Home Călătorii Obiective turistice din România Județul Vrancea: natură, istorie și cultură în inima României

Județul Vrancea: natură, istorie și cultură în inima României

0

Judeţul Vrancea este un judeţ frumos al ţării noastre, în care vă puteţi bucura atât de liniştea naturii, cât şi de farmecul oraşului, bogat în istorie şi obiective turistice, importante din punct de vedere cultural.

Datorită poziţiei geografice pe care o are (se află în sud-estul ţării), acest judeţ face parte din două regiuni istorice, şi anume din Moldova şi din Muntenia, fiind totodată la graniţa cu Transilvania, deoarece se întinde până la curbura Carpaţilor Orientali şi se învecinează astfel cu judeţul Covasna la Vest. În acest fel, vrâncenii sunt consideraţi un punct de legătură între cele trei importante regiuni istorice româneşti.

Prima atestare documentară a judeţului Vrancea datează din 2 iulie 1431, sub formă de VARANCHA, dintr-o scrisoare redactată în limba latină. În istoria ţării noastre, ţinutul acesta este simbolul unor realizări semnificative pentru neamul românesc, una dintre acestea fiind Unirea dintre Moldova și Țara Românească din 24 ianuarie 1859.

Închinat în cinstea Unirii, în centrul Focșaniului, reşedinţa de judeţ a ţinutului vrâncean, se află Obeliscul Unirii, realizat de către sculptorul Ion Jalea. În această perioadă, Focșani a fost primul oraş în care se găseau primele instituţii ale noului stat, format în urma unificării, motiv pentru care este considerată prima capitală a Principatelor Unite.

Focsani
Focsani

Din respect pentru eroii neamului, judeţul Vrancea va pune la dispoziţie posibilitatea de a vizita două dintre locurile în care au avut loc victorii importante pentru români, în Primul Război Mondial. În ambele locuri, s-au ridicat mausoleuri, primul este Mausoleul eroilor de la Mărăşeşti, situat la o distanţă de 20 de km de Focșani și al doilea este Mausoleul eroilor de la Mărăşti, acesta din urmă aflându-se la o distanţă de 66 de km.

Şi din punct de vedere al literaturii, acest ţinut este generos, el reprezentând locul de inspiraţie al baladei “Mioriţa”, despre care se spune că a fost descoperită de către Alexandru Russo într-un sat din Soveja. Acum, acest poem se află în peste 1500 de variante, răspândite în întreaga țară. Acest lucru nu trebuie să surprindă pe nimeni, deoarece acest loc are o natură bogată, plină de peisaje rustice încântătoare.

Întâlnim un relief variat, interesant prin faptul că acesta coboară în trepte de la vest la est. Deasupra tuturor, tronează mândri munţii Vrancei, unde întâlnim următoarele înălţimi: 1785 la vârful Goru (acesta este cel mai înalt vârf din munţii Vrancei), 1720 la vârful Giurgiu, 1672 la vârful Pietrosu, la vârful Zboina Frumoasa întâlnim înălţimea de 1657 m, iar vârful Lăcăuți are o înălţime de 1777 m, acesta fiind cel mai cunsocut şi cel mai vizitat, aici aflându-se şi o staţie meteorologică.

Depresiunile intramontane Gresu şi Lepșa ale munţilor Vrancei sunt două zone turistice foarte apreciate de vizitatori, în care puteţi vizita Cascada Putnei, de aproximativ 80 de metri lungime, care creează un efect vizual puternic, datorită căderii de apă de 12 metri, ce se strecoară printre două stânci impresionante.

Cascada Putnei

O altă atracţie în Lepșa o reprezintă Păstrăvăria Lepșa, aceasta are o capacitate de 10 tone de păstrăv şi există în Lepșa de la anul înfiinţării, din 1955. Mai jos de munții Vrancei, întâlnim următoarele trepte de relief: Dealurile Subcarpatice şi Câmpia Siretului Inferior. Cel mai înalt deal care există aici este Măgura Odobeşti, cu o înălţime de 996 de metri, care face deliciul unei experienţe turistice interesante, datorită frumuseţii naturii.

