Ion Minulescu s-a nascut in Bucuresti, copilaria petrecandu-si-o la Slatina, unde s-a nascut si a copilarit si mama sa. Scoala gimnaziala si cea primara le-a facut la Pitesti iar in anul 1899 si-a facut bacalaureatul in Bucuresti la pensionul „Branza si Arghirescu”.
Inca din anul 1897, Ion Minulescu scrie primele framantari poetice ce apar in „Povestea Vorbei” o revista literara, insa nu sub numele sau real ci sub pseudonimul (I.M) Nirvan, perioada in care inca studia la Pitesti. Inainte cu doi ani de a pleca la Paris dirind sa studieze dreptul juridic, mai exact in 1899, tanarul poet publica sub numele I. Minulescu-Nirvan scrierea „Foaia pentru toti”. Odata ajuns in Paris, acesta isi schimba radical dorintele, datorita influentei poetilor francezi, de a caror scriere devine practic fascinat si astfel uita de gandurile cu care a pornit, si de studiile la Juridic la Universitatea de Drept. Se intoarce in tara cu patru ani mai tarziu si incepe sa compuna atat poezie cat si proza, iar in anul 1905, scoate primele poeme. Unele reprezinta practic secvente din paginile prozei „Jurnalul Unui Pribeag” publicate in „Viata Noua”, revista lui Ovid Densusianu, acesta din urma fiind una dintre cele mai de seama personalitati ale simbolismului ca si miscare, de la acea vreme.
Un an mai tarziu, in 1906, Ion Minulescu incepe sa-si publice versurile in revista de cultura „Viata literara si artistica”, ce apartinea lui I. Chendi, acele versuri fiind mai tarziu incluse in volumul „Romante pentru mai tarziu”. Tot in acelasi an, Ion Minulescu incepe sa traduca versuri din H. de Régnier, Charles Guérin, Albert Samain, H. Bataille, ce vor fi publicate intre 1906-1907 in revista Semanatorul, acele traduceri realizandu-le impreuna cu noul sau prieten Dimitrie Anghel. Datorita sederii de pe malul Marii Negre in iarna lui 1906-1907, cei doi amici realizeaza cate-un volum de versuri in ale caror pagini se vor regasi toate sentimentele acelor clipe petrecute in Constanta. Ion Minulescu finalizeaza „Romante pentru mai tarziu” in 1908, iar Dimitrie Anghel realizeaza „Fantaziile”.
Putin mai tarziu, Ion Minulescu se casatoreste cu Claudia Millian, o poeta simbolista de asemenea, care a scos volume precum „Garoafe Rosii” in anul 1914, „Cantari pentru pasarea albastra” din 1923, „Intregire” scos in 1936, si cateva piese de teatru, intre care drama „Vreau sa traiesc” din anul 1937. Si asftel la data de 11 Apilie in anul 1914 Ion Minulescu isi uneste destinul cu cea cu care va avea ulterior si o fiica pe numele Mioara Minulescu, ce avea sa devina artista plastica inzestrata, ea pastrand cu sfintenie memoria vie a parintilor ei. Intre anii de razboi 1916-1918, sotii Minulescu se refugiaza la Iasi, perioada dupa care apare volumul „Masti de Bronz si Lampioane de Portelan” al lui Ion Minulescu.
In anul 1921, Ion Minulescu scrie piesele dramatice „Pleaca Berzele” si apoi comedia intr-un singur act Lulu Popescu”, care se joaca pe scena Teatrului National. Trei ani mai tarziu, in 1924, scriitorul va realiza si una dintre marile succese literare ale vremii, cu numele „Rosu, Galben si Albastru”, volum ce a fost publicat in prealabil in paginile revistei „Viata Romaneasca”. Mai scrie apoi si „Omul care trebuia sa moara – grotesca tragica in trei acte”, in 1939, ce apare cu titlul „Ciracul lui Hegesias”. Abia peste inca sase ani, Ion Minulescu scrie versurile ce vor alcatui volumul de versuri „Strofe pentru toata lumea” si apoi apare cartea „Cetiti-le Noaptea”, ce contine nuvele fantastice, publicata sub forma de culegere.
Volumele de proza ale lui Ion Minulescu sunt:
-
Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., din 1908
-
Masti de bronz si lampioane de portelan, Ed. Alcalay, din 1920
-
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, din 1920
-
Pleaca berzele, Ed. Alcalay, 1920
-
Rosu, galben si albastru, Ed. Cultura nationala, 1924
-
Manechinul sentimental, Ed. Cultura nationala, 1926
-
Corigent la limba romana, Ed. Cultura nationala, 1929
-
Barbierul regelui Midas, Bucuresti, 1929
-
3 si cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
-
Cetiţile noaptea, Ed. Cultura naţională, 1933
Volumele de versuri ale lui Ion Minulescu sunt:
-
Romante pentru mai tarziu, Ed. Alacalay, 1908,
-
De vorba cu mine insumi, Bucuresti, 1913
-
Spovedanii, colectia Manuscriptum, 1927
-
Strofe pentru toata lumea, Ed. Cultura Nationala, 1930
-
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundatiilor, 1936
-
Versuri, editie definitiva ingrijita de autor, 1939
In anul 1944, Ion Minulescu se stinge din viata, in urma unui colaps cardiac, la Bucuresti, fiind inmormantat alaturi de alte personalitati in vestitul cimitir Bellu. Dealungul vietii a fost si director general al artelor in Ministerul de culte si arte, a condus publicatiile simboliste „Revista Celortalti” si „Insula”. In timpul vietii a avut d la cine invata, printre mentorii sai fiind Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Stefan Petica, preluand mult si de la simbolistii francezi si belgieni. Ion Minulescu a cultivat in scrierile sale motive tipic simboliste, incadrandu-se cu succes in acest gen, in poeziile sale aparand teme precum mirajul locurilor exotice pe care le-a colindat de-a lungul vietii, indeosebi marea ca si aspiratie spre absolut, stari sufletesti indescifrabile, erotism sau moarte, expuse intr-un limbaj alegoric. Scrierile sale se pot caracteriza in mare prin umor sentimental fantezist.
