maria I s-a implicat in toate probleme tarii, dovenind ca este o regina demna de a conduce un regat. Desi casatoria ei cu Filip al II-lea al Spaniei nu a fost privita ca fiind o decizie inspirata, mai ales ca acesta nu era vazut cu ochi buni in Spania, cei doi s-au casatorit la 25 iulie 1554, cand regina avea varsta de 38 de ani. Ingrijorati de cum pot afecta Anglia, conflictele existente intre Spania si Franta, Membrii Consiliului Englez au stabilit un tratat, prin care Filip se obliga sa respecte legile Angliei si sa nu implice aceasta tara in razboiele purtate de el impotriva Spaniei. De asemenea, conform tratatului, nu avea niciun drept asupra tronului, iar daca urma sa aiba un copil impreuna cu regina, acesta ar mosteni atat tronul Angliei, cat si cel al Tarilor de Jos si ale Burgundiei. Toate acestea demonstreaza si cat de precauta era regina atunci cand venea vorba de interesele tarii.
Cu toate acestea, casatoria Reginei Maria I a Angliei este privita precum un esec, deoarece Filip al Ii-lea implica Anglia intr-un razboi impotriva Frantei, razboi in urma careia pierde Calais-ul, acesta fiind ultimul teritoriu francez pe care englezii l-au detinut pana in anul 1558. Casatoria reginei nu este singura nemultumire a poporului, astfel, ea este invinuita si pentru incercarea de a restaura catolicismul, ducand o politica religioasa. Este adevarat ca si in timpul domniei Regelui Henric al XVIII-lea religia a reprezentat o problema, insa arderea pe rug a 300 de barbati, femei si copii protestanti nu a fost vazuta cu ochi buni. Conform opiniilor unor istorici, daca aceasta ar fi trait o perioada mai lunga de timp ar fi reusit sa reintroduca catolicismul si si-ar fi cladit o cu totul alta imagine.
Din politica pe care a instaurat-o Regina Maria I a Angliei reiese ca aceasta a fost un monarh cu o personalitate puternica, care s-a impus pe toate planurile tarii sale, cu o mana ferma, deschizand drumul catre o noua epoca in Anglia, aceea a femeilor care stapanesc coroana si ducand mai departe, cu demnitate, dinastia Tudorilor.
