Insula pisicilor, Tashirojima. Pisica în cultura japoneză

Insula pisicilor este un loc care există cu adevărat, în îndepărtata Japonie, o ţară ai cărei locuitori adoră aceste animale cu aerul lor misterios, cărora le place să fie admirate, să li se acorde atenţie şi care pot fi minunaţi companioni, aducând linişte, bucurie şi noroc, spun japonezii, acolo unde sunt îngrijite şi ocrotite.

Pentru locuitorii din “Tara Soarelui Răsare”, pisicile sunt fiinţe speciale, ele sunt simbolul norocului, fericirii și al abundenței. Japonezii au, în general, un program de lucru foarte încărcat, cu multe ore zilnice dedicate muncii şi, pentru cei mai mulţi, locuinţele sunt prea mici pentru a-şi permite să aibă un animal de companie și să își asume, în mod corespunzător, responsabilitatea pentru acesta.

De aceea, în oraşele mari, de exemplu, se dezvoltă tot mai multe spații dedicate pisicilor, unde oamenii pot merge oricând doresc să petreacă ceva timp cu acestea, să le hrănească, să le mângâie, să se joace. Pisicile sunt prezente, de asemenea, în Japonia, în baruri, cafenele, restaurante, spre bucuria clienţilor.

Pisicile în cultura japoneză

Ataşamentul special al japonezilor faţă de pisici nu este întâmplător. Are la bază o îndelungată tradiţie, potrivit căreia frumosul animal este întotdeauna “Maneki-Neko” (purtător de noroc), este curat, inteligent, calm şi nobil. În plus, pisicile se spală singure, se plimbă singure prin cartier, nu le deranjează să stea singure toată ziua și nu solicită atât de mult proprietarul pentru atenție cât sunt acasă.

Se consideră că pisica a apărut în Japonia în secolul al VI-lea aproximativ, odată cu doctrina budistă şi că ar fi fost adusă din China, fiind considerată, iniţial, un animal de lux, prezent numai în casele nobililor. Cu toate acestea, izvoarele istorice arată că oamenii au început să-i acorde o atenţie deosebită de la momentul în care, în anul 999, împăratului Ichijo i s-a oferit în dar, la a treisprezecea aniversare, o pisică.

În secolul al XIX-lea, în perioada Meiji, prima fază a Imperiului Japonez, când s-a trecut de la epoca feudală, la un stat modern şi industrializat, în care şi cultura s-a dezvoltat foarte mult, marele romancier japonez Soseki Natsume a scris un roman cu titlul „Eu, motanul” sau “Motanul are cuvântul” (tradus şi în româneşte), care este considerat o capodoperă a literaturii japoneze.

“Maneki-Neko” în Japonia de astăzi

În prezent, nu numai în locuinţe, dar şi în multe dintre vitrinele magazinelor din marile oraşe japoneze, se poate vedea o jucărie-simbol, din ceramică, întruchipând o pisică, numită Maneki-Neko – dacă are laba stângă ridicată, atrage clienţii, dacă laba dreaptă este ridicată, atrage banii. Cele mai populare sunt cele colorate în alb, negru, auriu, arămiu şi, mai ales, alb cu pete negre şi roşii, modelul fiind pisica japoneză Bobtail (cea mai îndrăgită rasă), cu blană moale şi mătăsoasă, coada scurtă, ochi rotunzi, aşezaţi în poziţie oblică. Există, în Japonia, şi un templu dedicat lui Maneki-Neko.

Pisici adevărate sunt şi în magazine, baruri, cafenele, pot fi mângâiate, ţinute în braţe, respectându-se însă strict nişte reguli: să nu fie alergate, să nu fie ţinute în braţe dacă nu vor, să nu fie trezite dacă dorm, să nu se vorbească prea tare, pentru a nu le deranja.

Tashirojima – Insula pisicilor

Insula pisicilor este Tashirojima, un loc care face parte din prefectura Miyagi. Este situată în Oceanul Pacific şi este formată din două sate-porturi (Oodomari și Nitoda), cu foarte puţini locuitori, toţi cu vârsta peste 60 de ani. Aproximativ 100 de oameni, a căror ocupaţie este pescuitul sau ospitalitatea, au grijă aici de circa 150 de pisici, pe care le venerează ca pe nişte mici “zei”. Pe Insula pisicilor, cum este uşor de presupus, nu există câini de companie.

