Fukushima – un dezastru nuclear similar prin consecinţe cu cel de la Cernobîl. Catastrofă naturală sau eroare umană?

Fukushima, prin dezastrul nuclear de la 11 martie 2011, “geamănul” celui de la Cernobîl, din 1986, a rămas în mentalul colectiv ca o amintire traumatizantă, care nu ne lasă să uităm cât de fragil, cât de neajutorat sau, poate, cât de iresponsabil poate deveni omul în faţa naturii dezlănţuite. În urmă cu opt ani, un cutremur de o forţă fără precedent, cu magnitudinea 9.0, pe scala Richter, urmat de un tsunami de mari proporţii, a zguduit regiunea Tohoku, din Japonia, situată la aproximativ 300 de kilometri de Tokyo, provocând accidentul de la Centrala nucleară din zonă.

Consecinţele exploziei nucleare de la Fukushima, pe care locuitorii planetei le-au putut vedea în mass-media, au fost inimaginabile: o imensă suprafaţă contaminată radioactiv, sute de mii de oameni afectaţi, părăsindu-şi locuinţele şi trăind şi astăzi în reşedinţe temporare, efecte dramatice, pe termen lung, legate de viaţă în toate ipostazele ei, zdruncinarea din temelii a sistemului economic şi tehnologic al unei mari puteri, discreditarea multor instituţii japoneze etc.

Accidentul nuclear de la Fukushima – Cum s-a întâmplat?

Explozia de la Fukushima este cel mai grav accident nuclear al secolului al XXI-lea, de nivel 7 (cel mai înalt), pe Scala Internaţională a Evenimentelor Nucleare (INES), ca şi catastrofa de Cernobîl, din 1986, pe care japonezii îl numesc “Genpatsu-shinsai”, adică un eveniment major, rezultat din combinarea nefastă, în spaţiu şi timp, a unui accident nuclear şi a cutremurului de pământ care l-a provocat.

Cutremurul din 11 martie 2011, de la ora 14.46, şi tsunamiul asociat au scos din funcţiune sistemul principal de răcire al Centralei nucleare de la Fukushima, generând supraîncălzirea reactoarelor nucleare. După 51 de minute, tsunamiul cu valuri de peste 15 metri înălţime, pătrunzând 10 kilometri pe uscat, distrugând aproape 600 de kilometri de coastă, a acoperit nenumărate localităţi şi zone portuare, ajungând şi în zona reactoarelor, care fuseseră proiectate să reziste la un cutremur cu magnitudinea 8, pe Scala Richter şi la un tsunami de 5,7 metri.

Generatoarele electrice de rezervă ale centralei, care au intrat în funcţiune automat, nu au făcut faţă situaţiei şi autorităţile japoneze au anunţat că, la Reactorul 2, a avut loc o explozie, care i-a avariat învelişul şi a dus la o creştere dramatică a radioactivităţii în zonă, după care s-a anunţat un incendiu şi la Reactorul 4, după ce Reactoarele 1 şi 3 se închiseseră încă de la primele unde de şoc ale cutremurului care a durat în jur de un minut.

Construcţia Centralei nucleare de la Fukushima a început în 1967, primul reactor fiind inaugurat la data de 26 martie 1971. În anii următori, între 1974 şi 1978, au fost inaugurate Reactoarele 2,3,4. Reactoarele 5 şi 6 , construite în 1978 şi 1979, nu au fost avariate la cutremur, dar au fost oprite în 2013. Mai erau în faza de construcţie Reactoarele 7 şi 8, dar lucrările au fost anulate, după catastrofa din 2011.

După dezastrul din 11 martie 2011, Centrala de la Fukushima a fost oprită în totalitate şi urmează să fie dezmembrată, iar reactoarele să fie acoperite cu structuri de protecţie, să fie extras combustibilul radioactiv, lucrări despre care s-a estimat că vor dura minimum 40 de ani, costând în jur de 160 de miliarde de euro.

Agenţia internaţională de Energie Atomică (AIEA), în 2012, sublinia că Reactorul 4 de la Fukushima reprezintă un pericol enorm, prin cele 264 de tone de combustibil nuclear, care, la un alt cutremur sau tsunami, ar genera o radioactivitate cât de 5000 de ori bomba de la Hiroshima. Între timp, Tepco (Tokyo Electric Power Company) a anunţat că respectiva cantitate de material radioactiv a fost transportată în condiţii care să elimine orice pericol.

