Nimic mai neliniştitor decât gândul că în spatele fiecărei legende urbane se află un adevăr. Dacă faptele s-au întâmplat aşa cum sunt ele povestite an după an, nu este sigur. Însă aceste povestiri care nu mor ne destăinuie spaimele cu care mulţi dintre noi ne confruntăm, în special atunci când suntem vulnerabili, singuri, în întuneric…
Frica de clovni, denumită şi coulrofobie, nu este străină multora dintre noi. Cei care se amuză de imaginea unui clovn sunt probabil în număr mai mic decât cei care se înfioară. Clovnul, cu imaginea sa bizară, între păpuşă şi om, între viu şi mort, cu figura sa zâmbitoare, însă parcă sadică, este în măsură să nască fiori multora. Frica de clovni se întâlneşte şi la copii şi la adulţi. Contrar opiniei generale, unele studii arată clar faptul că majoritatea copiilor sunt speriaţi de imaginea unui clovn (de exemplu, un studiu efectuat de Universitatea Sheffield a arătat că imaginile cu clovni trebuie scoase de pe afişele din spitalele de copii, stârnind spaimă, nu amuzament).
Faptul că clovnii sunt priviţi cu spaimă reiese clar din diverse zvonuri, evenimente reale sau creaţii fictive. Este de ajuns să urmărim scena din clasicul Poltergeist, sau nuvela lui Stephen King It (Oraşul Bântuit) şi miniseria realizată după aceasta, care are ca personaj o creatură ce personifică fricile cele mai mari ale oamenilor – deseori, un clovn.
Au existat şi incidente reale de persoane dezechilibrate care au comis infracţiuni îmbrăcate în clovni. În anii 80 exista o întreagă isterie legată de un clovn într-o dubă, care ar momi copiii. Dacă legenda urbană ce urmează s-a întâmplat în realitate sau nu, nu este cert. Însă arată cât se poate de clar spaima oamenilor.
Legende urbane înfiorătoare: clovnul criminal (sau clovnul ucigaş)
O adolescentă a fost angajată ca bonă pentru o familie bogată. Într-o noapte, părinţii urmau să stea în oraş până târziu şi îi spun bonei că după ce culcă copiii se poate uita la televizor în camera de jos. Toate bune şi frumoase, fata le dă de mâncare copiilor şi apoi le spune o poveste, după care stinge lumina şi coboară jos la TV. Deschide ecranul, însă observă subit o siluetă neliniştitoare în colţul camerei. Ridicându-se, vede că este doar o păpuşă gigantică de clovn (sau o statuie de clovn). Se pune înapoi pe canapea, dar ochii îi fug mereu spre păpuşa grotescă. Înfiorată, îl sună pe tatăl copiilor, să întrebe dacă nu ar putea sta în dormitorul lor la TV, deoarece o sperie enormul clovn din salon (sau îl întreabă dacă nu ar putea acoperi cu o pătură păpuşa).
Tatăl îi spune doar: „ia copiii repede, ieşi din casă, mergi la vecini şi sună la 911”. Confuză şi înfricoşată, fata face ce i s-a cerut, după care îl sună din nou pe bărbat. Acesta îi spune: „nu avem nici un fel de păpuşă clovn în toată casa. Copiii se plâng de câtva timp că noaptea văd un clovn în camera lor, dar credeam că au doar coşmaruri”…
Într-o altă versiune, fata este deranjată de la TV de ţipetele copiilor. Merge sus să îi culce înapoi, dar ei sunt prea speriaţi de gigantica păpuşă clovn din colţul camerei. Fata îl sună pe tată, să îl întrebe dacă poate scoate din cameră păpuşa, deoarece copiii sunt deranjaţi de ea. Iar tatăl îi spune: „care clovn?”…
Clovnul, în unele versiuni, era un om fără adăpost îmbrăcat în costum care se ascundea în casa mare, furişându-se noaptea în camera copiilor şi privindu-i din întuneric. În alte versiuni, era un violator, în altele, un criminal psihopat. De altfel, una dintre variante se termină mai violent: când bărbatul spune că nu au nici un clovn în casă, acesta se năpusteşte peste bonă şi o ucide.
Această legendă urbană circulă şi astăzi. A fost trimisă şi sub formă de scrisoare sau mail lanţ, care te avertiza că dacă nu o trimiţi altora, clovnul criminal va veni la tine în noaptea respectivă. În unele povestiri, nu este vorba neapărat de un clovn, ci de un urs sau iepure de pluş uriaş, care ascund un criminal psihopat…
http://www.youtube.com/watch?v=9zlSCV6lwL4
