Mănăstirea Brebu este una dintre cele mai reprezentative monumente arhitecturale ale domnitorului Matei Basarab. Este situată în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Prahova, în apropiere de râul Doftana.
Mănăstirea a fost construită la o dată care încă este incertă, însă se ştie înainte de anul 1640, când un act emis de domnitor menţiona numele acestei aşezări religioase. Atât în acest act, cât şi în unul din anul următor, se specifică faptul că lăcaşul a fost ctitorit de voievod.
Cu toate acestea, în pisania de la intrarea în pronaos scrie că lucrările de zidire a bisericii au început în anul 7158, adică 1650. Dar unii specialişti sunt de părere că în acest an au fost finalizate lucrările care au durat atât de mulţi ani din cauza luptelor cu Vasile Lupu şi a revoltei seimenilor.
Matei Basarab a avut grijă să înzestreze Mănăstirea Brebu cu tot ce avea nevoie – moşii, pământuri şi oameni care să ajute la treburile gospodăreşti. Însă lucrările de ridicare ale lăcaşului sfânt nu au fost gata până la sfârşitul domniei lui Basarab, deşi au fost făcute eforturi mari pentru a se realiza acest lucru.
După moartea sa, mănăstirea a ajuns în paragină, din cauza faptului că au avut loc o serie de deposedări forţate, care i-au făcut pe locuitori să îşi piardă interesul faţă de noul lăcaş.
Constantin Brancoveanu a găsit Mănăstirea Brebu într-o stare avansată de degradare, însă el a avut grijă să o facă să reînvie. Conform unor acte din 1689 şi 1690, domnitorul a reconfirmat privilegiile pe care le avea mănăstirea şi a scutit 52 de săteni de dări, pentru a termina lucrările şi picturile murale.
Tot prin aceste acte i-a scutit de dări pe anumiţi locuitori, cărora li s-a dat sarcina de a avea grijă de clădirile din jurul bisericii. Acesta a fost momentul în care satul s-a împărţit în două localităţi, şi anume Brebu Megieşesc şi Brebu Mănăstiresc.
Împărţirea satului în două nu a adus beneficii Mănăstirii Brebu, pentru că locuitorii au trăit într-un conflict permanent, iar mănăstirea a început să se ruineze. Văzând acest lucru, Grigorie al II-lea Ghica a trecut administrarea ei de la locuitori, la Spitalul Pantelimon din Bucureşti. Spitalul s-a ocupat de lucrurile materiale, dar şi de numirea egumenilor şi preoţilor.
Cei de la spital au avut grijă de mănăstire, însă cutremurul din 1802 a afectat-o într-o măsură destul de mare – turlele s-au prăbuşit, zidurile s-au surpat şi partea superioară de la intrare a fost dărâmată din cauza fisurării turnului. Deşi au fost efectuate câteva lucrări de reparaţie în perioada 1828-1836, cutremurul din 1838 a fost şi el unul devastator.
Mănăstirea Brebu şi-a revenit cu greu după aceste evenimente, iar în secolul al XIX-lea a început să funcţioneze o bibliotecă cu adevărat impresionantă. Aceasta aparţinea arhimandritului Ghenadie Pârvulescu şi conţinea o colecţie mare de cărţi şi manuscrise vechi. Din păcate, acestea au fost arse în întregime în incendiul din 1855, în care au fost distruse anxele gospodăreşti şi chiliile.
Nici legea secularizării averilor manăstireşti nu a fost prea blândă – mănăstirea a fost desfiinţată şi biserica a fost transformată într-una de mir. Toate proprietăţile şi bunurile au fost luate de Eforia Spitalelor Civile, care le-a scos la licitaţie.
Casele domneşti au intrat şi ele în posesia acestei instituţii şi au fost transformate, pe rând, în casă de vacanţă pentru studentele de la azilul “Elena Doamna”, în sanatoriu, preventoriu, casă de bătrâni şi muzeu.
De-a lungul timpului, Mănăstirea Brebu a beneficiat de câteva lucrări de reconsolidare şi restaurare, însă cele mai mari au fost făcute între anii 1955 şi 1960. Atunci, au fost refăcute turlele din piatră, s-au dărâmat chiliile cele vechi şi s-au ridicat cele noi.
Biserica a fost închisă pentru slujbe şi întregul complex a fost transformat într-un muzeu de istorie şi artă medievală. La doar un an după ce au fost terminate lucrările însă a izbucnit un incendiu devastator. Au fost necesare alte lucrări de reparaţii, care au dat mănăstirii aspectul din secolul al XVII-lea. Acest aspect se poate vedea şi în momentul actual.
Mănăstirea Brebu este unul dintre puţinele monumente medievale din ţara noastră care a fost atât de bine păstrat. Complexul arhitectural din această localitate cuprinde biserica mănăstirii, casele domneşti, turnul, zidul, chiliile şi anexele gospodăreşti.
Mănăstirea nu este doar un monument, ci și un centru spiritual activ care contribuie la conservarea tradițiilor religioase și culturale ale regiunii. De-a lungul anilor, Mănăstirea Brebu a devenit un punct de referință pentru credincioși și un loc de pelerinaj important pentru cei care caută liniște spirituală și reconectare cu istoria profundă a locului.