In 1893, pentru o moneda de cinci centi, in diverse targuri din America, putea fi vazut un scurt film, la un aparat numit kinetoscop, inventat de Thomas Alva Edison. Era conceput astfel incat o singura persoana putea sa vizioneze, privind printr-un orificiu, o imagine in miscare. Parti din inventia lui Edison au supravietuit sub forma benzii de celuloid perforat, de 3,55 centimetri latime, denumita “film”.
Precursorul kinetoscopului – phenakistiscopul – era alcatuit din doua discuri, unul avand cateva deschizaturi, la distante egale, iar pe celalalt aflandu-se imagini, descompuse in faze succesive, care, daca erau rulate la o anumita viteza, lasau impresia de miscare. In aceeasi perioada, un cunoscut fotograf al epocii, Eadweard Muybridge, in anul 1879, concepe zoopraxiscopul, care reusea sa proieteze imagini obtinute prin folosirea mai multor camere fotografice. Inventarea unei camere fotografice capabile sa inregistreze imagini in derularea lor temporala, in laboratoarele lui Edison, a dus insa la aparitia unei metode mult mai eficiente in ceea ce priveste costurile de functionare. Pe de alta parte, vizita pe care Edison i-o face lui Eadweard Muybridge, in cadrul laboratoarelor sale din West Orange, va starni interesul celebrului industrias american in ceea ce priveste camera de filmat. Muybridge ii propune lui Edison sa colaboreze pentru combinarea zoopraxiscopulului cu fonograful, dar acesta decide sa nu participe intr-un asemenea parteneriat. Explicatia unui asemenea refuz se leaga de faptul ca Edison depusese deja, in octombie 1888, toata documentatia pentru obtinerea unui patent pentru un aparat, care, spunea el, “va face pentru ochi ceea ce face fonograful pentru ureche”, descriindu-l cu lux de amanunte. Edison isi numeste inventia kinetoscop, pornind de la cuvintele grecesti „kineto” care inseamna „miscare” si „scopos” – „a privi”.
In luna iunie a anului 1889, Edison ii incredinteaza asistentului sau, William Kennedy Laurie Dickson, realizarea practica a dispozitivului. Experimentele se desfasurau in laboratoarele Edison, iar inventatorul era cel care monitoriza si coordona intreaga activitate a echipei, in calitate de sef de laborator. Dickson aduce, pe parcurs, semnificative imbunatatiri aparatului, deoarece ideea lui Edison de a folosi un cilindru de fonograf, care, prin rotire, sa creeze iluzia miscarii, s-a dovedit complet neaplicabila. La finalul proiectului, insa, Edison isi asuma intregul merit pentru construirea kinetoscopului, chiar daca lucrul efectiv a fost facut de altcineva.
In aceeasi perioada, 1880-1890, fratii Lumiere, in Franta, experimentau conceptele fotografiei in miscare si, in 1895, chiar prezinta, la Paris, primul film, la care au asistat in jur de 30 de spectatori. Kinetoscopul lui Thomas Edison ii devanseaza, insa, pe francezi, deoarece debuteaza in fata publicului larg in primavara anului 1894, dar, pentru ca nu avea si capacitatea de proiectie, imaginile nu puteau fi vazute decat de o persoana, pe rand.
Kinetoscopul era, de fapt, o cutie din lemn, destul de inalta, de aproximativ un metru si jumatate, cu un vizualizator de alama, de mici dimensiuni, in partea de sus a cutiei. In interior, o rola de film era asezata pe un sistem de rulare special conceput, cu ajutorul caruia filmul trecea printr-o serie de rolere verticale, amplasate pe toata inaltimea cutiei. In momentul in care o moneda era inserata in aparat, motorul din interiorul kinetoscopului facea ca rola de film sa fie pusa in miscare, prin intermediul unui suport rotativ, si prin fata unei surse de lumina. Imaginile nu erau foarte clare, dar “spectatorul” putea vedea, pentru prima data, demonstratia miscarii, in scurtele secvente care apareau pe ecranul dispozitivului.
Pe langa imaginile neclare, dispozitivul lui Edison mai avea si alte puncte slabe – nu putea prezenta mai mult de 20 de secunde de miscare, pentru ca functiona la o rata de 40 de imagini pe secunda, iar capacitatea de rotire a rolei era limitata la lungimea de 15 metri. Gradual, pe masura ce dimensiunea rolelor de film a crescut, odata cu cresterea vitezei de filmare, kinetoscopul putea prezenta imagini in miscare pentru maximum un minut.
Progresele altor inventatori au facut ca Edison si echipa sa se reorienteze. In Europa, savantul american se intalneste cu francezul Etienne-Jules Marey, care inventase cronofotograful, un dispozitiv capabil sa produca o serie de imagini fixe, dar caruiau ii lipseau rolele de film mai lungi si mai rezistente. In momentul in care John Carbutt inventeaza rolele de film din celuloid, acestea au inceput sa fie folosite in cadrul experimentelor lui Edison. Pana la finalul anilor 1890, Dickson alaturi de noul sau asistent, William Heise, incep perfectionarea unui aparat, care avea sa expuna rola de film intr-un mecanism vertical. Prototipul noului kinetoscop este expus in cadrul Conventiei Nationale a Federatiei Clubului Femeilor, din 20 mai 1891. Patentul pentru kinetograf (camera efectiva) si pentru vizualizatorul sau este obtinut pe data de 24 august, in acelasi an.
In brevetul kinetografului se mentiona ca latimea filmului trebuia sa fie de 35 de milimetri si se putea folosi si un cilindru special. Pana la finalul lui 1892, dispozitivul este pus in practica, acesta constand intr-un dulap vertical, inalt de un metru si jumatate, prevazut, in interior, in partea superioara, cu o lentila maritoare si cu o rola de film continua, cu o lungime de aproximativ 15 metri. Sub film era pozitionata si o lampa electrica, iar intre lampa si film, un mecanism rotitor, cu o fanta ingusta. Pe masura ce fiecare cadru de film trecea pe sub lentila maritoare, declansatorul permitea emiterea unui flash, atat de puternic, incat imaginea parea statica, inghetata. Rularea foarte rapida a tuturor imaginilor statice genera impresia de miscare. Sistemul orizontal de rotire a fost schimbat cu unul vertical, iar “spectatorul” putea privi prin intermediul unui spatiu mic, deschis, din partea de sus a cutiei. Prima demonstratie publica a noului kinetoscop a fost realizata in cadrul Institutului de Arta si Stiinta din Brooklyn, pe data de 9 mai, 1893.
Filmul prezentat a fost “Blacksmith Scene”, realizat de Dickson, cu fotografii facute de William Heise si montat in laboratoarele Edison. Era un scurt metraj alb-negru, mut, de un minut, in care se putea vedea o nicovala, in planul din spate, si, in prim plan, un fierar (Blacksmith). 25 de centi costau cateva astfel de minute de divertisment, echivalentul unui bilet pentru un mare spectacol de comedie, iar Edison incasa pentru fiecare kinetoscop vandut in jur de 250 de dolari. Studiourile Edison, la sfarsitului primului an, din filmele oferite publicului si din aparatele produse au inregistrat un beneficiu substantial. Secolul al XX-lea a adus alte si alte inovatii. Dupa 1927, cand a fost difuzat, cu aparate de proiectie, pe ecran mare, primul film sonor (“Cantaretul de jazz”), si pana astazi, cinematografia s-a dovedit a fi nu numai o arta exceptionala, cu actori remarcabili, ci si o industrie generatoare de profituri uriase.
