Hylonomus, considerată cea mai veche reptilă descoperită de paleontologi, a trăit acum 312 milioane de ani, în perioada Carboniferului. Această mică creatură, lungă de aproximativ 40 de centimetri, avea o înfățișare similară cu cea a șopârlelor moderne și a fost primul animal care s-a adaptat complet vieții pe uscat. Fosilele sale au fost descoperite în 1860, în Canada, de către paleontologul John William Dawson, și oferă informații prețioase despre primele reptile de pe Pământ.
Descoperirea reptilei Hylonomus și importanța ei paleontologică
In Carbonifer, penultima perioada a erei primare, in urma cu 312 milioane de ani, a trait reptila Hylonomus, ale carei fosile au reprezentat o descoperire extrem de importanta pentru paleontologi.
Acestea au fost gasite in anul 1860, de catre John Willliam Dawson, in Canada. Conform descoperirilor de acest gen, existente pana in prezent, este cea mai veche reptila care a existat pana acum pe Pamant. Infatisarea acesteia era asemanatoare cu a unei soparle din zilele noastre, iar in privinta dimensiunilor, era o creatura mica.
Cum arăta și cum trăia Hylonomus?
Lungimea reptilei Hylonomus era de 40 de centimetri, iar coada era lunga. Corpul alungit avea o greutate mica, iar picioarele erau pozitionate lateral. Dintii erau potriviti pentru hrana acestui animal, care era formata din insecte si amfibieni.
Prefera zonele joase, impadurite, in care exista iarba si copaci, obisnuind sa se catere de scoarta copacilor si sa traiasca in trunchiurile acestora. Fiind un vanator de insecte, avea nevoie de o vedere foarte bine dezvoltata, motiv pentru care avea orbitele destul de mari, oferindu-i o acuitate vizuala foarte buna.
Locurile din care reptila Hylonomus vana erau trunchiurile de copaci, unde, daca nu vana, era cea mai buna ascunzatoare a ei din fata pradatorilor. Aceasta reptila, care arata precum o soparla din zilele noastre, a fost primul animal care s-a adaptat in totalitate vietii in mediul terestru.
Spre deosebire de amfibieni, care nu isi puteau depune ouale decat in apa, aceasta isi depunea ouale pe pamant, in locuri umede si adapostite, deoarece ouale erau prevazute cu coaja, facand posibila dezvoltarea acestora chiar si in cele mai secetoase conditii.
Toate aceste informatii referitoare la reptila Hylonomus au fost posibile prin studiile efectuate de oamenii de stiinta, asupra scheletelor descoperite. Astfel, s-a constatat ca era un animal mai evoluat decat amfibienii care erau dependenti de apa, avand in avantaj pielea groasa, prevazuta cu solzi, care sugera o adaptare foarte buna la viata terestra.
De la Hylonomus la speciile moderne
Hylonomus marchează un moment crucial în istoria evoluției vieții pe Pământ, fiind una dintre primele creaturi care a renunțat la dependența de medii acvatice pentru reproducere. Odată cu dezvoltarea ouălor cu coajă, Hylonomus și alte reptile primitive au putut cuceri medii terestre mai uscate, un factor esențial în expansiunea speciilor pe uscat.
Aceste adaptări au permis reptilelor să se diversifice și să domine Pământul în următoarele perioade geologice. De la această specie străveche, au evoluat reptilele care astăzi includ atât șerpii, șopârlele, cât și dinozaurii.
