Laponia, nume cu sonorităţi nordice, misterioase, este ţara poporului sami, care trăieşte, alături de norvegieni, finlandezi, suedezi şi ruşi, în zona boreală, europeană, dincolo de Cercul Polar arctic, din nordul Norvegiei, Suediei, Finlandei şi a Insulei Kola (care aparţine Rusiei). Legendele spun că este ţara lui Moş Crăciun. Viaţa poporului sami, stabilit aici în urmă cu mii de ani, se bazează pe transhumanta cu turmele de reni, ei sunt de asemenea pescari şi vânători iscusiţi. Renii, care cresc în semi-sălbăticie, fiind singurul animal care se hrăneşte în mare măsură cu licheni, prezintă o importanţă majoră în viaţa localnicilor, fiind folosiţi atât la tracţiunea săniilor, cât şi pentru alte beneficii economice.

O vastă zonă montană din Laponia, cu o suprafaţă de 940 de mii de hectare, figurează pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, începând cu anul 1996, prezentând, din punct de vedere natural şi cultural, un interes excepţional pentru ceea ce umanitatea are de lăsat ca moştenire generaţiilor următoare.

Laponia – repere geografice

Situată dincolo de Cercul Polar Nord, mărginită de Oceanul Atlantic şi de Oceanul Glacial Nordic, Laponia este una dintre cele mai nordice regiuni europene. Iarna, temperaturile se situează în jurul a -40 de grade Celsius, iar vara pot ajunge până la 27 de grade Celsius. Vegetaţia este cea de taiga şi de tundră.

Principalele oraşe ale Laponiei sunt Rovaniemi, Inari, Karasjok, Kiruna, Ivalo. Rovaniemi, oraşul Lui Moş Crăciun, este şi capitala Laponiei. Este situat la zece kilometri spre sud de Cercul Polar şi aici trăieşte o treime din populaţia Laponiei.

Inari este aşezat pe malul spectaculosului lac cu acelaşi nume, loc unde în vechime se practicau diverse ceremonialuri religioase. La Inari se afla Parlamentul Laponiei şi un muzeu al culturii sami. Acest oraş se află în apropierea unei mari resurse aurifere, situată la 40 de kilometri spre sud, unde se găseste şi singurul muzeu din lume al “căutării aurului”, în satul Tankavaara, care găzduieşte anual şi o competiţie a “căutătorilor de aur”.

Laponia – cultura poporului sami

Cultura tradiţională a poporului sami, care locuieşte în Laponia, se particularizează prin elementele specifice ale habitatului, legendelor, muzicii şi poeziei, prin caracteristicile vestimentare, de exemplu pantalonii făcuţi din piele de ren (bellinger) sau pantofii (skaller) foarte rezistenţi şi călduroşi, confecţionaţi din pielea de pe capul renilor (skalle, în norvegiană, înseamnă “cap”).

Joik este cântecul tradiţional al samilor, moştenit din ritualurile vechi, şamanice, cântat a cappella sau acompaniat de bătăile ritmate ale unei tobe, având un rol spiritual. Joik, bazat adesea pe improvizatie, descrie esenţa unei persoane, a unui loc sau animal. Fiecare bărbat sau femeie are melodia sa, care reprezintă un fel de “portret” muzical. Din punct de vedere muzical, principala caracteristică este repetarea unor anumite silabe, ca un fel de refren, precum şi interjecţiile onomatopeice, imitând ţipetele animalelor. Seamănă aceste cântece ritualice ale poporului sami din Laponia cu cele ale amerindienilor şi cu ale inuitilor (populaţie care trăieşte, de asemenea, la Polul Nord, în regiunuile din nordul Canadei şi în Groenlanda) sau ale popoarelor din Asia Centrală.

Din nefericire, multe dintre tradiţiile poporului sami s-au pierdut în timp, în primul rând din pricina misionarilor creştini (primul dintre aceştia fiind pastorul lutheran Lars Levi Laestadius), din secolul al XIX-lea. Mai înainte, în 1685, sub influenţa Bisericii Norvegiei, multe dintre tobele şamanice utilizate de populaţia băştinaşă au fost arse. Faptul că astăzi se mai poate auzi cântecul tradiţional Joik se datorează samilor care au continuat să-şi afirme tradiţiile în pofida interdicţiilor.

Limba sami sau lapona, vorbită de aproximativ 35 000 de locuitori, este de origine fino-ugrică, grup lingvistic din care mai fac parte maghiara, limba hanti şi limba mansi, acestea formându-se în urmă cu peste 5000 de ani, în partea vestică a Munţilor Urali.

