La 6 kilometri de oraşul propriu-zis, un drum ce şerpuieşte până în înălţimi, mai exact până în vârf, duce la Mănăstirea Dealu din Târgovişte, un loc unde istoria încă îşi mai sprijină capul de ziduri.
Cu toate că lăcaşul sfânt a rămas în picioare de secole, a avut şi momente în care timpul l-a pus la pământ, drept pentru care, Radu cel Mare (1495-1508) a ridicat “din vechile oase” o mănăstire ce avea să întreacă în măreţie celelalte aşezăminte sfinte din Țara Românească.
La 26 august 1499, domnitorul a început să zidească lăcaşul, transformându-l într-un loc unde “cinstea şi credinţa” sălăşluiesc chiar şi-n zilele noastre. Însă biserica mănăstirii a fost terminată abia în timpul domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521), dar după ce Mihai Viteazul (1593-1601) a murit, jefuitorii au prădat mănăstirea, furând lucrurile cele mai de preţ.
Chiar şi voievodul Radu Mihnea a rămas impresionant de situaţia în care mănăstirea se afla după trecerea ungurilor, aşa cum reiese din documentele vremii. Se prespune că mănăstirea a fost ridicată, iniţial, de Mircea cel Bătrân.
Fiind una dintre cele mai importante aşezăminte sfinte din Țara Românească, Mănăstirea Dealu din Târgovişte a fost refăcută. De pildă, Matei Basarab (1632-1654) a donat bisericii diverse obiecte preţioase care, astăzi, din păcate, nu mai există.
Şi domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a contribuit la refacerea ansamblului, acesta dăruind, la rândul lui, câteva obiecte şi înlocuind altele. Cu toate acestea însă, Mănăstirea Dealu din Târgovişte trecea prin momente grele, neputând să supravieţuiască, neavând bani, de fapt, pentru reparaţii.
Domnitorul Gheorghe Bibescu (1843-1848), vizitând mormântul lui Mihai Viteazul din ansamblu, s-a decis să suporte mare parte din cheltuielile necesare reparaţiilor, mai ales datorită faptului că în Mănăstirea Dealu din Târgovişte se afla şi capul domnitorului pe care el îl admira mult.
Astfel, au început reparaţiile mănăstirii cu ajutorul unor arhitecţi străini. În sfârşit, se ajunge la aşa-zisa reformă a secularizării averilor mănăstireşti, instituită de Al. I. Cuza, fapt ce duce la decăderea totală a mănăstirii.
Și Războiul de Independenţă dintre anii 1877-1878 şi-a pus amprenta pe zidurile bisericii, aici formându-se chiar un lagăr în care erau ţinuţi turcii. După toate acestea, mai exact după anul 1880, Ioan Slavici a fost desemnat de minister, alături de arhitectul Gheorghe Mândrea, să afle starea monumentelor istorice importante, drept pentru care cei doi au vizitat Mănăstirea Dealu.
Aceştia au găsit de cuviinţă că mănăstirea necesită reparaţii majore, anumite părţi fiind devastate aproape în întregime. De exemplu, prizonierii turci au considerat că numai dacă îşi vor inscripţiona numele pe ziduri, nu vor fi uitaţi; unele dintre aceastea pot fi văzute şi astăzi.
În anul 1940 însă, după atâtea încercări, cutremurul a pus biserica mănăstirii la pământ, rămânând aşa ani buni. Apoi, odată cu păstorirea patriarhului Justinian Marina, Mănăstirea Dealu din Târgovişte a fost refăcută şi, în acelaşi timp, patriarhul a ordonat, în anul 1958, şi refacerea picturilor. Totodată, s-a hotărât ca mănăstirea să funcţioneze şi ca sanatoriu şi loc de odihnă pentru preoţii bătrâni.
În ceea ce priveşte tipul arhitectural al mănăstirii, există impresia greşită, conform căreia aceasta şi cu Mănăstirea din Argeş au acelaşi stil. Deşi se crede că au avut acelaşi meşter, nici nu se pune problema unui stil asemănător, ba dimpotrivă.
Mănăstirea Dealu din Târgovişte se bucură de unul dintre cele mai originale şi “nepământeşti” (aşa cum prezintă documentele vremii) stiluri arhitecturale din România, mai ales că aşezarea mănăstirii ne face să credem că înălţimile au coborât cândva şi nu s-au mai ridicat. Mai precis, stilul este simplu dar sobru, elegant, dar nu identic cu al altor mănăstiri.
Cel mai important monument medieval este considerat a fi Biserica Sf. Nicolae din ansamblul mănăstirii, fiind cunoscută îndeosebi datorită faptului că, pentru prima oară, s-au construit două turle pe porţiunea de răsărit, pe lângă turla ce se ridică în mod tradiţional. Zidurile din afara bisericii sunt placate cu piatră făţuită.
În pronaosul (la intrare, i.e.) din biserică, se află capul domnitorului Mihai Viteazul şi mormântul lui Radu cel Mare, acestea fiind doar câteva dintre atracţiile turistice. Împrejurimile sunt, de asemenea, foarte frumoase; din vârful dealului unde mănăstirea a fost ridicată, se poate vedea întregul oraş Târgovişte.
Se spune că Mănăstirea Dealu din Târgovişte veghează asupra oraşului, asupra împrejurimilor, asupra mării de lumini ce se aprind în noapte şi asupra oamenilor ce se roagă acolo sau o vizitează. În prezent, mănăstirea adăposteşte călugăriţe.
Comunitatea monahală de la Mănăstirea Dealu continuă să joace un rol activ în viața spirituală și culturală a regiunii. Mănăstirea este un loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga țară, atrăgând vizitatori cu serbările și slujbele sale speciale.
Eforturile de conservare ale mănăstirii sunt esențiale pentru menținerea și protejarea patrimoniului cultural. Mănăstirea Dealu este astăzi nu doar un loc de rugăciune, ci și o atracție turistică valoroasă, oferind vizitatorilor o fereastră spre trecutul spiritual și istoric al României.
