Iluminismul şi Illuminati, în pofida asemănării lor fonetice şi a etimonului comun (latinescul “illuminare” – a ilumina), sunt două concepte diferite, confuzia între acestea perpetuându-se în diverse epoci, inclusiv sau mai ales, în perioada contemporană. Aceeaşi ambiguitate s-a creat, pe parcursul timpului, şi în privinţa cuvântului “iluminat”, prin diversele conotaţii filosofice, politice sau religioase care i s-au asociat.
Iluminismul – câteva repere
Iluminismul este un curent cultural cristalizat în Franţa, în secolul al XVIII-lea (cunoscut în istoria universală ca Secolul luminilor), care s-a răspândit apoi şi în celelalte ţări europene, ulterior şi în spaţiul american, caracterizat, în primul rând, prin supremaţia raţiunii şi a ştiinţei, având ca scop declarat depăşirea obscurantismului, a superstiţiilor, a înapoierii culturale din epocile precedente. Termenul “Iluminism” a fost consacrat tocmai cu acest sens al eliberării din ignoranţă (al “luminării”), prin cunoaştere, prin ştiinţe, arte, învăţământ, prin accesul maselor la cultura. “Sapere aude” (“Îndrăzniţi să vă folosiţi simţul raţiunii!”) – acest îndemn al unuia dintre cei mai mari gânditori din epocă, Immanuel Kant, a devenit unul dintre motto-urile iluministe.
În opoziţie cu gândirea medievală şi considerând că principala facultate a fiinţei umane este raţiunea, Iluminismul a pledat pentru egalitatea naturală a oamenilor şi pentru “monarhia luminată”, în sensul că monarhul nu este “unsul lui Dumnezeu”, ci trebuie să fie “primul slujitor” şi apărător al ţării şi al legii, pe care poporul să-l poată schimba atunci când nu mai serveşte interesului şi drepturilor celor mulţi.
Pe de altă parte, “contractul social”, teoretizat de Jean Jacques Rousseau (unul dintre filosofii şi scriitorii emblematici ai mişcării iluministe), introduce noţiunea de egalitate a oamenilor în faţa legii, nicio lege nu trebuie să privilegieze pe cineva, iar statul trebuie să asigure stabilitatea, corectitudinea şi aplicarea legilor.
Prin urmare, “dreptul natural” (oamenii sunt egali prin naştere), contractul social, “monarhia luminată”, libertatea individuală sunt câteva dintre ideile fundamentale ale ideologiei iluministe.
În privinţa religiei, Iluminismul pledează pentru deism (din latinescul Deus – Dumnezeu)/religie naturală, o doctrină opusă “religiei revelate”, bazată pe o morală universală, care se trăieşte prin experienţa individuală şi care nu are nevoie de învăţăturile textelor sacre. Pentru iluminişti, Dumnezeu, Arhitectul suprem, nu intervine, nu schimbă alegerile oamenilor, nu le contrazice spiritul raţional, nu suspendă legile naturale. Pentru Jean Jacques Rousseau, de exemplu, Dumnezeu este Spiritul suprem, cel care a insuflat viaţă Universului, i-a dat omului sufletul, dar i-a lăsat şi liberul arbitru.
Iluminismul – Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului
În politică, iluminiştii au proiectat revoluţii şi utopii, dar au şi promovat şi au pus în practică idei progresiste, care au schimbat esenţial mentalitatea epocii şi a secolelor următoare. Monarhi importanţi ai timpului, precum Iosif al II-lea, în Imperiul Habsburgic, Ecaterina a II-a a Rusiei au fost adepţi declaraţi ai Iluminismului.
La data de 26 august 1789, în Franţa, la Versailles, a fost votată, în cadrul Adunării Naţionale, Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, text fundamental al Revoluţiei franceze şi al spiritului iluminist, prin care au fost puse bazele democraţiei moderne.
În Preambulul acestei Declaraţii se precizează că: “Reprezentanţii poporului francez, constituiţi în Adunarea Naţională, considerând că ignorarea, uitarea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirilor populare si ale corupţiei guvernelor, au decis să expună, într-o declaraţie solemnă, drepturile naturale, inalienabile si sacre ale omului, astfel încât această declaraţie, prezentă permanent la toţi membrii corpului social, să le amintească fără încetare drepturile si îndatoririle lor, astfel încât actele puterii legislative si cele ale puterii executive, să poată fi oricând comparate cu scopul oricărei instituţii politice, să fie, prin urmare, mai respectate, astfel încât cererile cetăţenilor, bazate de acum înainte pe principii simple si incontestabile, să se fondeze pe respectarea Constituţiei si a fericirii tuturor”.