La data la care a avut loc cutremurul, în câteva ore, autorităţile japoneze au emis un ordin de evacuare a populaţiei din zonă, în jur de 50 de oameni decedând în timpul acestei evacuări, din pricina hipotermiei, a deshidratării sau a acutizării unor boli deja existente şi peste 1000, ulterior, din pricina epuizării fizice şi psihice provocate de evacuarea forţată. Până în octombrie 2011, peste 100 000 de locuitori din Fukushima au fost supuşi unor tratamente de decontaminare. În acelaşi timp au demarat măsurile de decontaminare a apelor, vegetaţiei, caselor, drumurilor. Specialiştii spun că va fi nevoie ca regiunea din jurul Centralei de la Fukushima, pe o rază de aproximativ 100 de kilometri, să fie ţinută sub observaţie zeci de ani de aici înainte.

Se ştie exact numărul victemelor tsunamiului – 1 607 persoane – dar este aproape imposibil să se stabilească numărul celor care au avut de suferit de pe urma catastrofei nucleare. În 2016, un studiu de impact al radiaţiilor de la catastrofa de la Fukushima a relevat că aproximativ 100 de tineri în vârstă de 18 ani (la momentul dezastrului) au făcut cancer tiroidian şi că încă 10 000 de cazuri de cancer, de tulburări cardio-vasculare, leucemii ar putea avea legătură cu acest dramatic eveniment.

Consecinţele accidentului nuclear de la Fukushima au fost dezastruoase şi asupra apelor marine, existând şi astăzi o radioactivitate crescută şi înregistrându-se anomalii genetice la vieţuitoarele din ocean. In prezent, la opt ani de la accidentul nuclear din Japonia, deşi situaţia s-a mai ameliorat, graţie celor 42 000 de muncitori care s-au succedat la efectuarea lucrărilor, costurile pentru decontamirea zonei cresc totuşi continuu. Dacă a fost retras combustibilul nuclear din Reactorul 4, nu se ştie exact care este situaţia celui topit din Reactoarele 1,2 şi 3, care formează o magmă radioactivă. Se folosesc, astăzi, roboţi pentru a determina metoda prin care s-ar putea extrage combustibilul topit, lucrare care ar trebui să demareze în 2021.

Dezastrul de la Fukushima – catastrofă naturală sau eroare umană?

În 2012, o comisie de anchetă a Guvernului japonez a ajuns la concluzia că accidentul nuclear de la Fukushima a fost “un dezastru provocat de om” şi nu de cutremurul şi tsunamiul din 11 martie 2011, deoarece autorităţile şi, în primul rând, Tokyo Electric Power (Tepco), nu şi-au făcut datoria, astfel încât să fie luate toate măsurile care “să protejeze viaţa oamenilor şi a comunităţii”.

Pe de altă parte, potrivit sentinţei unui tribunal local, la acţiunea făcută în instanţă de către 42 de cetăţeni, care au fost nevoiţi să-şi părăsească domiciliul, singura vinovată pentru dezastru este Compania de electricitate Tepco, care trebuie să plătească 2,8 milioane euro daună, statul fiind absolvit de orice responsabilitate.

La nivel naţional, s-au făcut nenumărate alte plângeri din partea a peste 12 000 de cetăţeni japonezi., statul şi Tepco fiind condamnate la alţi 300 000 de euro despăgubiri. Până la urmă, cei de la Tepco au recunoscut că, înainte de dezastru, au minimalizat efectele unui cutremur sau tsunami, de teamă ca centrala să nu fie închisă, ceea ce ar fi însemnat, pentru ei, pierderi financiare enorme.

Ca şi cum toate aceste întâmplări nu ar fi fost de ajuns, în 2017, în timpul unor lucrări de întreţinere la locul dezastrului, la aproximativ un kilometru distanţă de Reactoarele 2 şi 3, s-a descoperit în sol o bombă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, motiv de noi alerte pentru autorităţi.

Cireşul care a supravieţuit dezastrului şi Jocurile Olimpice din 2020

După opt ani de la dezastru, în mijlocul peisajului deprimant din oţel şi ciment de la Fukushima, acolo unde, în fiecare zi, lucrează peste şase mii de muncitori, pentru a controla şi a ţine sub observaţie toate instalaţiile şi pentru a demara lucrările la un uriaş perete de gheaţă în jurul reactoarelor, atrage atenţia un detaliu insolit – un cireş care a rezistat catastrofei şi care nu a fost tăiat nici ulterior.

