Ornitorincul cu cioc de rata (Ornithorhynchus anatinus) este un mamifer semi-acvatic care traieste intr-o regiune limitata de fluviile Tasmaniei si ale Australiei de Sud-Vest.
Caracteristicile fizice ale ornitorincului cu cioc de rață
Are corpul turtit asemanator cu cel al unui castor sau al unei vidre, cu o lungime de aproximativ 40-60 cm si greutatea de 0,8-2,5 kg. Intotdeauna masculul este cu putin mai mare decat femela. Capul este mic si turtit, se termina cu un cioc lat, moale si sensibil, ca de rata, de unde ii vine si denumirea de ornitorincul cu cioc de rata.
Ochii mici si de culoare inchisa sunt situati sus, pe cap, la coltul lor extern se gasesc urechile ale caror orificii se pot inchide, iar narile sunt situate chiar deasupra ciocului. Exemplarele tinere au maxilarul cu patru perechi de dinti multituberculati, iar mandibula doar cu trei perechi. Dupa un timp, vor avea doar placi masticatoare carnoase.
Coada este lata si turtita ca la castor, lunga de 8,5-15 cm, alcatuita din foarte mult tesut gras – folosit de animal pentru a stoca rezerve in perioada cu deficit de alimente, in special in timpul iernii. De asemenea, coada il ajuta pentru a inainta in apa, ciocul pentru a propulsa in apa, iar membrele pentru a schimba directia. Are membrele foarte scurte, cu cate cinci degete prevazute cu gheare si membrane inotatoare.
Adaptările acvatice ale ornitorincului
La membrele anterioare ghearele sunt putin mai lungi, adaptate perfect pentru sapat, iar membrana inotatoare acopera doar o mica parte din aceste gheare. La membrele posterioare, masculul prezinta cate un pinten ascutit, mobil si veninos (conectat la o glanda cu otrava), care poate fi foarte rasucit si pe care il foloseste pentru a se apara sau a-si rani rivalii. Cand se deplaseaza pe teren are un mers ca de reptila, cu picioarele departate. Femela prezinta doar in primul an de viata o versiune rudimentara a glandei cu venin.
Corpul acestor animale este acoperit cu blana groasa, impermeabila, cu textura plusata, ca la cartita, formata din peri aspri si desi, de culoare predominant maronie si galbena pe burta.
Ornitorincul cu cioc de rata prefera in special locurile linistite din rauri, care au multa vegetatie acvatica. Fiind un mamifer carnivor, hrana sa consta din insecte, viermi, amfibieni, pesti mici, creveti si raci de apa dulce, mormoloci, moluste – melci si scoici, pe care ii sfarama cu dintii lui carnosi si forta muschilor masticatori. In obraji formeaza doua pungi laterale in care acumuleaza hrana sfaramata.
Dieta și comportamentul nocturn
Fiind un animal nocturn, obisnuieste sa-si caute hrana mai ales noaptea, facand scufundari pe albiile raurilor si cautand in mal cu ciocul. El sondeaza mediul cu ciocul sau foarte sensibil la atingere, dar si la semnalele electrice purtate de apa si care provin de la muschii prazii sale acvatice. Face scufundari de cca. 30 de secunde, la adancimi destul de mari, pentru a-si localiza prada. Daca sta mai mult sub apa acest animal este total epuizat si poate ajunge chiar in pragul mortii.
Aceste animale semi-acvatice inoata excelent, traiesc solitare, deseori ocupa teritorii care se suprapun. In perioada de imperechere masculii isi apara teritoriul si rivalizeaza intre ei pentru cucerirea femelei. De multe ori nu este necesar sa se lupte intre ei, deoarece in momentul cand masculul dominant isi injecteaza otrava in corpul rivalului, intapandu-l cu cei doi pinteni, acesta are dureri mari si nu se mai poate misca, fapt ce ii perimite celui invingator sa se imperecheze in mod liber.
Isi construiesc doua adaposturi pe malul apei, unul de locuit, in care animalele adulte mananca si dorm si altul, mai complex, folosit de femele pentru cresterea puilor. Aceste adaposturi se aseamana cu niste vizuini sau galerii, lungi de pana la 6-7 m, cu multe colturi si care se termina cu o camera spatioasa umpluta cu multe plante uscate. Intotdeauna galeria este inclinata pentru ca aceasta camera sa nu fie inundata, desi intrarea galeriei se gaseste deseori sub nivelul normal al apei. In galerie exista si o alta iesire din camera ce da in afara.
Reproducerea și creșterea puilor
Perioada de imperechere este intre lunile iulie-august. Imperecherea se realizeaza in apa, apoi dupa 2-3 saptamani femela depune 2-3 oua, moi, cu coaja pieloasa, din care dupa o perioada de 14 zile sub influenta caldurii corpului matern ies puii care sunt hraniti cu secretiile de lapte ale mamei (produse de glandele mamare situate pe abdomen) timp de 3-4 luni. Puii au la nastere lungimea de cca. 18 mm si nu vad timp de 11 saptamani.
Ei sunt lasati singuri doar cateva ore, cat femela cauta hrana. Masculii ajung la maturitatea sexuala abia dupa doi ani. Cand se simt in pericol masculii isi folosesc cei doi pinteni in scopuri defensive pentru a contracara potentialii pradatori – pasarile de prada, serpii, soparlele monitor, crocodilii. Speranta de viata la aceste animale este de 15-20 de ani.
Ornitorincul cu cioc de rata face parte din ordinul Monotremata si familia Ornithorhynchidae. Aceasta specie este vulnerabila, poate ajunge in pericol de dispatie deoarece in ultimii ani multe exemplare au fost vanate pentru blana, iar astazi s-a ajuns la concluzia ca este si foarte sensibila la poluarea apelor.
Evoluția și istoria paleontologică a ornitorincului
Studiile paleontologice sugerează că ornitorincul are o istorie evolutivă de aproximativ 25 de milioane de ani, făcându-l unul dintre cele mai vechi mamifere existente. Fossilele descoperite în Australia arată că ornitorincul a fost întotdeauna un exemplu distinctiv în clasa mamiferelor.
Strămoșii săi aveau trăsături similare cu cele actuale, cum ar fi ciocul adaptat pentru detectarea curenților electrici. Această adaptare particulară reflectă supraviețuirea sa într-un mediu specific și izolat, unde și-a dezvoltat o biologie unică.
Video – Ornitorincul cu cioc de rata (Ornithorhynchus anatinus):