Marchizul Condorcet, matematician şi om politic francez, cunoscut şi pentru lucrările sale de pionerat în statistică şi probabilităţi, reprezentant de seamă al Iluminismului, în cartea “Influenta revoluţiei americane asupra Europei”, admite că a existat o astfel de influenţă a Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite (1776), mai ales în legătură cu o idee prezentă în preambulul Declaraţiei americane: “Toţi oamenii se nasc egali şi cu drepturi inalienabile, date de Creator, printre acestea aflându-se dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii”.
Iluminismul în ştiinţe şi literatură
Iluminismul sau Secolul luminilor a fost un curent cosmopolit, dar ideologia sa, dincolo de puncte de vedere divergente, s-a construit în jurul convingerii că progresul intelectual, social, politic se naşte din sinteza dintre raţiune, cunoaştere şi autoritate morală. În bună parte, Iluminismul a dus mai departe ideile Umanismului renascentist dintre secolele al XIV-lea – al XVI-lea, animat de idealul “omului universal” (Uomo Universale).
Cărturarul iluminist – filosoful, “înţeleptul” – se afirmă ca “cetăţean al Universului”, trăieşte în Cosmopolis, o patrie ideală, preocupat de ideea de fericire şi asumându-şi rolul de “ghid” al umanităţii, în drumul spre cunoastere, libertate şi fericire.
Marile spirite al secolului al XVIII-lea, aparţinând tuturor păturilor sociale (mulţi dintre ei provenind din familii burgheze, în plină ascensiune), se întâlneau şi dezbăteau aprins în saloane, în academii, au publicat cărţi fundamentale, au tipărit dicţionare, enciclopedii, au înfiinţat şcoli, pentru ca tot mai mulţi oameni să aibă acces la educaţie.
Voltaire, Jean Jacques Rousseau, Montesquieu, Diderot, Lessing, Herder, John Locke, Carlo Goldoni, filosoful Emmanuel Kant, filosoful şi istoricul Giambattista Vico, biologul Carl von Linne, chimistul, fizicianul şi astronomul Mihail Lomonossov, arhitectul Claude Nicolas Ledoux etc. sunt doar câteva personalităţi care au marcat Iluminismul european în ştiinţă, literatură şi arte.
În 1751, până în 1772, prin publicarea Enciclopediei sau Dicţionarul sistematic al ştiinţelor, al artelor şi meseriilor (Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers), în 28 de volume, editori fiind Diderot şi D’Alambert, şi care figurează în topul celor mai influente 100 de cărţi din toate timpurile, s-a concretizat dorinţa iluminiştilor de a facilita accesul la cultură al oamenilor de orice condiţie. Enciclopedia este un simbol al Iluminismului, o impresionantă sinteză a informaţiilor şi cunoaşterii de până la acel moment.
O ediţie completă a acestei Enciclopedii se găseşte şi în România, la Biblioteca Teleki-Bolyai, din Târgu Mureş, iar din octombrie 2017, Academia de Ştiinţe din Franţa, în colaborare cu Biblioteca Mazarine (cea mai veche bibliotecă din Franţa) şi cu o echipă de 120 de cercetători de la ENCCRE (Édition Numérique Collaborative et CRitique de l’Encyclopédie) au făcut posibilă accesarea online a Enciclopediei.
Iluminismul în Ţările Romane
În Ţările Romane, ideile iluministe (legate mai ales de circulaţia cărţilor, de traduceri, de înfiinţarea de şcoli şi tipărirea de manuale) au pătruns direct, prin influenţa culturii franceze sau prin filiera grecească şi rusă şi s-au prelungit până la începutul secolului al XIX-lea, prin activitatea lui Ion Heliade Rădulescu, filolog, scriitor, conducător de revistă, om politic, membru fondator al Academiei Romane.
Cea mai importantă mişcare iluministă însă, în spaţiul românesc, s-a manifestat prin Şcoala Ardeleană, o mişcare culturală din Transilvania, care a debutat printr-un act politic – un memoriu al românilor din Ardeal, din 1792, către Curtea din Viena – Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia Valahilor din Transilvania) – prin care românii cereau recunoaşterea lor ca naţie în propria ţară.
Petiţia, deşi respinsă de către împăratul Leopold al II-lea, ilustra în mod clar existenţa unei conştiinţe naţionale, precum şi cunoaşterea şi asumarea unor idei iluministe referitoare la “dreptul natural”, la libertate, în spiritul Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, din Franţa.
