Mănăstirea Clocociov este o mănăstire ortodoxă, care poartă hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi care se află la marginea oraşului Slatina din judeţul Olt. Este una dintre cele mai vechi aşezări religioase din ţară, iar informaţiile privind ctitorii şi anul construirii s-au pierdut.
Deşi nu există nici măcar o pisanie la intrare, anumite documente, precum şi fresca din interiorul mănăstirii îl indică drept ctitor pe Mihai Viteazul. Ce se ştie este că, după anul 1628, Mănăstirea Clocociov şi clădirile se aflau într-o stare avansată de degradare, însă domnitorul Matei Basarab a avut grijă să repună totul în picioare.
Cei care au refăcut-o au fost câteva rude de-ale sale, adică dregătorul Diicu Buicescu şi soţia lui. Biserica veche a fost zidită în anul 1645 şi au fost ridicate un zid în jurul ei şi corpuri pentru chilii.
În legătură cu existenţa mănăstirii circulă şi o legendă, pe care localnicii o ştiu de la strămoşii lor. Se pare că Matei Basarab era urmărit de turci şi, ca să scape de ei, s-a ascuns într-o scorbură din pădurea Clocociov.
Pentru că a scăpat teafăr, i-a promis lui Dumnezeu că va construi în apropierea acelui loc o mănăstire. Deşi este o legendă, un document din 1862 menţionează faptul că biserica zidită în 1645 îi aparţine domnitorului. Se pare că documentul se bazează pe pisania care a fost pusă de boierul Buicescu, dar care s-a pierdut.
Mănăstirea Clocociov a fost închinată, în secolul al XVII-lea, Mănăstirii Cutlumuș de pe Muntele Athos. Cel care a făcut acest lucru a fost domnitorul Alexandru Coconul, iar în această perioadă lăcaşul a cunoscut o perioadă înfloritoare: a primit mai multe moşii, bogăţii şi proprietăţi.
De la mijlocul acestui secol, a rămas o însemnare din jurnalul de călătorie al lui Paul de Alep, care arată situaţia mănăstirii de atunci: “O mănăstire cu hramul Sfântul Mihail, dar de obiceiu numită Clocociov, care seamănă cu Mănăstirea Stăneşti, de peste Olt, şi este stăpânită de egumeni şi de călugări greci, de la Mănăstirea Cutlumuș, din Sfântul Munte”.
Nici Mănăstirea Clocociov nu a fost ocolită de legea secularizării averilor manăstireşti. A fost o perioadă grea, în care a fost părăsită şi în care a fost jefuită în permanenţă. Mănăstirea a avut de suferit şi din cauza Primului Război Mondial şi a unor cutremure, fiind lăsată în paragină timp de câteva decenii.
În anul 1976, au poposit aici câteva maici şi un ieromonah, care au găsit aşezarea religioasă într-o stare cumplită – biserica nu mai avea turle, iar zidurile erau distruse. Lucrurile s-au înrăutăţit odată cu cutremurul din 1977, însă lăcaşul a fost complet restaurat în anii 1980, cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului.
Mănăstirea Clocociov a căpătat o nouă înfăţişare: au fost zidite cele trei turle ale bisericii, a fost schimbat acoperişul, biserica a fost consolidată din temelie, a fost refăcută clopotniţa, a fost fortificat zidul de incintă şi s-au construit stăreţia şi pivniţele.
Biserica are planul în formă de cruce şi a fost făcută după stilul bizantin. Pridvorul este deschis, iar pictura a fost complet refăcută, mai puţin tabloul votiv, singurul lucru care s-a păstrat din pictura cea veche.
În curtea mănăstirii, vizitatorii pot admira grădina bine îngrijită, care oferă un spațiu de pace și meditație, îmbogățit de prezența florilor colorate și a arborilor vechi care adăpostesc și răcoresc pe cei ce vin să se roage sau să găsească liniște.
Interiorul mănăstirii este decorat cu icoane vechi și fresce care, deși erodate de timp, încă mai păstrează strălucirea și măiestria meșterilor iconari, fiind o mărturie a profunzimii spirituale și a talentului artistic al celor care au contribuit la înfrumusețarea acestui loc sacru.
Comunitatea monahală actuală este dedicată păstrării tradițiilor și împărtășirii învățăturilor ortodoxe, oferind ghidaj spiritual și sprijin pentru cei care vizitează mănăstirea, indiferent de proveniența sau credința lor.