Pentru civilizaţia japoneză, cireşii înfloriţi reprezintă un simbol extrem de puternic al identităţii naţionale, devenit, în mijlocul peisajului ca din altă lume, de la locul dezastrului, un semn că viaţa trebuie să meargă mai departe şi că “Apocalipsa Made în Japan” va fi depăşită, că este o datorie a oamenilor să găsească germenele viitorului în rămăşiţele morţii.

Scriitorul Haruki Murakami explica în ce fel japonezii apreciază spectacolul florilor de cireş, întrebându-se totodată dacă nu cumva catastrofele au influenţat acest mod de a gândi şi de a simţi al niponilor: “De-a lungul istoriei, japonezii au supravieţuit tuturor dezastrelor care s-au abătut asupra lor. Noi, toţi, le-am acceptat ca pe evenimente inevitabile, într-un anumit sens, care se combină pentru a putea fi depăşite daunele. Este foarte posibil ca astfel de experienţe să fi influenţat sensibilitatea noastră estetică. Cireşii reflectă, aşadar, sufletul japonez şi nu intră în categoria obiectelor expuse într-un muzeu, pentru a ne aminti de trecut. Sunt vii, prezenţi, fac parte din cotidian şi dau oamenilor curaj” (Haruki Murakami).

Mai există o convingere în mentalul nipon, referitoare la catastrofa de la Fukushima – aceea că tehnologia nucleară, de care se leagă accidentul de la 11 martie 2011, a fost adusă sau supervizată de “aiurea” (din Marea Britanie, din SUA etc.), iar japonezilor le revine acum sarcina de a găsi tehnologii autohtone pentru securizarea zonei distruse de dezastru.

Începând cu 2012, NHK (o companie japoneză de radio şi televiziune) organizează anual un concurs de fotografii intitulat “Cireşii de la Fukushima”, care vrea să marcheze simbolic reconstrucţia zonei. Mai mult, Yumiko Nishimoto, o niponă care locuia, înainte de dezastru, în apropiere de Fukushima, a iniţiat un proiect de plantare a 20 000 de cireşi, de-a lungul celor două sute de kilometri de coastă din regiune, care a suscitat un mare interes din partea conaţionalilor săi. Mii de voluntari s-au mobilizat pentru a planta primii cireşi, în cadrul proiectului care va dura zece ani.

Yumiko Nishimoto mărturisea, cu emoţie: “ Vreau să creez cea mai frumoasă alee de cireşi japonezi, ca un simbol al reconstrucţiei după catastrofă. Cu aceşti arbori şi cu florile lor din fiecare an, sper că japonezii nu vor uita niciodată dezastrul şi că vor proteja mediul astfel încât copiii noştri să poată să fie mândri de noi”.

Tot simbolic, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2020, care se vor desfăşura în Japonia, flacăra olimpică va pleca din Fukushima, la 26 martie 2020, pentru un parcurs de 121 de zile, prin toate prefecturile japoneze, la vremea cireşilor în floare.

Fukushima vs. Cernobâl

Explozia Reactorului 4 de la Central nucleară de la Cernobîl, din data de 26 aprilie 1986, o dramă copleşitoare pentru sute de mii de oameni, surprinsă cu respect şi acurateţe în excepţionalul film “Cernobîl/”Chernobyl”, al lui Craig Mazin şi produs de HBO şi Sky, a fost, fără dubiu, efectul neglijenţei şi iresponsabilităţii autorităţii comuniste din fosta URSS, cei care, după cum spunea realizatorul filmului “au făcut din minciună o artă, s-au minţit unii pe alţii, din dorinţa de supravieţuire”.

Japonezii, confruntându-se şi ei cu urmările unui dezastru la fel de devastator ca şi cel de la Cernobîl şi acceptând că, dincolo de natura dezlănţuită (cutremur, tsunami), a existat şi eroare umană, refuză comparaţia cu Cernobâl. Ei spun că Fukushima va renaşte, că nu vor lăsa zona să se transforme, ca la Cernobîl, într-un peisaj dezolant, păzit, interzis, într-un sarcofag, imagine perpetuă a ameninţării şi a morţii.

Dincolo de diferenţele între cele două catastrofe, cele mai mari dintre cele provocate de om, un lucru este insă evident – societatea modernă a creat o industrie, cea nucleară, pe care se pare că, în momente limită, nu o mai poate controla, punând în pericol viaţa oamenilor şi sănătatea planetei. În plus, negarea adevărului, întreţinerea unor iluzii, dorinţa de putere sunt factori agravanţi într-o realitate ale cărei drame, cu efecte pentru zeci sau sute de ani de aici înainte, nu trebuie uitate şi nici repetate.