Mişcarea ideologică şi cultural-literară Scoala Ardeleană a grupat în jurul ei istorici, lingvişti, preoţi, scriitori, pedagogi, cei mai importanţi reprezentanţi fiind Petru Maior, Gheroghe Şincai, Samuil Micu, Ion Budai Deleanu. Acesta din urmă este autorul singurei epopei terminate din literatura română – “Tiganiada” – în ale cărei note de subsol sunt prezente, de asemenea, idei iluministe legate de forme de guvernământ (monarhia luminată/republica), de critica superstiţiilor, de încrederea în raţiune etc.
Prin scrierile lor istorice şi lingvistice, reprezentanţii Şcolii Ardelene, continuând ideile umaniste din lucrările cronicarilor secolului anterior, au susutinut şi argumentat latinitatea, unitatea şi continuitatea poporului român şi a limbii române. Ei sunt şi autorii primului dicţionar etimologic din cultura română – Lexiconul de Buda – care, în pofida unor erori şi exagerări, demonstrează originea latină a limbii române.
Iluminismul versus Illuminati
Illuminati, care nu trebuie confundat cu Iluminismul, nici considerat o altă vârsta, un alt “val” al Iluminismului, este un termen care, în prezent, suscită o anume curiozitate, prin
faptul că se leagă de anumite grupări mai mult sau mai puţin secrete (unele revendicându-şi acest nume), cu doctrine diverse şi adesea contradictorii, asociate cu conspiraţionismul, cu teoria complotului, a unei societăţi secrete care se perpetuează peste secole.
Este adevărat că, spun istoricii, în secolul al XVIII-lea, au apărut mişcările francmasonice, definite ca asociaţii secrete, internaţionale, cu principii politice proprii, cu ritualuri oculte, ai cărei membri sunt uniţi printr-un ideal de solidaritate şi fratenitate, dar aceasta este o altă realitate decât cea pe care o reprezintă Iluminiştii “iluminaţi” prin raţiune, cunoaştere şi celelalte principii enunţate în prima parte a articolului.
Cele mai vechi informaţii despre Illuminati apar în scrierile eruditului spaniol Marcelino Menendez y Pelayo, din secolul al XIX-lea, care a descoperit, în 1881, că numele Illuminati (în spaniolă, Illuminados) apare în nişte documente încă din 1492, cu trimitere la un grup gnostic, care susţinea ideea că omul este un suflet divin, captiv într-o lume materială.
Mai târziu, în 1527, reiese din alte documente, membrii unui grup – Alumbrados (“Iluminaţi”) – precum şi simpatizanţii acestuia au fost condamnaţi de Inchiziţie.
În secolul al XVIII-lea, în perioada în care Iluminismul a imprimat spiritul secolului, Illuminati erau numiţi cei din gruparea Martinismul, organizată după model francmasonic, care promova un fel de misticism creştin (curent de gândire fondat în 1761, de Joachim Martines de Pasqually, numit “filosoful necunoscut”). Martiniştii erau preocupaţi de “salvarea” omului din izolarea faţă de Dumnezeu şi “reintegrarea” lui în armonia universală, reintegrare numită “iluminare”.
Illuminati se numeau, în acelaşi secol al XVIII-lea, şi membrii grupării masonice din Avignon, Franţa, preocupaţi deopotrivă şi de alchimie.
În 1776, Adam Weishaupt, un iezuit, profesor de drept canonic la Universitatea Ingolstadt, din Germania, împreună cu baronul Adolph von Knigge au format un grup şi au iniţiat mişcarea Perfectibilis, numită ulterior Illuminati, interzisă în 1784 de către guvernul bavarez.
În prezent, adepţii conspiraţionismului, consideră că Illuminati sunt cei preocupaţi de Noua Ordine Mondială. Nenumărate colportări au condus la amplificarea unui mit despre o astfel de grupare din care ar face parte personalităţi din diverse domenii, intelectuali, politicieni, artişti etc. Unii nu au ezitat de a atribui existenţa Illuminati unei vizite “extraterestre”. Dincolo de astfel de afirmaţii, imaginaţia omului contemporan poate construi orice scenariu.
Voltaire, ilustru iluminist, nu Illuminati, spunea că “Fanatismul este un monstru care îndrăzneşte să se numească fiul religiei” şi că: “Dacă discordia este cel mai mare rău pentru om, toleranţa este singurul remediu”
La scara istoriei, important este însă faptul că Iluminismul/Secolul luminilor a marcat fundamental evoluţia epocii moderne. Multe dintre ideile iluminiştilor, legate de progres, de cultură, de libertate individuală, de educaţie, de natura umană (“omul poartă în sine propriul infern şi propriul paradis”, spuneau aceştia), sunt încă valabile, sunt valori şi aspiraţii ale oricărei societăţi şi ale oricărui individ, nu apanajul vreunei mişcări secrete, “scopul naturii umane fiind, până la urmă, umanitatea” (Johann Gottfried von Herder).
