Insula Rodos, pământul visurilor cu ochii deschişi

Rodos (sau Rhodos) este cea mai mare și cea mai estică insulă dintre insulele grupului Dodecaneze, în Marea Egee. Această insulă, a patra ca mărime din Grecia, este situată mult mai aproape de țărmul turcesc decât de cel al patriei-mamă.

Prima mea ieşire din ţară a avut loc în vara anului 2012, iar ca destinaţie am avut insula Rodos din Grecia. Nu ştiam la ce să mă aştept, aveam emoţii cumplite şi abia aşteptam să ajung pe pământ greces, să ies din ţară şi să văd cum stau lucrurile şi-n alte părţi ale lumii. Număram zilele până trebuia să plec, iar în ultima săptămână, aşteptarea plecării a fost cea mai grea.

În sfârşit, a venit şi dimineaţa plecării. M-am trezit foarte devreme, din cauză că aveam avionul la ora 14:00, din Bucureşti şi trebuia să ajung în timp util din Braşov. Oricum, nu cred că am dormit în noaptea dinaintea plecării mai mult de patru ore. Am ajuns la aeroport în timp util şi mi-au rămas destule minute pentru ca numărul emoţiilor legate de modul în care va decurge zborul cu avionul să crească. Era, de asemenea, şi prima oară când călătoream în aer.

Zborul a fost chiar plăcut, cu mult mai liniştit decât toate imaginile pe care mi le creasem eu. Am aterizat pe aeroportul din capitala Rodos, unde mă aştepta un autocar pentru a merge la hotel. Toată excursia în Grecia a fost organizată de părinţii prietenului meu, aşa că totul era aranjat pentru noi, urmând să stăm la un hotel all-inclusive şi să nu trebuiască să ne îngrijorăm de cazare. La hotel, totul era frumos, dar vedeam marea la doi paşi de mine şi parcă nu mai aveam răbdare să-mi las bagajele şi să fug pe plajă. Ne-am cazat rapid, am aruncat bagajele pe unde am apucat prin cameră, mi-am luat pălăria şi ochelarii de soare şi am ieşit pe plajă. Apa limpede şi mirosul sărat m-au primit cu braţele deschise. A fost cea mai bună metodă de a mă integra pe un teritoriu nou. Apa mi-a alungat toate emoţiile pe care le aveam şi m-a lăsat să mă bucur de faptul că am ajuns la mare.

În cele şapte zile cât am stat în Rodos am vizitat tot ce puteam să vizitez. Hotelul în care eram cazată se afla în Iallysos, un mic orăşel turistic din Rodos. În fiecare seară, străbăteam străzile oraşului de la un căpăt la altul, căutând să descopăr mereu orice secret pe care oraşul încerca să-l ascundă de mine.

Prima zi mi-am petrecut-o bucurându-mă de mare, de nisipul pietros, de piscina din incinta hotelului şi de cele 40 de grade Celsius pe care le simţeam atât de plăcut. Eu şi prietenul meu am reuşit, tot în prima zi, să ne facem un plan al celor şapte zile pe care urma să le petrecem aici, pentru a nu pierde nimic din acestă experienţă. Astfel, în ceea de-a doua zi am luat transportul în comun şi am plecat doar noi doi în capitala insulei, numită tot Rodos. A fost destul de ieftin, pe undeva pe la patru euro dus-întors pentru amândoi.

Cum am ajuns acolo, ne-a izbit agitaţia urbană, agitaţie de care nu aveam parte în Iallysos. Portul era plin de bărci de toate dimensiunile, de pescari agitaţi care-şi aranjau năvoadele. Mergând de-a lungul portului, am descoperit şi ce se afla acum în locul Colosului din Rodos, una dintre cele şapte minuni ale Lumii Antice. Colosul din Rodos era amplasat pe cele două ţărmuri ale insulei, iar acum, în locului acestuia se află, pe un ţărm, o capră, iar pe celălalt, un ţap.