Laponia, ţara lui Moş Crăciun

În Finlanda, în apropiere de Rovaniemi (la opt kilometri), capitala Laponiei finlandeze, se află satul lui Moş Crăciun, la Korvatunturi/Joulupukin Pajakylä (în finlandeză, “joulupukki” înseamnă Moş Crăciun), situat chiar pe Cercul Polar Nord. Este cea mai populară destinaţie turistică a Finlandei, cu mii de vizitatori anual, veniţi din toate părtile lumii.

În urmă cu vreo sută de ani, un turist ajuns la Rovaniemi şi încântat de frumuseţile spectaculoase ale regiunii, a început să răspândească informaţii despre locuitorii acestei zone şi a inventat un mijloc excepţional de a-l promova, ca ţara de baştină a lui Moş Crăciun, cel care, în fiecare an, apărea de nicăieri şi dispărea la fel de misterios.

Şi aşa a început povestea. Moş Crăciun însuşi, când s-a hotărât să declare că Rovaniemi este locul său de baştină, a dezvăluit misterul cum, în urmă cu un secol, secretul său, pe care numai elfii îl ştiau, a pornit în lume – cum că, în fiecare zi a anului, Moş Crăciun îşi petrece timpul în atelierul său din Laponia, dedicându-se vocaţiei sale de a aduce bucurie şi daruri copiilor, precum şi oamenilor mari din întreaga lume. Un mesaj de bunătate şi de dragoste, simbol al spiritului Crăciunului.

În 1950, Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, cunoscută pentru acţiunile sale umanitare, a ajuns la Rovaniemi, pentru a vedea cum s-a reconstruit Laponia după război. Prefectul din acea vreme, Uuno Hannula, în scopul de a fi o bună gazdă pentru Eleanor Roosevelt, cu ajutorul directorului magazinelor Lauri Kaijalainen, a ridicat o “cabană”, cea care a devenit “casa lui Moş Crăciun”, exact la Cercul Polar. Ideea s-a materializat şi cu ajutorul colonelului Oiva J. Willamo, care, cu mai mulţi ani înainte, ridicase aici un fel de adăpost pentru turiştii în trecere, amatori să facă fotografii în zonă.

Cabana, gândită să găzduiască aproximativ numărul de persoane dintr-un autobuz, a fost construită în mai puţin de o săptămână, din buşteni luaţi direct de pe malul raului Ounasjoki, iar design-ul a fost conceput de arhitectul Ferdinand Salokangas. Într-o dumnică, 11 mai 1950, totul era gata pentru vizita soţiei preşedintelui SUA. La ceremonie au participat oameni ai locului şi turişti şi, în timp, numărul acestora a crescut, poposind aici pentru a vizita regiunea, a cumpăra suveniruri, a trimite ilustrate. În 1956, cabana a fost extinsă şi îmbunătăţită.

Începând cu 1960, un element de pitoresc a fost adus şi de apariţia, la cabană, a renilor, însoţiţi de crescătorii lor, aceştia din urmă fiind actorii principali pentru turiştii care doreau să treacă “frontiera magică” a Cercului Polar. De-a lungul timpului, nenumărate personalităţi au fost găzduite aici, în prezent fiind unul dintre cele mai mari centre turistice din lume. În felul acesta, renumele locului a sporit an de an, dincolo de prezenţa pitoreasca a lui Moş Crăciun, frumuseţile Laponiei fiind absolut excepţionale: aurore boreale, curse de reni, ateliere în care se confecţionează jucării, biroul lui Moş Crăciun, unde se primesc scrisorile din lumea întreagă, Santa Park etc.

Casa lui Moş Crăciun cuprinde şi o expoziţie, pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi – cu Moş Crăciun din Laponia şi tradiţiile locului, precum şi tradiţii din lumea întreagă, toate într-o lume de poveste. Nu lipseşte nici serviciul de fotografiat cu Moş Crăciun, amintire de neuitat nu numai pentru cei mici, fascinaţi de acest personaj, dar şi pentru cei mari.

Laponia, tărâmul lui Moş Crăciun, este, cu siguranţă, un loc magic. În concepţia şi mitologia poporului sami, tot ceea ce există pe Terra, obiect sau fiinţă, fiecare are o istorie şi un suflet – şi stâncile, şi arborii, şi renii, şi vulpile, şi aurorele boreale, şi cerul. Totul este purtător de cunoaştere şi înţelepciune. Cei care au ajuns deja, cu adevărat, în Laponia, au descoperit pe viu farmecul locurilor. Cei care nu au ajuns încă pot visa, mai ales în aceste zile de sărbătoare, când suntem mai dornici ca oricând să descoperim latura inefabila a fiinţei noastre, la marea poveste a Laponiei şi a poporului sami, a iernilor şi a nopţilor polare, a dorului de lumină şi de magie.