Mamifere carnivore sălbatice – Șacalul cu spatele negru (Canis mesomelas)

Sacalul cu spatele negru (Canis mesomelas) se aseamana cu sacalul comun din punctulde vedere al aspectului si modului de viata, dar are spatele acoperit cu blana de culoare neagra ce se intinde pana spre zona cozii. Traieste in regiunile cu savane, cu arbusti si tufisuri dar si in zonele impadurite din estul si sudul Africii, in Tanzania, Zimbabwe, Somalia, Etiopia, Kenya, Botswana, Mozambic, Namibia si Angola.

Exemplarele adulte au lungimea corpului de 45-90 cm si greutatea de 6-12 kg. O particularitate a acestei specii este coada stufoasa lunga de 26-40 cm care este predominant maronie-roscata, gri cu varful negru. In rest corpul este acoperit de blana ruginie, cu zone maronii sau roscate, iar pe spate neagra cu dungi gri.

Pe cap parul este mai scurt, rosu-ruginiu spre galben, pe partea superioara a gatului este gri, iar pe membre are zone mult mai roscate decat pe restul corpului. Zona interioara a membrelor, cea superioara a gatului, botul si barbia sunt albe. Puii au ochii albastri si blanita gri-inchis.

Adultii au corpul subtire, urechile mari de forma triunghiulara, tinute mereu in sus, acoperite cu par de culori diferite. Botul este alungit, maxilarele puternice (alcatuite din incisivi, canini, premolari si molari), iar ochii au irisul de culoare inchisa. Intotdeauna femela este mai mica decat masculul si cantareste mai putin.

Sacalii cu spatele negru au simtul auditiv si olfactiv foarte bine dezvoltate, au mirosul de 50 de ori mai fin decat al omului. De asemenea sunt alergatori excelenti, pot fugi cu o viteaza de 15 km/h, mai ales la vanatoare atunci cand isi urmaresc prada. De multe ori prada lor include si animale domestice – vitei, oi, miei – pe care le vaneaza in 70% din cazuri cu succes. Prefera in special sa atace miei de 3-4 luni.

Cand prada este prea mare, mananca cu lacomie cam jumatate din ea, iar partea ramasa o ascunde in vizuini sapate in pamant si o termina in urmatoarea zi. Un exemplat adult poate consuma pana la 0,500 kg de carne, nu mananca niciodata oase mari. Dupa ce a ucis un animal, ii deschide burta si alege intai inima, rinichii si ficatul. De multe ori sacalii pot fi vazuti in apropierea hienelor, a sacalilor, leilor si leoparzilor, pentru a profita de resturile ramase din prada vanata de acestia.

Conform cercetatorilor, sacalii sunt unele dintre cele mai inteligente animale din Africa, cele mai abile si mai atente. Sacalii pot fi usor domesticiti daca sunt luati de mici si crescuti in conditii de captivitate, hraniti cu oua, carne cruda, legume, fructe, mancare uscata speciala pentru caini, de regula bogata in proteine. La varsta adulta acest lucru este aproape imposibil. Ei sunt foarte agresivi, isi protejeaza puii si isi apara teritoriul impotriva altor sacali sau animale de prada.

In perioada de imperechere – din lunile aprilie-iulie – femela si masculul isi construiesc o vizuina pe care o captusesc cu vegetatie uscata si au un comportament specific altor specii de sacali. De regula la aceasta specie femela si masculul formeaza perechi stabile dupa varsta de trei ani, raman impreuna toata viata, de cele mai multe ori isi marcheaza teritoriul prin urina si vaneaza impreuna ca niste animale omnivore.

Hrana lor consta din antilope, gazele, pasari, serpi, soparle, animale vertebrate mici, insecte, plante, fructe de padure si hoituri. Dupa o perioada de gestatie de 57-70 de zile, in sezonul uscat femela naste 3-6 pui care sunt alaptati de cinci ori pe zi o perioada de cateva luni, timp in care masculul ii asigura hrana. Puii cresc foarte repede, la 10 zile deschid ochii, la 14 zile deja incep sa exploreze zona din jur, dupa 24 de saptamani deja merg alaturi de parinti la vanatoare, iar la un an si jumatate consuma numai carne.

Sacalul cu spatele negru nu este o specie in pericol de disparitie, face parte din ordinul Carnivora, familia Canidae.