Hipopotamul pitic (Hexaprotodon liberiensis) este un mamifer semiacvatic care trăiește în mlaștinile și pădurile din Liberia și alte părți ale Africii de Vest. Având un corp greoi, cu capul mare și picioarele înalte, această specie este adaptată pentru viața terestră, deși își petrece o parte din timp în apă.
Habitatul și distribuția geografică a speciei
Hipopotamul pitic are obiceiuri solitare și nocturne, hrănindu-se cu o varietate de plante, inclusiv frunze, ferigi și fructe. Deși protejat prin lege, hipopotamul pitic este pe cale de dispariție din cauza distrugerii habitatului și a vânătorii ilegale.
Hipopotamul pitic (Hexaprotodon liberiensis) traieste in mlastinile si padurile Liberiei, pana in Sudan si mai rar poate fi vazut pe langa fluvii. Aceasta specie a fost descoperita in anul 1849, in Africa.
Caracteristicile fizice și adaptările hipopotamului pitic
Are corpul greoi, capul destul de mare, de forma patrata, picioare inalte si puternice, cu cate patru degete, dintre care cele exterioare sunt foarte reduse, incat nu mai ating pamantul.
Labele picioarelor sunt mai putin palmate ca adaptare la faptul ca isi petrece timpul mai mult pe uscat. Urechile sunt foarte mici si captusite pe partea interioara cu par moale, iar partile exterioare si laterale ale buzei superioare atarna sub forma unor pernite peste buza inferioara.
Un exemplar adult poate ajunge la lungimea de 1,4-1,6 m, greutatea de 240-275 kg si lungimea cozii de 15 cm. Coada este aplatizata si prezinta un mic smoc de par in varf. Nasul este destul de lat, prevazut cu tepi sensibili, animalul are capacitatea sa-si inchida narile sub apa. Corpul este acoperit cu piele groasa si unsuroasa, fara par, in mare parte neagra, doar in zona gatlejului, obrajilor si abdomenului coloritul poate varia de la cenusiu-inchis la verde-masliniu.
Pielea nu are glande sebacee, insa prezinta glande sudoripare modificate (glande mucoase) care produc un lichid destul de vascos, ce are rol sa mentina pielea umeda in momentul cand este expusa la aer. Acest lichid este de culoare roz datorita unui pigment rosu si poate proteja impotriva insolatiilor si a infectiilor.
Comportamentul nocturn și obiceiurile alimentare
Este un animal solitar care intreprinde peregrinari lungi in cautarea hranei, pe care si-o procura dezgropand bulbi si radacini. De asemenea se hraneste cu o mare varietate de materii vegetale, incluzand ferigi, lastari, arbusti, frunze cazute si fructe.
Obisnuieste sa-si caute hrana pe timpul noptii, urmarind urmele cunoscute, marcate prin gramezi de balegar, care duc la locurile sale de hranire, ziua isi petrece timpul stand intr-un ascunzis de pe malul raului. In fiecare noapte, un singur hipopotam consuma aproximativ 40 kg de iarba. Hrana este digerata in stomac prin bacteriile prezente acolo si care fermenteaza celuloza.
Fiecare mascul isi marcheaza teritoriul prin movile de balegar pe care le imprastie cu ajutorul cozii. Desi teritoriile lor se suprapun, de obicei au loc foarte putine lupte intre masculi pentru teritoriu sau alte tipuri de interactiuni. In general, alti masculi sunt tolerati daca incalca teritoriul, dar niciodata daca incearca sa se imperecheze. Uneori poate fi vazut in grupuri mici de pana la 3 indivizi.
Reproducerea și îngrijirea puilor
Imperecherea dintre hipopotami are loc de obicei in apa. Femela dupa o gestatie de 196-200 zile face de obicei un singur pui, in apa sau in ascunzis. De multe ori puiul risca sa cada prada unui piton sau crocodil, iar pe uscat principalii pradatori sunt leoparzii si oamenii.
Femelele si puii lor traiesc in grupuri de 10-20 de indivizi, uneori si mai multi, insa cautarea hranei pentru fiecare femela este o activitate solitara. In captivitate traiesc aproximativ 55 de ani, iar in mediul natural ajung doar la 45 de ani. Comunica prin grohaituri sacadate sau mormaituri profunde.
Hipopotamul pitic face parte din ordinul Artiodactyla si familia Hippopotamidae. Este o specie pe cale de disparitie, deoarece in ciuda protectiei oferite prin lege numarul de exemplare scade datorita distrugerii habitatului, precum si a vanatorii pe scara larga pentru comert de carne.
La aceste animale carnea este foarte apreciata deoarece se aseamana la gust cu cea de porc. Pe baza unor studii genetice, s-a constatat ca hipopotamii sunt mai strans inruditi cu balenele decat cu porcii salbatici.
Rolul hipopotamului pitic în ecosistem
Deși este o specie pe cale de dispariție, hipopotamul pitic joacă un rol ecologic important în pădurile tropicale ale Africii de Vest. Activitățile sale de hrănire contribuie la dispersarea semințelor și la menținerea unui echilibru între vegetația acvatică și cea terestră. Pe măsură ce consumă plante, hipopotamul pitic ajută la controlul densității vegetației, prevenind astfel supraîncărcarea habitatului.
Tunelurile pe care le creează în timpul deplasărilor sunt folosite și de alte animale mai mici pentru a naviga prin pădure. De asemenea, hipopotamii pitici ajută la menținerea calității apei în ecosistemele acvatice, deoarece circulația pe care o provoacă atunci când se deplasează ajută la oxigenarea apei.
Video – Hipopotamul pitic (Hexaprotodon liberiensis):