Insula pisicilor este cunoscută şi sub denumirea de Insula mangaka – artist “manga” fiind termenul folosit pentru un creator de benzi desenate, unul dintre cel mai cunoscuţi autori japonezi de benzi desenate, care a intrat şi în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe benzi desenate publicate de un singur autor (peste 128.000 de pagini, în 770 de titluri, în 500 de volume) – Shotaro Ishinomori – intenţionând să se mute pe insulă cu puțin timp înainte de moartea sa. Nu a mai reuşit acest lucru, dar, pe insulă, există cabane cu tematică manga, în formă de pisici, în care se pot caza turiştii care sosesc pe insulă.

Cum a devenit Tashirojima “Insula pisicilor”?

La finele perioadei Tokugawa sau perioada Edo, adică a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, timp caracterizat prin dezvoltare economică şi viaţă înfloritoare, pe cea mai mare parte a insulei se creşteau viermi de mătase, iar locuitorii ţineau pisici pentru a alunga şoarecii care aduceau daune viermilor de mătase.

De atunci, locuitorii nu au încetat să aibă grijă de pisici, convinşi fiind că prezenţa lor este de bun augur, aşa cum au crezut şi în 2011, când un puternic tsunami a distrus coastele insulei, iar pisicile s-au ascuns în părţile din interior, mai adăpostite, pentru a reveni după ce portul a fost reconstruit.

În plus, întotdeauna pescuitul a fost o ocupaţie de bază pentru localnici, dar şi pentru cei veniţi din alte părţi si care obişnuiau să rămână pe insulă peste noapte, până îşi trăgeau năvoadele din ocean, iar pisicile au învăţat, în timp, să meargă şi să “ceară” mâncare (resturi de peşte) pe la hanurile unde poposeau pescarii.

În mijlocul insulei a fost ridicat, între cele două sate, şi un altar pentru micile feline – “Neko-jinja” – iar în toată prefectura Miyagi există în jur de zece altare, la care se adaugă 51 de monumente de piatră în formă de pisici. În cultura japoneză, există obiceiul de a se onora lucrurile pe care oamenii le consideră importante, fără ca acest gest să aibă o semnificaţie religioasă.

În prezent, Insula pisicilor este foarte cunoscută şi aici vin mulţi turişti pentru a fi în preajma micilor vieţuitoare. Au loc periodic, în Tashirojima, expoziţii foto cu pisici, iar în 2015, un regizor, pe nume Landon Donoho, a finanţat un documentar – “Cat Heaven Island” (“Raiul pisicilor”) – în care se spune povestea locuitorilor de pe insulă, dar şi a prietenilor lor fideli – pisicile.

Aoshima – Insula pisicilor

Faptul că ataşamentul japonezilor faţă de pisici nu este întâmplător îl demonstrează şi alte locuri în care aceste fiinte mici sunt tratate cu cea mai mare grijă. De exemplu, pe o altă insulă – Aoshima, şi aceasta cunoscută ca “Insula pisicilor” si care nu are mai mult de 1,5 kilometri lungime – numărul micilor feline il depăşeste de şase ori pe cel al oamenilor.

În acest loc, un bac ajunge de două ori pe zi, aducând turişti de pretutindeni, care se bucură să hrănească blândele pisicuţe de toate culorile. Primele pisici au ajuns aici la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când oamenii care s-au mutat pe insulă au adus cu ei şi pisici pentru a scăpa de şoarecii care distrugeau plasele din bărcile pescarilor.

Curiozităţi despre pisici

Frumoase, misterioase, independente, adorate, pisicile sunt foarte ataşate, mai mult decât ar părea, de cei care le îngrijesc. Pisica este alături de oameni de peste 4000 de ani. Potrivit unui studiu din 2012, pisicile au fost domesticite în jurul anului 2 200 i.Hr., în Egipt. Iată câteva curiozităţi despre aceste îndrăgite animale de casă:

• Simţurile pisicilor sunt mult mai dezvoltate decât cele ale oamenilor. Văd bine noaptea, auzul poate percepe frecvenţe de până la 64 kHz, iar mirosul este de 16 ori mai fin decât al omului. Simțul tactil îi permite pisicii să-și folosească mustățile pentru a evita obstacolele în întuneric, prin detecția variațiilor de presiune a aerului. Pisica are şi un remarcabil simţ al echilibrului, ceea ce o ajută să cadă întotdeauna în picioare, să sară la (de la) înălţimi de cinci ori mai mari decât dimensiunile corpului. Poate să şi alerge foarte rapid (circa 40 km./ oră), poate străbate 100 de metri în doar 9 secunde, dar oboseşte repede.
• Un veritabil “al şaselea simţ” este asigurat de aşa-numitul “organ al lui Jacobson”. Este vorba de capacitatea de a “gusta” mirosurile prin răsfrângerea buzelor, lăsând mirosurile să pătrundă prin două mici orificii situate în spatele incisivilor şi care sunt în legătură cu cavităţile nazale.
• Mieunatul este insistent când cere ceva si sacadat, când pândeşte ceva. Numai pisicile mascul folosesc mieunatul pentru a comunica cu stăpânii. În schimb, torsul pisicilor este un mister parţial explicat. Torsul emite vibraţii identice cu cele folosite în medicină pentru a calma durerile sau a trata o leziune. Pisica toarce de când este pui (în timpul suptului) şi apoi şi la maturitate, când este mângâiată, pentru a-şi exprima afecţiunea faţă de om. Torsul are şi efect reparator, terapeutic, când pisica suferă dintr-o anumită pricină. Este singura felină care are capacitatea de a toarce toată viaţa. Felinele mari torc numai când sunt pui.

  

• În general, pisicilor nu le plac dulciurile, pentru că nu au enzime pentru a digera zaharurile.
• Pisicile aparţin grupului digitigradelor, adică merg în vârful picioarelor (spre deosebire de om, de exemplu, care este plantigrad (merge călcând pe toată talpa piciorului).
• Pisicile transpiră prin perniţele labelor (acolo unde sunt situate glandele lor sudoripare), nu prin piele.
• Nasul unei pisici (ca şi în cazul oamenilor) este unic. Nu sunt două pisici la fel, deşi pot semăna.
• Micile feline dorm circa 15 – 18 ore pe zi, fiind mai active noaptea. Visează mult, timp în care activitatea electrică a creierului este foarte intensă. Pentru somn, preferă locurile însorite şi confortabile. În interior, aleg frecvent un loc mai înalt (spătarul unui fotoliu sau al unei canapele), pentru a putea controla ce se întâmplă în jur.
• Structura creierului pisicii este foarte asemănătoare (în proporţie de 90%) cu cea a omului.
• Toţi puii de pisică, atunci când sunt foarte mici, au ochii albaştri, culoarea de adult stabilindu-se după prima lună de viaţă.
• Jumătate din viaţă pisica o petrece spălându-se, deoarece astfel este stimulată circulaţia sângelui şi se curăţă blăniţa.
• Pisicile tricolore sunt aproape întotdeauna femele, în timp ce masculii au cel mult două culori.
• O altă curiozitate este aceea că acolo unde încape capul unei pisici, cu siguranţă va încăpea (va trece) şi corpul.

Fapte insolite cu şi despre pisici

• Când pisicile aduc şoricei stăpânului, acest fapt înseamnă că ele consideră că stăpânul nu-şi poate procura singur hrana; este un “dar”, un semn de dragoste şi recunoştinţă pentru omul care o ingrijeste.
• Când o pisică priveşte o persoană şi îşi mijeşte ochii, clipind, este un semn de încredere totală şi de afecţiune. Când pisica se întinde pe spate, în faţa stăpânului, este cel mai afectuos salut.
• Studiile au arătat că pisicile recunosc întotdeauna glasul stăpânului care le strigă, dar, de cele mai multe ori, aleg să-l ignore.
• A te bucura de prezenţa unei pisici reduce cu o treime riscul unei crize cardiace.
• O pisică nu trebuie “umanizată”– în sensul că nu trebuie să fie ïmbracată (nu-i place acest lucru), decât dacă trăieşte în regiuni foarte reci şi are nevoie de protecţie; nu trebuie aşezată la masă, pentru ca stăpânul să-i dea să mănânce din farfuria lui (ei nu-i place să împartă hrana cu altcineva).
• Pe un album al lui Freddie Mercury, din 1985, există această dedicaţie: “Motanului meu, Jerry, dar şi lui Tom, Oscar, Tiffany şi tuturor celor care iubesc pisicile”.