Tot în Rodos, am vizitat Vechiul Oraş Medieval unde m-am simţit ca într-un mare labirint. Acesta este, din anul 1988, trecut în patrimoniul UNESCO. Cred că am petrecut acolo aproximativ trei ore, vizitând fiecare colţişor şi citind fiecare inscripţie. Tot în Vechiul Oraş Medieval am vizitat şi Palatul Marelui Maestru al Cavalerilor de Rodos, care m-a impresionat prin măreţia sa. Am ajuns chiar şi-n cel mai nordic punct al insulei, de unde puteam vedea pământul turcesc, pentru a mă odihni pe cea mai cunoscută plajă din Rodos, Eli, plajă care era plină ochi de lume.

În altă zi, am fost şi am vizitat oraşul Lindos. Pentru a ajunge acolo, a trebuit să revenim în capitală, de unde am luat o barcă cu care, două ore mai târziu, am ajuns în Lindos. Drumul cu barca a fost minunat, căci am mers pe lângă ţărm şi am apucat să văd şi alte plaje pe care nu aş fi avut altfel cum să le văd. În Lindos, am ajuns pe undeva pe la ora prânzului şi am decis să mergem direct la Acropole. Până la urmă, acesta fusese motivul pentru care am decis să vizităm oraşul: pentru a vedea Acropolele din Lindos. Am avut trei ore la dispoziţie să ne plimbăm prin oraş şi am profitat de acel timp la maximum. Am urcat pe un măgar până la Acropole unde mi s-a tăiat respiraţia în fața a ceea ce am văzut. Cerul senin parcă se împletea cu ceea ce se afla pe muntele unde erau Acropolele şi-ţi dădea senzaţia că eşti mai aproape de zei. Totul era foarte bine conservat, ba chiar se lucra încă la reamenajarea şi reconstituirea locului. Am stat pentru câteva minute jos, pe o bancă de piatră, şi tot ce am putut să fac a fost să mă bucur de ceea ce am în faţa ochilor. Dintr-o parte, se putea vedea un mic golf în care soarele trimitea lumină şi se formau tot felul de desene frumoase pe întinderea de apă.

După ce am terminat de vizitat Acropolele, am decis că mai aveam timp şi pentru a ne plimba prin oraşul de la poalele muntelui, aşa că am pornit la pas spre explorarea oraşului. Toate casele erau în alb şi albastru şi totul arăta foarte grecesc, dacă pot spune asta. Cel puţin la asta mă trimitea pe mine cu gândul. Am intrat în fiecare magazin în parte, am mâncat curmale proaspăt culese şi am văzut copacul în care cresc rodiile. Locuitorii erau toţi cu zâmbetul pe buze şi dispuşi să te ajute atunci când aveai nevoie de ceva. Din oraş, am coborât spre plajă, pentru a lua barca înapoi spre Rodos şi am petrecut câteva minute acolo. Cea mai liniştită şi mai limpede apă se găsea pe plaja din Lindos. Am intrat în apă până la genunchi şi vedeam peştii plimbându-se pe lângă picioarele mele. La mal, oamenii stăteau cu cărţile-n mare şi nicio picătură de apă nu ajungea pe cărţi. Era un loc minunat şi liniştit. Nimic nu-ţi putea tulbura starea de bine, nici măcar copiii agitaţi care se jucau cu mingea. Totul făcea parte din peisaj, totul se împletea cu bine şi dădea naştere unui loc cald în care ţi-ai dori mereu să revii.

În ultima zi, am vizitat oraşul de lângă Ialyssos, Filerimos, orăşel nu prea populat de turişti, căci nu are ieşire la mare. Dar mie mi-a plăcut. Avea ceva din aerul unui oraşel de provincie american, în care fiecare cunoaşte pe fiecare şi oricine ajută pe oricine.

Am să revin cu drag în Rodos oricând voi avea ocazia, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, rămân fericită că am reuşit să-mi construiesc amintiri frumoase în urma acestei experinţe. De notat că la întoarece am trăit pe pielea mea şi tulburenţe în avion şi nici asta nu a fost atât de urât pe cum îmi imaginam eu.