Închisoarea Doftana, înălţată pe dealurile de la Teleaga, în apropierea fostelor ocne, în anul 1894, a devenit, după 1921, penitenciar special pentru deţinuţii politici, în special comunişti.
Numele ei de ,,Bastilie românească” a fost cunoscut în întreaga lume.
Documente scrise, obiecte sau mijloace ca ,,şoricelul”, ,,măgăreaţa”, ,,calul moale”, ,,sacaua” – ilustrează convingător modul în care închişii din Doftana, au reuşit să transforme o temniţă într-o adevărată universitate comunistă.
Munca politico-culturală se desfăşura zilnic, dimineaţa şi după-amiază, de la ferestrele celulelor, prin conferinţe, referate şi prelegeri. Nimic nu era străin de colectiv. Noii sosiţi erau puşi să relateze desfăşurarea procesului, să-şi povestească viaţa, să relateze fapte, acţiuni de la locul lor de muncă, din oraşul sau sătul de unde veneau. Când ,,cursa penitenciară” aducea noii deţinuţi, sporea volumul informaţiilor.
Ele erau, zilnic, îmbogăţite prin intermediul ziarelor şi, în scurt timp, ştirile erau aduse la cunoştinţa tuturor. Fiecare membru al colectivului avea atribuţii precise, cei mai mulţi fiind antrenaţi în munca culturală. Seara, la vizetă, erau organizate seri culturale când se relatau ştiri, se povesteau filme, se ţineau lecţii. Dacă vorbitorul era scos din celulă de către gardieni, un altul continua.
Pregătirea unei conferinţe era rezultatul unei munci minuţioase, exactitatea ştirilor relatate i-a uimit de multe ori pe gardienii şi comandanţii închisorii Doftana. Ei raportau că deţinuţii ,,sunt la curent cu cele mai noi ştiri din ţară şi din străinătate, cunoscându-le chiar înainte de a apărea în ziar”.
Printre cărţile bibliotecii oficiale a închisorii Doftana, s-au aflat lucrări ca: ,,Neoiobăgia” de C.Dobrogeanu-Gherea, ,,Teoria ondulaţiei universale” de Vasile Conta, ,,Opere alese” de N.Bălcescu, scrieri române şi universale de: M.Eminescu, I.L.Caragiale, Voltaire, Diderot, Goethe şi alţii. Cele peste o mie de volume erau studiate în dosul gratiilor de luptătorii revoluţionari.
În celule sau în ateliere se studia fizica, chimia, matematica. În clipele de odihnă se învăţau limbi străine, iar în pauze, cântece.
În istoria închisorii Doftana, sunt cunoscute multe mijloace de comunicare folosite de comunişti, care îi antrenau aproape pe toţi cei închişi într-o secţie.
,,Şoricelul” reprezenta o stinghie subţire, despicată la capăt, utilizată frecvent pentru trecerea documentelor, a vârfurilor de creion şi a ţigărilor, pe lângă ţeava caloriferului sau prin crăpăturile zidurilor, de la o celulă, la alta.
,,Măgăreaţa” era alcătuită dintr-o stinghie smulsă din cele câteva scânduri de pat, o bucată de sfoară şi un săculeţ. În săculeţul ,,măgăreţei” treceau, de la o celulă, la alta – în interior, de la o fereastră, la alta – spre exterior, materiale de partid, foiţe de ţigară pentru referate, ţigări sau alimente. Cu ajutorul ei, în interiorul închisorii Doftana se strecurau medicamente și se făceau comunicări importante între cei închişi.
,,Calul moale” era o sfoară legată la un săculeţ, care era balansat în faţa celulei sau aruncat peste balustradă la celelalte celule de la parter. Întrucât acest mijloc de comunicare nu producea zgomot, era folosit ziua – și uneori noaptea – la transportul de documente şi hrană.
,,Sacaua”, utilizată curent pentru transportul apei din râul Doftana, era unul dintre mjloacele principale prin care se introduceau în închisoare documente de partid, ziare, reviste.
Un alt mijloc folosit la introducerea în închisoare a diferitelor documente, era ,,căruţa” de o construcţie specială. ,,Căruţa” avea oiştea din ţeavă de fier, permiţând astfel scufundarea materialelor. La fierărie, acolo unde se aplica deţinuţilor, prin nituire, lanţuri la mâini şi picioare, era locul de schimb al documentelor care erau transportate cu ajutorul ,,căruţei”.
De asemenea, luptătorii revoluţionari foloseau pentru comunicare între ei, bătăi ritmice în peretele celulei. Ziua, pentru comunicare între secţii sau celule de la acelaşi etaj, se folosea un alfabet digital.
Pentru procurarea ziarelor, au fost folosiţi în unele perioade, după o îndelungată şi răbdătoare muncă, chiar şi unii gardieni sau deţinuţi de drept comun.
Din anul 1924, deţinuţii politici revoluţionari din închisoarea Doftana, cu preţul unor greutăţi şi sacrificii, au reuşit să editeze un ziar, scris de mână, care, de-a lungul anilor, a avut diferite denumiri: ,,Doftana roşie”, ,,Bolşevicul încătuşat”, ,,Antifascistul încătuşat”, ,,Buletinul”. Foiţele de ţigară care s-au păstrat, cu scrisul lor mărunt şi clar, sunt veriatabile şi valoroase piese de muzeu. La scrierea unui articol în ziarul de la închisoarea Doftana, se depuneau eforturi deosebite pentru procurarea foiței, a vârfului de creion sau pentru redactare.
În ciuda percheziţiilor, a mutării deţinuţilor dintr-o celulă, în alta, activitatea nu a încetat nici chiar atunci când la închisoarea Doftana s-a aflat Eugen Savinescu, supranumit ,,Balaurul”, din cauza măsurilor aspre pe care le lua împotriva deţinuţilor.
Transferarea de la Doftana, la alte închisori, chemarea ca martori în proces prilejuiau noi posibilităţi pentru stabilirea de legături între cei închişi. Cei de la Văcăreşti, Galata, Jilava, Ocnele Mari, Mislea, Dumbrăveni reuşeau să transmită informaţii către Doftana, cusute în căptuşeala hainei, în dublura de la curea sau bătute în tocul de la incataminte.
Cel eliberat din închisoare, după un timp, intra în activitatea revoluţionară.
În celulele Doftanei, s-au format caractere, voinţe, militanţi ai luptei pentru eliberarea socială şi naţională a patriei.