Locurile care pot fi vizitate în Vrancea sunt numeroase, cele menţionate mai sus fiind câteva dintre atracţiile oferite. Rezervaţia Naturală Cheile Tișiței reprezintă un obiectiv tursitic important, indiferent de sezon.

Această minunăţie a naturii a fost posibilă deoarece râul Tișița a săpat o vale între muntele Tișaru Mare şi dealul Râpa Caprei. Cei care vizitează acest loc vor rămâne uimiţi de văile înguste, de drumul aventuros, care traversează stânci, ape sau trece pe lângă pereți de piatră, poziţionaţi aproape vertical.

Lungimea rezervaţiei este de 4,5 km şi se află la o înălţime de 850 de metri. O mică excursie la această rezervaţie nu va fi, cu siguranţă, regretată, deoarece aveţi prilejul să vedeţi 853 de specii de insecte (527 dintre insecte fiind fluturi) şi specii de animale, chiar şi urşi, pentru cei mai curajoşi dintre dumneavoastră.

Rezervaţia ecologică Focul Viu, situată în Andreașu, poate reprezenta un alt posibil popas, dacă vă aflaţi prin Vrancea. Aici, se află suprafaţa cea mai mare de “focuri vii” din întreaga ţară (suprafaţa fiind de 400 de metri pătraţi), cât şi cel mai mare mare debit de metan, de 50 de tone/an.

Aici, datorită emanaţiei de gaze naturale din pământ, se formează flăcări, care se aprind de la razele soarelui. O altă rezervaţie naturală este Rezervaţia Forestieră Cenaru, unde veţi găsi copaci uriaşi de fag şi tisă, care au vârste cuprinse între 130-200 de ani. Aceste rezervaţii sunt câteva dintre cele 16 rezervaţii naturale cu care se poate mândri acest judeţ.

Fiind o zonă viticolă, pasionaţii de vin se pot bucura, în acest loc, de două pivniţe existente din Evul Mediu, unde pot vedea colecţii importante de vinuri. Prima se numeşte Hribele domneşti şi se află în localitatea Panciu, iar a doua se numeşte Beciul Domnesc şi se află în Odobești. Dacă părăsim meleagurile pitoreşti şi ne îndreptăm catre Focșani, putem face o excursie culturală reuşită, datorită bogăţiei monumentelor şi clădirilor istorice.

În primul rând, în Focşani, există Complexul muzeal Vrancea unde veţi găsi secţii de istorie şi arheologie, etnografie sau ştiinţele naturii, muzeul datând din anul 1931. În anii 1924-1926, a fost ridicat Mausoleul Eroilor de la Focşani, în interiorul căruia se află expuse arme, artă plastică şi fotografii ale Primului Război Mondial.

Teatrul Maior Gheorghe Pastia

O altă construcţie care trebuie vizitată este Teatrul Maior Gheorghe Pastia, construit prin generozitatea celui care i-a dat şi numele, Gheoghe Pastia, care îşi dorea un loc cultural reprezentativ pentru Focșani. Construcţia a fost finalizată pe la 21 noiembrie 1913, iar acum, valoroşii artişti români încântă spectatorii focşăneni cu momente artistice minunate.

Acestea sunt o parte din locurile care pot fi vizitate în Vrancea, un ţinut frumos, în care vă puteţi bucura de munte, de natură, de apă, de clădiri şi monumente istorice, descoperind astfel o parte din spiritul vrâncean.

Vinurile din Vrancea sunt renumite la nivel național și internațional. Podgoriile extinse sunt nu doar o sursă de venit pentru localnici, ci și o atracție majoră pentru turismul vinicol.

Peisajele Vrancei, de la serpentinele de munte până la văile adânci, oferă panorame memorabile. Regiunea este, de asemenea, cunoscută pentru activitatea sa seismică, fiind unul dintre cele mai active zone geologice din România.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version