Iepurele sălbatic, un mamifer de talie mică vânat și în România

Iepurele salbatic (de camp si de vizuina) este un mamifer de talie mica, erbivor, face parte din ordinul Lagomorpha, familia Leporidae, are maxilarul cu miscari verticale si orizontale (ca la rumegatoare).

Iepurele sălbatic (Lepus europaeus) este un mamifer erbivor, cunoscut pentru agilitatea sa și capacitatea de a se adapta la diferite habitate. Întâlnit în România în câmpuri agricole, livezi și păduri rare, acest mamifer de talie mică este vânat pentru carne și blană. Viteza sa impresionantă și obiceiurile de viață nocturne îl ajută să supraviețuiască în fața numeroșilor săi prădători naturali, precum vulpile și răpitoarele de noapte. Totodată, iepurele sălbatic joacă un rol ecologic important, contribuind la echilibrul ecosistemelor în care trăiește.

Caracteristicile iepurelui sălbatic

Este raspandit in Europa Centrala si de Sud, in Asia, nordul Africii, si prezinta caracteristici comune: talie mijlocie, urechile mult alungite in raport cu capul, membrele posterioare (mai lungi) cu 4 degete, si membrele anterioare (mai scurte) cu 5 degete. Este un mamifer erbivor si are un intestin destul de lung.

Prezinta 6 incisivi care sunt intr-o permanenta crestere (echilibrata de tocirea lor prin roadere): 2 incisivi pe maxilarul inferior (separati de molari printr-un spatiu liber numit diastema) si 4 incisivi pe maxilarul superior. Este un animal deosebit de prolific.

Iepurele de camp

Este un mamifer salbatic, cu o lungime a corpului de 48-57 cm, coada de 8-9 cm, urechile de 12-17 cm, varfurile urechilor sunt intotdeauna negre, greutatea corpului fiind de cca. 4 kg si uneori atinge si 6 kg. Diferenta de lungime dintre membrele posterioare si cele anterioare, face ca acesta sa se deplaseze in salturi (uneori si de 3 m).

Culoarea blanii variaza mult (dupa loc si anotimp), nuanta generala fiind cenusie-roscat, patata cu negru. Blana sa are firul de par moale dar rezistent, culoarea este cenusie la baza, alb-galbui la mijloc si neagra la varf. Vibrizele sunt lungi si aspre, cu rol tactil. Talpile picioarelor sunt acoperite cu par.

Habitatul iepurelui sălbatic în România

Traieste in camp agricol cultivat, livezi, cat si in paduri rare, evita locurile mlastinoase. Este statornic locului de trai, departandu-se doar pe o raza de cel mult 2 km.

Este activ in special noaptea, ajunge la maturitate la varsta de 7-8 luni. Se imprecheaza si gestatia dureaza 42-43 zile, apoi apar 2-4 pui (numiti vatui) de 130 g fiecare. Femela, poate face pui de 3-4 ori, in cursul unui an. Blana puilor este asemanatoare cu cea a adultilor. Puii vad din prima clipa, sunt vioi, iar dupa cateva zile se pot misca in jurul cuibului (o scobitura in pamant in loc uscat). Puii, dupa alaptare, timp de 3 saptamani, devin independenti.

Iepurele isi face un culcus sumar, totdeauna cu capul in directia din care bate vantul. Se hraneste cu vegetale, ierburi, frunze, muguri, lujeri, coaja unor arbori tineri, coaja unor pomi fructiferi. Nu intra in hibernare, el infrunta la suprafata solului toate intemperiile. Pot inota pe distante scurte, auzul si mirosul sunt excelente, vazul mai slab. Atinge o viteza de 70 km pe ora, urma lasata de membrele sale este in forma literei Y (cu deschizatura in directia de mers).

Dusmanii iepurelui sunt numerosi: caini, pisici, lupul, rasul, vulpea, unele pasari rapitoare de zi si de noapte. Un pericol pentru pui il constituie ciorile si cotofenele. Este vanat pentru carne si blana.

Denumirea stiintifica este Lepus europaeus transsylvanicus, ceea ce inseamna ca este o subspecie de sine statatoare, raspandita la noi in tara in Transilvania, Muntenia, Moldova, Oltenia, Dobrogea.

Iepurele de vizuina

Acesta (comparativ cu iepurele de camp) este mai mic, are corpul lung de 35-45 cm, coada de 4-6 cm, greutatea de 1,3 – 2,3 kg, membrele anterioare mai puternice si adaptate la sapat, membrele posterioare mai scurte, blana de culoare mai cenusie si urechile mai scurte.

Traieste in vizuina, in colonii, in galerii subterane (au la capat un cuib si mai multe iesiri mascate de tufisuri), pe care le sapa in terenuri usoare, nisipoase, uscate, insorite, pe dealuri, diguri, terasamente. Este socotit daunator, deoarece galeriile sapate pot afecta rezistenta digurilor si terasamentelor.

Se departeaza de galeria de adapost doar pe distante mici si isi marcheaza teritoriul prin urina. Evita padurile compacte si terenul agricol cultivat. Se hraneste cu iarba, trifoi, crengute, muguri, scoarta coniferelor (provocand uscarea acestora). Traind in colonii, pericolul de raspandire a unor boli este mai mare.

Este foarte prolific in intervalul lunilor februarie-septembrie, in anii caldurosi avand 4-5 serii de cate 4-8 pui, dupa o gestatie de 30 zile. Timp de 8-10 zile, puii nu vad si nu au par pe corp. In iernile grele nu rezista la frig (nici chiar in galerii), el fiind sensibil si la ploi, furtuni, vant puternic. In caz de pericol (caini, lupi, rasi, vulpi, unele pasari rapitoare de zi si de noapte), iepurele izbeste cu picioarele dinapoi, face zgomot caracteristic, astfel ii alarmeaza pe ceilalti iepuri din colonie aflati la suprafata, care se retrag repede in galerii.

Are aceiasi dusmani ca si iepurele de camp. Este vanat pentru carne si blana.

De-a lungul timpului, din domesticirea acestuia au rezultat cca. 60 de rase.

Face parte din familia Leporidae, reprezentant al genul Oryctolagus cuniculus. A fost descoperit acum 3500 de ani de navigatori fenicieni, in Peninsula Iberica (numita ,,peninsula iepurilor” uimiti fiind de numarul lor mare). Se intalneste in Europa, nord-vestul Africii, Australia, America de Sud, Noua Zeelanda, la noi in tara in Ardeal, Moldova.

Iepurele salbatic este cel mai popular vanat din tara noastra.

Reproducerea și creșterea puilor de iepure sălbatic

Reproducerea iepurelui sălbatic este esențială pentru menținerea populației sale în libertate. Femela ajunge la maturitatea sexuală în jurul vârstei de 7-8 luni și poate da naștere de 3-4 ori pe an, aducând pe lume 2-4 pui la fiecare fătare. Puii, numiți „vătui”, se nasc cu blana completă și cu ochii deschiși, fiind capabili să se miște în jurul cuibului la doar câteva zile după naștere.

Aceștia rămân dependenți de laptele matern timp de aproximativ trei săptămâni, după care devin independenți și încep să exploreze împrejurimile. Spre deosebire de alte specii de mamifere, iepurele sălbatic nu își construiește vizuini complexe, preferând scobituri simple în sol, unde puii sunt relativ bine protejați de pericole.